Piatra ce devine piatră
Claudius Dociu
Un pod. O bicicletă. Un om.Un pod. O bicicletă. Un om. O pasăre.
Un om. O mulţime de păsări. O răspântie.
Nu, podul n-a dispărut nicăieri. Eşti chiar pe el. Dacă nu cumva chiar tu eşti podul cu picioare de piatră, condamnat de arhitectul care te-a proiectat şi constructorii care te-au înălţat să stai aici nemişcat, urmărind oamenii cum călătoresc dintr-un capăt al vieţii în celălalt, iar apoi chiar mai departe, într-un univers unde rostul materiei se pierde şi tot ce rămâne sunt lumina şi întunericul.
Lumină şi întuneric.
Întuneric şi lumină.
Atât!
Într-un dialog cu Brooks Jensen, care a publicat în prestigioasa revistă LensWork o parte dintre fotografiile din seria Viaţa şi întâmplările din jurul podului de la Blejoi, Andrei Baciu îi mărturisea acestuia că - lucru teribil pentru cineva care a studiat şi predă literatura - şi-a pierdut încrederea în puterea cuvintelor de a comunica, din cauza celor care le irosesc folosindu-le în exces şi fără rost.
Fotografiile, în schimb, adăuga Andrei, vorbesc fără să aibă nevoie de cuvinte. Tăcerea lor spune mai mult decât un întreg roman şi-i lasă privitorului libertatea de a scrie singur povestea. O poveste fără început şi fără sfârşit, pentru că nimeni nu poate spune unde începe şi unde se termină o fotografie.
Iar asta e exact ce ne invită să facem fiecare dintre fotografiile acestui proiect, să călătorim cu imaginaţia dincolo de marginile lor pentru a înţelege că nu există alte limite decât cele impuse de noi şi că orice obstacol am întâlni în cale, dacă deschidem ochii sufletului, vom vedea negreşit podul pe care trebuie să-l traversăm pentru a merge mai departe.
Eu merg.
Tu mergi.
Ea, el...
Viaţa merge mai departe, podul rămâne pe loc. Dar unul fără altul n-ar putea trăi, aşa cum lumina n-ar fi lumină fără întuneric, iar el fără de ea nu ar putea fi. Fără el, fără pod, drumurile, oricât de lungi şi prin oricâte locuri minunate te-ar purta, n-ar fi complete, căci drumurile care contează în vieţile noastre sunt cele care ne duc până la urmă acolo de unde am plecat. Iar dacă vă întrebaţi care mai e atunci rostul drumului, citiţi povestea pietrei care se transformă-n Altceva şi apoi din nou în piatră, spusă în puţine cuvinte şi multe imagini de Andrei Baciu. Veţi înţelege astfel rostul drumurilor şi al oamenilor, al păsărilor şi al cailor, al vieţii şi al întâmplărilor din jurul podului fiecăruia dintre voi!
