Livada şi Internetul - fragment din carte
George Banu
Livada de vişini sau trecerea de la bibliotecă la Internet: mutaţie similară. Viteza de acces determină declinul vechii citadele. Trebuie că, la începutul erei Gutenberg, călugării au resimţit aceeaşi spaimă: tipografia mecanică alunga caligrafierea de mînă, aşa cum CD-Rom-ul marginalizează, astăzi, cartea ca obiect. Şi totuşi, se pare că acela a fost momentul în care a început să se practice corespondenţa intimă: reacţiile sunt întotdeauna surprinzătoare. La ce va da naştere ameninţarea care apasă asupra cărţii, asupra teatrului?Parabola îngăduie ca, sprijinindu-ne pe primul nivel, cel concret, al povestirii, să atingem un altul, apropiat de experienţa cititorului sau a publicului. Ea ne evocă, astăzi, situaţia teatrului sau a cărţii, în faţa expansiunii tehnologiilor moderne. La o sută de ani de la începutul crizei teatrului, trăim, actualmente, în plină criză a cărţii, în timp ce apărătorii Internetului vorbesc cu aplombul unor noi Lopahini. Aşa cum a fost atacat teatrul, cartea este astăzi supusă şi ea unei presiuni similare: aceste două suporturi ale culturii, scena şi pagina, par să fie sortite dispariţiei în aceeaşi măsură ca şi splendida livadă cehoviană. Pierderea vechii lor centralităţi este justificată cu argumente care preiau, în totalitate, termenii procesului intentat livezii de către Lopahin.