Fotografia e ca lumea, rotundă
Claudius Dociu
Când i-am spus lui Andrei că în fotografiile lui chiar şi cele mai banale subiecte devin obiectul admiraţiei privitorilor, m-a contrazis, politicos, dar ferm, şi mi-a explicat că nici un lucru nu este banal dacă ştii cum să-l priveşti.Câtă dreptate avea! Uneori, decupând un cadru din întreg, vezi mai multe decât dacă ai privi lumea printr-un ecran panoramic. Alteori, cu ochii întredeschişi avem acces la lucruri invizibile celor care îi ţin deschişi larg.
Fotografiile din seria Într-o gară. Meditaţie în doisprezece paşi sunt cel mai bun exemplu. Ce-ţi poate oferi o gară (aproape) abandonată, ce pare uitată deopotrivă de trenuri şi de călători, într-o zi de toamnă pe care o simţi, parcă, strecurându-se, rece şi jilavă, până în sufletul tău?
În fotografiile lui Andrei Baciu, însă, toamna este întotdeauna un ţinut al misterelor, un teritoriu în care o gară oarecare poate deveni oricând punctul de plecare al marilor speranţe, un loc al visurilor posibile graţie unui Timp generos cu cei care ştiu să aştepte şi să vadă dincolo de aparenţe, dar şi dincolo de cortina de ceaţă, pe cale de a se ridica spre a aduce spectacolul vieţii în lumina rampei.
Cu cât vedem mai multă ceaţă, cu atât orizontul este mai bogat în promisiuni, iar natura acestora mai greu de anticipat de către cei care aşteaptă fie să vină cineva, fie, dimpotrivă, să urce în trenul care trebuie să-i ducă spre celălalt capitol al vieţii lor.
E îndeajuns, însă, să priveşti orizontul cu alţi ochi şi vei vedea că undeva, în depărtare, îţi poţi zări sinele, făcându-ţi cu mâna şi încurajându-te să urci în trenul vieţii spre a parcurge călătoria pentru care soarta ţi-a luat bilet, la clasa I sau a II-a, după norocul fiecăruia.
Nu m-ar mira chiar ca undeva, ascuns în ceaţa aceea care domină orizontul văzut de pe peronul gării lui Andrei, să dăm chiar de el, de autorul instantaneelor. Ceea ce n-ar face decât să demonstreze că fotografia este ca lumea, rotundă, iar la începutul şi sfârşitul ei îl vom găsi întotdeauna pe acelaşi personaj, decupând magic realitatea înainte de a apăsa pe declanşator şi a ne demonstra că banalul pur şi simplu nu există, cu condiţia să ştii unde, când şi mai ales cum să priveşti!
