Fragment
1.
Amalia, fetiţă. Cu cravată roşie de pionier la gât. Se roagă.
...Şi ocroteşte-i, Doamne, pe Vitea şi pe Lulu şi pe Moşu' şi pe Babuşka. Şi ai, Doamne, grijă de sufletul lui maman şi papá şi de Arhimede, oriunde-ar fi el, că tare l-au mai iubit şi Moşu' şi Babuşka. Fiin'că au dat atâţia bani pe el. Când au vândut toate lucrurile alea strălucitoare din cutia care-a rămas din casa veche, de la maman. Inelul cu piatră verde cu care au cumpărat vaca, lănţişoarele pentru nutreţ, ceasul lui Moşu', ăla cu capac, care s-a dus pe doi saci de făină de mălai şi parura de perle care s-a transformat în Arhimede, da' nu-l chema aşa de-adevăratelea, că numa' moşu' îi ştia numele lui, ăla bun - şi când i-l şoptea la ureche, ce se bucura porcu' mai ceva ca un căţel, făcea şi sluj. Când l-au tăiat, Babuşka s-a supărat aşa tare că iar s-a îmbătat. Plângea şi striga: pârliţi-l pe Iosif Vissarionovici, ardeţi-l, arde-l-ar focu' iadului, de-au trebuit Saşa şi moşu' s-o ia pe sus până în casă, ca să nu mai urle după săracu' Arhimede.
Şi ai, Doamne, grijă şi de sufletu' lui Moşu', chiar dacă Babuşka nu l-a iubit aşa tare ca pe Arhimede, că n-a plâns aproape deloc când s-a dus. Ba nici n-a vorbit vreo trei săptămâni, cu nimeni, nici nu ne-a mai certat pentru orice şi pe urmă a plecat de-acasă, fără să spună nimic. Şi iartă-ne, Doamne, că ne-am bucurat aşa tare că ne-a lăsat cu Saşa. Da' până la urmă ne-a fost dor de ea, fiindcă Saşa nu ne prea dădea de mâncare şi ne lăsa singuri noaptea şi ziua dormea şi nu se mai juca aşa cu noi ca la cealaltă casă.
Şi îţi mulţumesc, Doamne, că ne-ai adus-o pe Babuşka înapoi, chiar aşa slabă şi cu pete violete şi verzi pe faţă. Că noi o iubim şi cheală de tot, chiar dacă e urâtă şi seamănă cu Baba Yaga.
Da' pe Lulu să nu-l ajuţi, Doamne, fiindcă m-a muşcat rău când i-am zis că maman e un înger şi s-a tăvălit pe jos şi a urlat. Şi se ţine după mine şi dă cu pietre în salcia mea, unde ne-am făcut, cu Vitea, colibă de nuiele, ca să exersez în fiecare zi, aşa cum i-am promis lui maman acolo, pe terasă, când ne uitam seara la drumul ăla negru şi plin de pietre pe care tot veneau şi veneau oameni şi animale, săracii, veneau foarte încet şi unii se mai opreau la poarta noastră şi Babuşka le dădea de mâncare - da' nu la toţi. Pe unii îi gonea şi Moşu' trăgea cu puşca - şi tot veneau şi nu se mai terminau....
Şi, după un timp, am început să facem exerciţii de respiraţie cu maman. Şi ea mă învăţa cum să ajung şi eu înger, ca ea. Dacă ştii să respiri adânc, destul de adânc. Respiri tot mai adânc, dai din mâini, uite-aşa - şi, după un timp, te înalţi uşor, uşor de la pământ. Respiri tot mai adânc şi te trezeşti că pluteşti, lin, tot mai lin, tot mai sus, până când te pierzi în zare - şi nu mai atingi pământul niciodată. Aşa cum a făcut ea, când a aflat de papá. Toată lumea a plâns, chiar şi Moşu', numai ea a început să respire. Adânc, tot mai adânc ... după care şi-a luat zborul. N-am fost acolo, dar sunt sigură că aşa s-a dus în cer - şi că e mult mai bine acolo. Dacă te întâlneşti cu ea, spune-i, te rog, că n-am uitat să respir şi mă pregătesc şi eu să devin înger într-o zi. Aşa ca ea.
Şi spune-i, te rog, că pe urmă, după ce ea a plecat, a trebuit şi noi să plecăm, numai că noi ne-am dus pe drumul ăla negru şi iar plângea toată lumea, numai noi ne bucuram, cu Vitea şi Lulu, fiindcă tare ne mai plăcea să mergem cu trăsurica aia veche şi să ne zdruncinăm tare-tare şi din cauza asta nici nu mai vorbeam, că (se loveşte cu pumnul în piept, pe expiraţie, aşa cum fac copiii) behă-hăăăă-ihi-hahaham ahahaşhaha uite-aşaaaa... aaaşaaaa... la fiecare respiraţie... iiiiiii... aaaaaaaa... aaaaaa... beeeee... ceeee...
