Fuga lui Andrei
Marian Rădulescu
Haiku-urile hibernale desenate cu aparatul fotografic de Andrei Baciu sunt o suită de poeme pe tema fugii. A fugii restauratoare - de "lumea dezlănţuită", de ritmurile infernale din mediul citadin. Ciclul său numit Hibernal haiku este o invitaţie pentru (şi o fugă înspre) o lume a zăpezilor uitate din copilărie.Fotografiile lui Andrei ard chiar şi în alb-negru: copaci desfrunziţi, cărări înzăpezite şi stoluri de păsări, dealuri în ceaţă - geometrii poetice în care doar câţiva stâlpi (în formă de cruce, asemenea celor din Călăuza lui Tarkovski) şi nişte furnale de termocentrală (şi ele desprinse parcă din decorul aceluiaşi apolog tarkovskian) mai amintesc de om şi năzdrăvăniile sale tehnice. Aburii - albi, denşi - din pastelurile de iarnă ale lui Andrei îmi amintesc şi de genericul final dintr-un alt apolog cinematografic (Concurs-ul lui Dan Piţa), care-l ademenea pe spectator într-un "dincolo de lume" - un univers post-apocaliptic invadat de o ceaţă dominatoare ca o lumină orbitoare, purificatoare, ce topeşte contururi şi diluează culori.
Lumina din fugile lui Andrei e norul alb al unei binefăcătoare iluzii: aceea că - pentru o clipă, cât durează contemplarea frumuseţii unui pastel (poezie, fotografie, tablou, lucrare muzicală, teatrală sau cinematografică) - toată neorânduiala şi macularea pot fi topite în albul acesta de început şi de sfârşit de lume.
