Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Editura LiterNet  Sageata  Fotografie & Arte plastice

Versiunea în limba românăEnglish versionVersion françaiseČeský

Andrei Baciu: Tanti Elisaveta

ISBN: 978-973-122-136-6
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
O icoană din România profundă
Irina Bazon
Descarcă în format pdf
Fotografiile lui Andrei Baciu evocă secvenţe, locuri, oameni, stări din România profundă, acea Românie tăcută, tăinuită, care, deşi nu apare "pe sticlă", dăinuie. Fiindcă e o lume care ţine de registrul ontologic al lui "a fi", ce rămâne nedenaturat, neafectat de imaginea mediatică şi/sau digitală, care a căpătat supremaţie şi care ne deformează adeseori chipul şi ne absoarbe din noi înşine într-o pseudorealitate ce ne dizolvă identitatea şi reperele.

O Românie pe care deseori nu o mai vedem, asaltaţi de imaginile, zgomotul, reclamele "societăţii spectacolului", care ne-au tulburat vederea şi ne-au atrofiat simţul firescului şi capacitatea de a mai percepe frumosul ("e multă frumuseţe în lume, dar oamenii orbi nu o văd", nota într-o cugetare Ernest Bernea). Hipervizibilul, imaginea ca element central al culturii mediatice / consumiste, kitsch-ul ca "ambianţă" a societăţii de masă e ceea ce ne falsifică, ne încătuşează în imanentul sterp, ne invadează şi intoxică lumea lăuntrică, anulează taina. "Unde nu există mister nu există frumuseţe", observa tot Ernest Bernea. Într-o lume din care au dispărut poezia şi tainele, rămânem închistaţi în clişeu, într-un cotidian tot mai golit de conţinut, de semnificaţie, şi nu mai avem ochi pentru ceea ce este esenţial. Devenim orbi la lumina din oameni şi din lucruri.

Fotografiile lui Andrei Baciu îmi par că ne deschid ochii tocmai către lumina din oameni şi din lucruri. Pe care o percepem mai ales cu inima. "Nu poţi vedea bine decât cu inima. Esenţialul e invizibil pentru ochi", spune vulpea în Micul Prinţ. Poate e cel mai greu astăzi să reînvăţăm să privim cu inima, către permanenţe, dincolo de imaginile multicolore, stridente, schimbătoare, iluzorii care ne-au invadat ademenitor lumea şi care falsifică realul din noi şi din afara noastră.

Albumul fotografic Tanti Elisaveta ne repune în legătură cu acest real nefalsificat, ne readuce în interiorul unei Românii în care domneşte rânduiala, buna aşezare a omului în fire, legătura bună dintre el şi lume. Acestea sunt opusul lumii omului urban dezrădăcinat, masificat, care, în marşul său trufaş către "progres" şi autodepăşire, se simte îndreptăţit să modifice sau să distrugă rânduiala în care Dumnezeu a aşezat lucrurile - rânduială care, în universul ţărănesc, "izvorăşte din înţelepciunea lui Dumnezeu" (Ovidiu Papadima). Or, "civilizaţia ţărănească nu cunoaşte lupta pentru autodepăşire. Este o calmă şi bună exprimare a bucuriei de a exista. Cu cât ne îndepărtăm de omul tradiţional, cu atât riscul imposturii este mai mare", avertiza Horia Bernea.

Meritul acestor fotografii care redau câteva secvenţe din viaţa omului înrădăcinat, a omului tradiţional, trăitor în rânduială, secvenţe dintr-o lume la scară umană, este că reflectă autenticul acelei Românii nemistificate, "respirând" identitate şi suflet românesc. Un loc al satului românesc unde, în ciuda nămeţilor care au inundat case şi uliţe şi a ninsorii dense ce cade necontenit - fiindcă aşa sunt iernile la noi -, o bătrânică îşi continuă îndeletnicirile ei de zi cu zi, în simplitate şi într-o armonie deplină cu firea. Iarna grea nu stârneşte neliniştile şi isteriile, create şi amplificate mediatic, trăite de omul dezrădăcinat urban, rupt de natură şi aflat în dizarmonie cu firea. E luată ca un dat firesc, iar omul se încadrează firesc în peisajul natural, care, cum spune Părintele Stăniloae, pare să poarte întipărit în el chipul românesc.

Omul care a pierdut comuniunea cu natura a pierdut şi acel mod de înţelegere care îl situează pe ţăran, pe omul cu credinţă în Dumnezeu, în armonie cu firea - datorită credinţei în Dumnezeu, lucrurile şi lumea capătă un sens şi o coerenţă care dau omului aşezare şi echilibru sufletesc. De asemenea, ţăranul se află într-o bună legătură cu animalele, care nu sunt tratate ca nişte valori strict economice, el "punând în lucrare nu numai mintea sa, ci şi inima în raportul său cu ele" (Pr. Dumitru Stăniloae). Tanti Elisaveta care-şi conduce oile către casă e o icoană din România profundă.

În pofida singurătăţii şi a tăcerii în care îşi duce viaţa (singurătate în care trăiesc astăzi atât de mulţi ţărani şi bătrâni, ai căror copii sunt plecaţi departe de vatră şi ţară), existenţa acestei bătrânici, aşa cum este reflectată în cadrele albumului, pare a emana serenitate, aşezare, împăcare, echilibru. Trăsături degajate chiar din gestul aprinderii unei lumânări la crucea fiului ei plecat de lângă ea acum câţiva ani. Chiar şi din lacrimile ce îi curg în tăcere şi pe care şi le ascunde, în penultima fotografie. Asumate ca pe un firesc al vieţii. Fiindcă toate sunt în mâinile lui Dumnezeu, iar omul trece prin această viaţă ca un călător, care merge netulburat către ţinta sa. "Nu mă pierd datorită icoanei", spunea marele artist Horia Bernea, refondatorul Muzeului Ţăranului Român, un cunoscător în profunzime şi iubitor al sufletului ţărănesc. Acest "Nu mă pierd datorită icoanei", principiu care marchează gândirea ţărănească, transpare din ultima fotografie, care încheie, într-un mod plin de semnificaţie, albumul fotografic.




0 comentarii

Spacer Spacer