Pe urmele tatii, ale visului său și destinului nostru - Călătorind în 2024 prin Toscana îndrumată de un ghid din 1938

Adăugare comentariu

• O călătorie pe urmele unei iubiri ce abia urma să vină

  Luana Schidu, 23.10.2025, 01:34

  
  O minunată relatare marca Daniela Ștefănescu, cu parfum de vremuri trecute, iubire și frumos. Cu atât mai atașantă dacă ai făcut tu însuți călătoria, dar apetisantă pentru cei care n-au făcut-o încă. M-am gândit tot timpul că ar putea fi cu ușurință dezvoltată într-un roman - cu un aport considerabil de ficțiune, firește.
  
  

  răspundeţi la acest comentariu

  Adăugare răspuns comentariu

  
  
  
  
  

  Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.

• Ecouri minunate după lectură

  Nicole Sima , 29.10.2025, 13:03

  
  
  Nu intenționam să comentez aici, o făcusem în prezentare, dar am avut acces la câteva comentarii făcute direct autoarei și mi-ar părea rău să nu arăt cititorilor măcar o parte dintre gândurile lor. Iată fragmentele:
  
  Draga Daniela,
  
  Te felicit din toata inima. M-ai transportat pe foarte multe suprafete. Ti-a reusit din plin sa transporti cititorul in spatiu si in timp, sa-l porti pe meleagurile Toscanei, dar si sa-l faci sa simta caldura si daruirea familiei voastre unice. Purtandu-ma prin peregrinarile Toscanei, vazand operele de arta, nu mai realizezi cine le admira. Tu sau genitorii.
  Lucrarea are multe straturi si precum se intampla cu o carte buna, cand o citesti iti gadila si propria memorie, propriele trairi.
  ................................................
  
  Te felicit inca o data, e o lectura foarte frumoasa, te scoate din rutina zilnica si te inspira. Bravo!
  
  ...............................
  
  Buna, iată ca am terminat periplul prin cele 3 orase: Florența,Sienna și Lucca pe care le-ati parcurs voi și, gratie rândurilor tale, ca de obicei pline de sensibilitate și caldura, le-am parcurs și eu alături de voi. Fusesem și eu la Florența și Sienna, tot pe urmele parintilor. Ei fuseseră în 1975, apoi eu după 90! Îmi amintesc ca am urmărit statuia lui David care ii păruse tatii ca pulsează sange în vene și asa mi-a parut și mie..............
  
  M-a bucurat mult cartea, știam bine personajele ce făcuseră calatoria, pe părinții tăi și pe voi, și locurile vizitate virtual acum, prin cuvinte și poze! Sa va fie de bine calatoria, iar noua lectura ei!
  
  ...............................................
  
  
  Încă o data merci mult, danke, danke. Am iar chef sa mergem in Toscana!
  ...............................
  
  
  Sa stii ca aproape am terminat cartea online si pana acum mi-a placut foarte mult pentru ca imi aduce aminte si de calatoria mea la Florenta, pe langa valoarea familiala...
  Textul e scris natural, nu pare ca te-ai fortat. E ca si cum ne povesteai noua.
  ...................
  Am citit tot, o frumoasa poveste de dragoste cu final fericit.
  
  
  
  
  

  răspundeţi la acest comentariu

  Adăugare răspuns comentariu

  
  
  
  
  

  Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.

