O vieţuire cu Livada de vişini
Liviu Ornea
Într-un editorial din România literară, pe la jumătatea lui noiembrie 2000, Nicolae Manolescu vorbea despre plăcerea de a citi istorie şi critică literară şi chiar paria că, în multe cazuri în care opera comentată a cam fost uitată sau a păstrat o valoare mai mult istorică, lectura comentariilor va prevala asupra lecturii textului comentat.Am citit cartea lui George Banu, Livada de vişini, teatrul nostru, la puţină vreme după ce citisem editorialul lui Manolescu şi legătura s-a făcut de la sine.
George Banu a avut norocul să vadă, în treizeci de ani de carieră de spectator, foarte multe montări ale Livezii de vişini, multe devenite referinţe clasice. Pe unele dintre ele le pomeneşte în trecere, dar are preferinţe manifeste: îi place spectacolul lui Peter Brook, nu-l prea mulţumeşte cel al lui Strehler, de exemplu. Toate judecăţile lui Banu pornesc, însă, de la text. El discută adecvarea sau inadecvarea unei idei regizorale sau a unui element de scenografie sau decor numai în funcţie de text sau de didascaliile lui Cehov. Avem, deci, pe de o parte, o analiză extrem de riguroasă şi amănunţită a textului, chiar dacă înfăţişată sub formă de puzzle, ţinînd cont nu atît de desfăşurarea în timp a textului, cît de memoria afectivă a lui George Banu (oare fiecare regizor face o asemenea descifrare a textului înainte de a monta un spectacol?). Avem, pe de altă parte, impresii de spectacol, scene comentate atît de viu încît par să confirme teza lui Nicolae Manolescu (chiar dacă piesa lui Cehov nu e în pericol să fie uitată). Cartea se citeşte cu mare plăcere, senzaţia reconfortantă este că, dacă George Banu a reţinut doar cutare scene dintr-un spectacol, atunci numai acelea meritau văzute şi, iată, acum le-am "văzut".
Şi avem, în fine, partea cea mai frumoasă şi neaşteptată a cărţii: o serie de reflecţii pe marginea textului cehovian prilejuite de întîmplări care au marcat profund istoria ultimilor 50 de ani şi existenţa autorului; aceste scene anume din spectacolele discutate sînt evocate. Livada de vişini (şi, prin ea, teatrul însuşi) devine, astfel, oglindă a vieţii autorului şi, mai mult, paradigmă a conflictelor şi crizelor esenţiale care marchează epoca noastră. Insolubile conflicte (soluţia lui Lopahin fiind doar aparentă) pe care asemenea lui Gaev şi Ranevskaiei, le putem, numai (?), asuma.
"Teatrul prezervă virtuţile lentorii", spune George Banu întîlnindu-se cu Milan Kundera, alt apologet al răgazului înţeles ca o componentă fundamentală a omenescului. Un răgaz care merită luat cu prisosinţă pentru a citi cartea lui George Banu.
(Articol preluat din Dilema, nr. 414, februarie 2001)
