Fragment
|
Que sais-tu de ce poème qui vient, révélé à lui-même en une ascèse douce ? De ce que tait notre origine, calme avant l'aube, gerçure avant l'écrit ? Jette donc ta soif et sois plus légère que l'attente, plus vide que le bol ébréché. |
Ce ştii despre poemul acesta ce vine, singur ieşindu-şi la iveală într-o netulburată sihăstrie? Despre ceea ce tăinuieşte facerea noastră, liniştită, la răsărit de zi, rană înainte să scrii? La o parte lasă-ţi setea şi mai lină fii decît aşteptarea, mai goală decît blidul ciobit. |
|
De l'obscurité à l'obscur : ainsi, le rameur. Nulle fuite, mais passage et permanence. |
De la întunecime la întunecat: întocmai - vîslaşul. Nu fugă, ci trecere şi neclintire. |
|
Donner sa soif au sable. Articuler un son vide. À quel écho vouer sa parole ? Les mains coupées disent l'offrande et l'abandon. Un désert ne cesse de nous hanter. |
Să-i dăruieşti nisipului însetarea. Să scoţi un sunet spart. Cărui ecou să-ţi dai cuvîntul ? Retezate, mîinile spun darul şi uitarea. Pustiul nu încetează să ne tulbure. |
|
Lait de brume délayant l'heure Il fait froid à l'intérieur dans l'absence des chambres où l'air n'a qu'un mot à dire pour enfanter les saisons |
Lapte de brumă ce ora o întinde Se face frig înlăuntru în golul încăperilor acolo unde aerul nu are decît o vorbă de spus pentru a da naştere anotimpurilor |
|
Avouer son visage au ventre de la pierre. Prendre le pouls de l'univers. L'entendre battre à contre-sang. |
Să îţi destăinui chipul în faţa pîntecului unei pietre. Nemărginirii să-i iei pulsul. Să îl auzi cum bate împotriva sîngelui. |
| Traduction / Traducere de Luiza Palanciuc |