• Suflet în călătorie

  Anca Sandu Tomaszewski, 08.11.2025, 12:37

  
  Cu toții ne întoarcem încărcați din călătorii – încărcați cu impresii, experiențe emoționante, confirmări satisfăcătoare sau răsturnări de perspectivă asupra a ceea ce știam, cât de cât. Dar când scriitorii își descarcă impresiile și emoțiile în jurnalele lor de călătorie, ele devin creații literare. Iar cititorii se lasă se încărcați, la rândul lor, cu versiuni îmbogățite ale acelorași teme. Cu toții mistificăm realitatea prin receptarea noastră subiectivă, dar mistificările scriitorilor se numesc artă. Sau literatură. Și nu ne temem de ele, pentru că în artă "simpla realitate spune prea puțin despre realitate", cum zicea Bertholt Brecht. A-i cere unui scriitor, și adevăr și artă literară, în același timp, înseamnă a-i cere imposibilul, fiindcă adevărul în artă nu e decât o chestiune de interpretare.
  Ultima publicație a Danielei Ștefănescu este o dublă filtrare a unei realități. Un fragment din arta renascentistă a Toscanei este redată prin sensibilitatea autoarei, la rândul ei influențată de receptarea acelorași creații renascentiste de către tatăl ei, un mare creator dramatic. Receptări superioare, ale unor oameni care cunosc din interior ce poate să însemne creația. În textul ei, autoarea are tactul de a nu încerca să concureze cu sutele de critici de artă care, de sute de ani, ne-au interpretat capodoperele lui Michelangelo, Rafael Sanzio, Perugino, Tintoretto... ori Brunelleschi, Giotto, Ghiberti... Dimpotrivă, există o notă de modestie, subliniată discret de referiri la condiția lor de turiști ai zilelor noastre, chinuiți de restricții și la condiția de amatori – în varianta ei nobilă, spun eu. Dar mai există emoție, căldură, entuziasm echilibrat; uimire și sinceritate. Există intropatie istoristă. Ele îndeamnă pe cititor fie la reluarea unor lecturi, fie la călătorii culturale.
  Ca în multe din scrierile ei, ne încântă atașamentul Daniele Ștefănescu față de familia ei. Iar Mircea și Marie-Claire, de acolo de sus, pot fi mândri de fetița lor.
  
  
  

  răspundeţi la acest comentariu

  Adăugare răspuns comentariu

  
  
  
  
  

  Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.

• Un mozaic de amintiri, arta și sentimente nemuritoare

  Cristina Gheorghe, 24.11.2025, 02:47

  
  În cartea publicata de liternet , Daniela ne-a invitat pe noi cititorii ei la o plimbare prin minunata regiune Toscana , ghidați nu numai de observațiile ei înșiși în timpul călătoriei făcute cu soțul ei Cristi in 2024, dar si călăuziți de gândurile profunde și remarcile scriitorului Mircea Ștefănescu, admiratul, respectatul și iubitul ei tată , care vizitase acest muzeu infinit al Italiei in 1938. Înțelegem încă din titlu ca acest voiaj este un pelerinaj respectuos pe urmele tatălui ei , pe care și-l simte aproape în mod permanent; compania spirituală a tatălui este reprezentată de citatele frecvente date din scrierile vestitului autor . Și totuși tonul observațiilor personale făcute direct de Daniela este cel colocvial și deschis al unei prietene apropiate de cititorii ei, surprinsă de frumusețea artei văzute ( picturi, sculpturi și arhitectura ) , in timp ce ochiul și inima i se desfătă și cu frumusețea naturală a regiunii respective. Această dublă perspectivă ( a Danielei si a tatălui ei) nu devine nicăieri greoaie , ci este o subliniere a similarității în admirația față de comorile artistice ale Toscanei, în ciuda diferenței de timp. Dramaturgul nu avusese la dispoziție nici internetul nici telefonul celular pentru a-și asigura intrarea rapidă la Galeria Uffizi, dar amândoi sunt fascinați în mod egal de aceleași opere de artă , pe care și le transportă prin puterea imaginației pe pereții locuinței lor din București. Aceleași detalii ale sculpturilor văzute îi vrăjește pe tată și pe fiică peste decenii! Imaginile alese ca ilustrație a ceea ce au văzut și admirat sunt extrem de bine alese și foarte des identice… Timpul scurs este învins de o sensibilitate artistică egală și susținută de cultura și educația asimilată de autoare din familie sau din studiile personale.
  