...şi, Doamne, mai ştii ceva? Când ai puţin timp fă să-i iasă lui Lulu bube verzi pe fund! Îmi zice tot timpul Cozenka, meee, meee, meee şi miroase a pipi de veveriţă turbată. Doamne, nu-i aşa că, după cum ne învaţă la şcoală că unii oameni se trag din maimuţe, Lulu se trage din veveriţă turbată? Eu mă trag din câinele polar, sunt absolut sigură, iar Vitka dintr-un cal arab dansator. Maman e clar că se trăgea din fazan şi papá din boul de mosc. Unchiu' Miluţ - din capră sălbatică şi tanta Jana din gâscă, asta-i sigur. Saşa e un tigru plin de dungi pe spate, le-am văzut cu ochii mei, da' Saşa s-a dus undeva unde nu poate fi vizitat, aşa cum l-am vizitat pe unchiu' Miluţ, care şi el lucrează pentru ca toate popoarele lumii să trăiască în pace şi prosperitate.
Numai că nu înţeleg, Doamne, cum poate unul cu plămânii aşa slabi ca unchiu', care de-abia respiră, abia se mişcă şi e aşa subţire îmbrăcat în hainele alea cenuşii şi rupte... să nu te superi pe mine, Doamne, aşa cum face Babuşka - se răsteşte la mine să nu mai pun atâtea întrebări şi-i dă apă la moară lui Lulu. Care mă împinge, mă trage de păr şi mă calcă tot timpul pe picioare, Cozenka, meee-meee, mână de mămăligă, cap sec. Degeaba, că unchiu' Miluţ tot a murit, na! şi atunci tot am avut voie să ne rugăm pentru el.
Dar, Doamne, de ce nu avem voie să mergem la biserică şi de ce când moşu' bătea mătănii la fiecare colţ de stradă Babuşka se smiorcăia şi murea de frică, Boje moi, Boje moi, hai, tătucule, paidiom? Eu cred că Babuşka se trage din găină.
Şi ajută-l, Doamne, şi pe Saşa, adu-l şi pe el acasă şi nu-l lăsa să facă ce-a făcut maman. Pentru că el habar n-are să respire. Şi n-o să plutească. Mai bine du-l la Bucureşti să lucreze pentru popor şi pentru Revoluţie, pentru care trebuie să dai tot ce ai. De aceea, când o să mă fac mare, ajută-mă şi pe mine să lucrez pentru Revoluţie şi să mă rad în cap ca Babuşka şi să am pete din alea galbene pe mâini şi unghiile rupte şi negre şi faţă aşa lungă şi să gem noaptea şi să zbier în somn şi să mă îmbăt de 23 August şi de 30 Decembrie şi de 1 Mai, despre care am auzit la radio că e Ziuainternaţionalăatuturormuncitorilorcareseunescdintoateţărileşidefilea zăşicântăşidansează.
Şi îţi mulţumesc, Doamne, că m-ai scăpat de orele alea imbecile de pian şi de cretina aia de guvernantă nemţoaică şi de orele idioate de franceză.
Şi ajută-mă, Doamne, când mă fac mare, să cânt cântece din alea pentru oameni mari, cu Bumbeşti-Livezeni şi cu Doftana prin gratii de fier - şi să flutur steagul roşu al Partidului - iar Vitea să salte de pe acoperiş pe acoperiş ca o flacără minunată, cum am văzut noi un film la cinematograf, pe vremea când mai stăteam la casa veche şi nu se dădeau filme din astea minunate, ruseşti, cu cocori. Vitea o să danseze, eu o să cânt din gură, nu din porcăria aia de pian - pentru muncitori, care sunt nişte eroi şi muncesc săracii în mine şi în fabrici şi uzine şi care construiesc viitorul. El o să danseze din Lacul Lebedelor şi din Spărgătorul de Nuci şi Şeherezada şi poate o să danseze şi pe muzică din aia fără reguli, care te face să vibrezi aşa de bine, şi... mda, abia atunci o să cânt şi eu, da, da' niciodată la pian, nu! Pentru nimic în lume! Poate la saxofon, aşa cum am văzut tot pe când stăteam la casa veche. Au cântat chiar la noi acasă, unul, negru-negru care precis se trăgea din maimuţă, cu o trupă tot aşa, ca el. Abia aştept, Doamne, să mă dau şi eu cu vopsea neagră şi să cânt pentru cla-sa-mun-ci-toaaa-re, iar Vitea să danseze. În ce-l priveşte pe Lulu, el să rupă bilete.
Amin.
