Fragment
Eu sunt Uşu. Sunt un măgăruş care locuieşte într-un sat de munte. Prietenii îmi spun Uşu, Uşu măgăruşul. Din câte am văzut eu, ceilalţi măgăruşi nu sunt aşa de drăguţi ca mine, adică nici unul nu are blăniţa de culoarea laptelui şi încălţări negre ca tăciunele. Blăniţa mea mă face să mă simt special, dar nu numai asta. Cânt, dansez şi sunt bun prieten cu o pisică.
Îmi place să ascult poveşti despre mare. Nu am văzut niciodată marea. Cred că trebuie să fie tare frumoasă şi... mare. Că de aia se numeşte mare. Îmi place să cânt. Cel mai des cânt: Asereje, ja, deje, dejebe, tude jebere, sebinuoba majabi, an de bugui, an de buididipi... E o melodie veselă. Ca mine!
Familia la care stau, este bună cu mine. Nu mă pun decât să car lemne. Dar la noi e mai mereu frig şi trebuie să aduc, aproape în fiecare zi, lemne din pădure. Prieteni nu am aşa mulţi. Pisica domnişoarei Colebille, vecina noastră, este prietena mea. O cheamă Caliopia, pentru că stăpâna ei a vrut un nume cu stil pentru singura ei pisică. Însă, numele ei este prea complicat şi prea lung ca să îl ţin minte. Toată lumea îi spune Fiţi, pentru că este cu fiţe şi mofturi, dar asta nu contează aşa de tare, pentru că Fiţi este foarte frumoasă. Nu cred că ei îi place foarte mult cum îi spune lumea, pentru că se încruntă şi câteodată, mai rar, scuipă. Şi atunci, îşi aminteşte că ea e stilată şi nu mai zice nimic. Cred că s-a învăţat deja să i se spună aşa. Lumea o alintă şi spune despre ea că este pisicoasă. E mândră şi mult mai deşteaptă decât mine. Lui Fiţi îi e mereu lene. Nu face altceva decât să doarmă, să se spele şi să mănânce. Şi totuşi, mereu îmi spune că are atâtea lucruri de făcut! Cine le mai înţelege şi pe pisici...
Pe ea, stăpâna ei a plimbat-o peste tot. Este singura persoană, de fapt pisică, pe care o cunosc, să fi vizitat atâtea locuri. Deşi are doar trei ani, Fiţi zice că deja este majoră şi că anii ei sunt de fapt, de şapte ori mai mulţi. Aşa că Fiţi, în aceşti mulţi ani ai ei (nu am învăţat niciodată să socotesc bine), a vizitat toată lumea cu Domnişoara Colebille. A fost plecată şi într-o ţară, în care oamenii sunt galbeni şi pisicile au ochii ca bobul de orez (sau poate era invers...), a văzut case mari care aveau vârful între nori, a văzut pisici ca ea, doar că erau mari şi trăiau în copaci, fără stăpân. Câteodată, îmi mai povesteşte despre lucrurile şi oamenii pe care i-a văzut în lume. Trebuie să fie frumos să vezi atâtea lucruri...
Îmi place să visez că voi vizita şi eu lumea, şi voi şti şi mai multe poveşti. Mi-ar plăcea să pot să îi povestesc şi eu lui Fiţi lucruri noi, aşa cum îmi povesteşte ea. Odată, a venit la noi în sat un circ. A stat câteva zile, timp în care m-am dus în fiecare zi să văd oamenii coloraţi şi să vorbesc cu celelalte animale. Am vrut să plec şi eu, să văd lumea şi lumea să mă vadă, să fac copiii să râdă ca fraţii mei îmbrăcaţi în pijamale, care fac tumbe şi dansează. Fiţi spune că nu erau fraţii mei, erau alte animale mai frumoase care se numesc zebre. Fiţi e deşteaptă, trebuie să ştie! Şi n-am mai plecat cu circul de teamă că nu mă voi descurca cu tumbele şi mersul pe sârmă. Dar visul că voi vedea marea de aproape l-am păstrat adânc în sufleţel, pentru că şi noi, măgarii, avem un suflet.
În fiecare seară, după ce termin treaba şi Fiţi îşi termină de făcut toaleta, ne întâlnim la gardul dintre curţi. Trebuie să apară să mai povestim de una, de alta. Uite cum vine, aşa mlădios şi unduitor! Eu nu pot să merg ca ea. Eu păşesc cu zgomot şi las urme pe pământ. Cu siguranţă că Fiţi este o graţioasă. Păcat că nu ştie să patineze!
- I-ha, Fiţi!
- Miau, Uşu. Ah, crezi că azi îmi stă bine blăniţa? Am stat în oglinda Domnişoarei Colebille jumătate de zi ca să mă spăl şi să mă aranjez. Şi câtă treabă am...
- Arăţi bine, Fiţi. (E mereu nesigură în ceea ce priveşte coafura şi hainele ei. Mie îmi place la ea că se îmbracă foarte colorat şi în ton cu moda. În definitiv, Fiţi este o pisică modernă.) Trebuie să-ţi povestesc ce am visat.
- Ce? Ştii că sunt tare curioasă şi, mereu, Domnişoara Colebille îmi spune că, de fapt, curiozitatea a ucis pisica...dar, miaaaaauu, ce somn mi-este! Spune!
- Aseară am visat un cer înnorat care se unea cu marea. Era aşa frumoasă marea! Avea culoarea roşiei. Un roşu-portocaliu de fapt. Sau poate mai închis, că eu nu prea deosebesc nuanţele. Şi din ea...
- Dar, Uşu, tu nu şti nimic! Marea nu e roşie, nici portocalie. Marea are culoarea cerului şi a ierbii de primăvară laolaltă.
- Povesteşte-mi, te rog. Când ai văzut marea? Era frumoasă şi mare, cum îi e numele?
- Am văzut marea de mai multe ori. Mereu vara, când oamenii se duc acolo ca să se bronzeze şi...
- Să se... bronzeze?
- Da, să se coloreze cu soare, adică stau la soare pe nisip. Dar, lasă-mă să-ţi zic. Şi era lume multă şi foarte cald, nu ca aici, la noi. Şi era mult nisip şi marea se îmbina cu cerul şi cu nisipul. Oamenii făceau baie în ea...eu nu înţeleg oamenii, ce le trebuie să se ude... Miaah! (Lui Fiţi nu îi place apa, nici măcar nu bea apă, ci doar lapte. Mofturi de pisică.) Şi era mareeeee, nu îi vedeai sfârşitul. Şi din ea răsare soarele, dimineaţa. Şi în ea sunt peşti. Mulţi peşti...(Fiţi se linge pe botic de câte ori rosteşte cuvântul peşte. E mâncarea ei preferată.)
- Ce culoare avea? Ce gust?
- Era sărată, miaah, nu-mi plăcea! Dar e aşa albastră şi înspumată... Dar vai, Uşu, ce târziu s-a făcut! Am plecat să-mi fac siesta.
Ce noroc pe Fiţi, să vadă marea! Poate, într-o zi, o să merg şi eu să o văd. Până una alta, să încerc să mă colorez şi eu cu soare. Da, chiar mâine!