  Un alt aspect al acestei cărți minunate, care este de fapt un ghid turistic al sufletului, este presimțirea pe care o are Mircea Ștefănescu ca la întoarcerea sa în țară, în Bucureștiul iubit, își va găsi jumătatea sufletului său întruchipată în femeia ideală, ca o Beatrice a lui Dante, sau o Mary din romanul lui Charles Morgan ( întâlnită de personajul acestui autor la Lucca, ultimul oraș din itinerariul italian ) . Această speranță i se împlinește scriitorului și la întoarcerea sa din călătorie el o va întâlni pe mama Danielei, Marie -Claire, care - i va fi “soție ideală , muza, partenera în ale scrisului, prim cititor și cronicar dramatic”. “Cei doi își vor netezi unul altuia și înfrumuseța existența” de-a lungul întregii lor vieți în comun, dăruindu-i Danielei atât un model ideal de viață cât și un cămin plin de căldură.
  
  Mulțumim Daniela pentru ca și tu ne-ai făcut părtași la aceste amintiri minunate și ne-ai luat martori la călătoriile tale și ale tatălui tău în Toscana. Te vom urma și în realitate , cit vom putea de repede.
  
  

  răspundeţi la acest comentariu

  Adăugare răspuns comentariu

  
  
  
  
  

  Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.

• Pentru Nicole

  Daita Serghi, 30.11.2025, 05:02

  
  Draga Nicole,
  
  Aceste gânduri se îndreaptă către tine cu toată dragostea mea!
  
  Înainte ca cititorul să pătrundă în jurnalul de călătorie fiică–tată, este întâmpinat de introducerea semnată de tine. Aș vrea, măcar pentru o clipă, să ne oprim și să apreciem duioșia cu care ai așezat fiecare cuvânt, căldura lor blândă, felul în care ne deschizi ușa spre poveste. Pentru mine, asta nu este o surpriza, căci eu știu ca tu ești asa nu doar in scris ci si in realitate.
  
  Nu este vorba doar despre frumusețea introducerii, ci și despre iscusința cu care știi să stârnești curiozitatea cititorului: îl inviți să parcurgă cărticica, să se lase purtat de farmecul ei, și totuși nu-i dezvălui niciun secret.
  
  Si astfel ne putem bucura cu toată inima de măiestria condeiului împletită in mod triplu: la tine, la autoare si la scrierile tatălui ei.
  
  Daita
  
  

  răspundeţi la acest comentariu

  Adăugare răspuns comentariu

  
  
  
  
  

  Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.

• Am citit-o cu mintea, inima şi privirea

  Andrea Ghita., 01.12.2025, 17:37

  
  Daniela Ştefănescu se adresează deopotrivă minţii, inimii şi privirii cititorului care parcurg cele nici 60 de pagini ale acestei cărţi dense şi stratificate care reuneşte amintirile proprii cu cele ale tatălui şi mamei, popasurile pitoreşti ale Toscanei cu locurile memoriei moştenite. Călătoria care urmează întocmai ghidajul nepreţuit al însemnărilor din 1938 este, în acelaşi timp, şi căutarea propriilor rădăcini, încă inexistente, doar presimţite de tatăl ei - scriitorul sensibil aflat în convalescenţă fizică şi sufletească. Este o carte fascinantă care trebuie citită pe îndelete, întrucât cele povestite se întrepătrund, imaginilor din fotografii li se alătură cele desprinse din descrieri, iar simultan se derulează şi filmul călătoriei actuale, depănată cu notaţii scurte şi amănunte practice. Toate acestea sunt scrise într-un stil bine strunit şi adecvat timpilor lecturii. Cartea este şi o invitaţie de a citi memoriile scriitorului Mircea Ştefănescu şi ale iubitei sale soţii Marie-Claire, părinţii autoarei.
  
  

  răspundeţi la acest comentariu

  Adăugare răspuns comentariu

  
  
  
  
  

  Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.

• Câtă dreptate ai, Nicole!...

  Carmen Stoianov, 23.12.2025, 22:17

  
  
  
  Citesc ce ai scris tu, dragă Nicole, despre noua carte a Danielei; m-ai convins şi, evident, nici nu termin bine ce-am citit că dau să o descarc! Pentru asta folosesc alternativ link-ul dat de tine şi cel dat de Daniela dar, ca un făcut, mare răbdare trebuie să am…nu vrea şi pace! Nu merge, mă întoarce, mă trimite spre altele iar mie nu-mi rămâne decât să constat că venerabila curiozitate creşte direct proportional cu numărul încercărilor şi (ăsta-i adevărul - ce să-I faci?!?) al zilelor care se tot adaugă. Într-un final, zeul tehnologiei de azi se îndură de mine şi îmi zâmbeşte iar eu intru în posesia unui download pe care îl şi arhivez. Şalazionul de rigoare, bine instalat şi cu recidive, nu imi permite încă lectura, dar de îndată ce mai pierde din forţă revin şi eu spre un program cât mai aproape de normal; deci parcurg cartea Danielei ca lectură, cu revenirile de rigoare.
  Apoi revin (scuze pentru repetiţie; n-am găsit altă rimă!); aşadar, revin la textul tău de prezentare, menit nu atât să mă ajute ori să mă direcţioneze, cât să apreciez cât de elegant ştii tu să mai adaugi ceva la nerăbdarea celui care abia aşteaptă să citească; fără nicio discuţie, suspansul te defineşte atâta vreme cât spui şi nu spui, parcurgi câte un crâmpei de drum alături de Daniela, apoi te repliezi şi (parcă vinovată de a fi spus prea mult, prea multe?!?) te instalezi într-un silenzio toscan…
  Pentru mine, cartea Danielei este un jurnal din care repiră tot ceea ce părinţii ei au invăţat-o şi i-au insuflat despre oameni, viaţă, trăire: este despre ceea ce trebuie să facă pentru ca să existe ceva care nu ar fi fost fără ca Daniela să-şi proiecteze amintirile încărcându-le cu emoţia retrăirii. Or, tocmai această emoţie ai surprins-o tu, verişoara, prietena şi partenera de cântat la pian la patru mâini, aşa cum vă cunosc din fotografii. Vă cam plac fotografiile, nu-i aşa?! La tine o ştiu de mult. La Daniela am aflat-o de ceva ani buni, mai ales că ele constitutie un fel de coloană vertebrală a ecoului emoţiilor pe care Daniela le simte şi le (re)creează. Amândouă cunoaşteţi lecţia bunei întâlniri şi a jocului între material şi imaterial. Privind în urmă, realizez că, indiferent cât timp i-a luat călătoria, eu am citit în ea trei zile: câte una pentru fiecare popas sau oraş, “scanate” prin antenele sufletului. Daniela îşi ordonează şi îşi retrăieşte amintirile printr-un scris contrapunctic, în dialog cu “ghidul” care îi pune la dispoziţie şi îi stabilizează “ancore”. Miraculos rămâne faptul că, deşi ne-a făcut martori ai unei inedite călătorii trecut-prezent, se simte, permanent, acel unison părinţi-fiică, asemenea unui punct de orgă al unui prezent continuu, palpabil. Iar tu, draga mea Nicole, veritabil receptor de emoţii trăite ani de-a rândul în strânsă legătură cu familia ta extinsă, eşti, cu adevărat, ghidul de care are nevoie un cititor înainte şi în paralel cu parcurgerea călătoriei.
  Câte o zi – pe rând, câte un oraş – pe rând, câte o întâlnire sau mai multe cu capodopera – pe rând şi, pentru cititor, ca şi pentru scriitoare şi eroină, tot atâtea ancore, multiplicându-se continuu. Dacă ar fi să mă gândesc la vreo formă verbală pe care s-o “asortez” lecturii, m-aş îndrepra spre un posibil reflexiv, pe ideea că Daniela “îşi trăieşte bucuria de a se călători” în spaţiu-timp: pe de-o parte calculând teoreme în triangulaţie cu parcurgerea fizică a distanţelor dintre cele trei oraşe iar pe de altă parte confruntându-se cu emoţia reconectării cu sinele şi cu părinţii, în căutarea unui timp trăit şi a celui netrăit totodată. Oricum ar fi, darul Danielei l-am perceput ca etape ale acelei călătorii în care ea ne-a luat parteneri să ne putem simţi şi noi la fel cum s-a simţit ea: ACASĂ…
  
  
  

  răspundeţi la acest comentariu

  Adăugare răspuns comentariu

  
  
  
  
  

  Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.

Adăugare comentariu