Cuvânt înainte (fragmente)
Barbu Brezianu
Cartea scriitorului Romulus Rusan readuce într-o neştirbită realitate mărturiile luate acum mai mult de un sfert de secol unor personalităţi orânduite de el, simbolic, în jurul Mesei Tăcerii - evocând, poate, şi peisajul gorjenesc de altădată, dintr-o vreme când Jiul curgea prin aceste meleaguri înadins alese de Brâncuşi, când priveliştea avea drept fundal lanţul munţilor Vâlcan, peisaj astăzi brutal obturat de un parapet - şi în locul căruia, jos, aflăm doar albia râului secată şi plină de gunoaie...Discuţiile din 1976 îşi păstrează interesul şi întreaga lor prospeţime, chiar dacă fragmente din ele au mai fost cândva tipărite. Sunt convorbirile lui Romulus Rusan cu doisprezece contemporani, care cu toţii au avut privilegiul de a fi stat faţă în faţă cu Brâncuşi, de a-l fi ascultat, apoi de a-şi reaminti cuvinte cândva rostite de el - iar, în cele din urmă, performanţa autoului şi a cărţii este că acestea formează un portret viu şi unitar (fapt de natură să stârnească remuşcări unor "brâncuşologi" care au ratat prilejul de a culege nemijlocit şi apoi de a-şi publica amintirile lor şi ale altor cunoscuţi de odinioară ai sculptorului).
"Discuţiile la Masa Tăcerii" au fost culese de la chiar ultimii supravieţuitori români care efectiv l-au cunoscut pe Brâncuşi - cei mai mulţi într-o "primă audiţie".
În scurtele lor popasuri, martorii Gheorghe Nicolcioiu, Mac Constantinescu, Grigore Popa - precum şi toţi ceilalţi - aduc fiecare neştiute date, amintiri şi întâmplări, cele mai vechi datând din vara anului 1921, când, după primul război mondial, Brâncuşi a coborât dintr-o birjă la Hobiţa şi Peştişani ca să-şi revadă rudele, tovarăşii de joacă şi meleagurile.
O cimotie a sculptorului, birtaşul Gheorghe Nicolcioiu, istorisea amănunţit cum sculptorul a vrut şi a făgăduit să ridice întru pomenirea consătenilor lui căzuţi în războiul de întregire "un monument şi o acoladă" peste apa Bistriţei, necerând nimic altceva decât să i se aducă "un vagon de piatră moale"
Om de cuvânt, Brâncuşi s-a reîntors în vara anului 1922 pentru realizarea acestui ţel, dar a fost dezamăgit aflând că "onoratul comitet local de iniţiativă" n-a făcut nimic şi a "lăsat-o mai moale".
***
Un alt fapt, ignorat însă chiar şi de către cei mai exhaustivi exegeţi ai lui Brâncuşi, a fost şi se află totuşi consemnat în volumul de interviuri al lui Romulus Rusan, şi aceasta datorită sculptorului Mac Constantinescu, care se referă la neştiuta faima de care se bucura Brâncuşi încă de prin preajma anilor 1930 - şi nu numai în Europa sau în Statele Unite -, dar până şi în Argentina, unde îşi avea atât admiratorii, cât şi detractorii, împărţiţi în două tabere: "brâncuşienii" şi "non-brâncuşienii"!
***
După cum nimeni nu ar fi ştiut că serile, după ce terminau ziua de lucru, Brâncuşi îl ruga pe ucenic să-i citească "din dialogurile lui Platon în traducerea lui Ştefan Bezdechi".
***
Diversitatea relatărilor celor doisprezece interlocutori (sculptori, muzicieni, poeţi, arhitecţi, filosofi, pietrari şi ţărani gospodari), neştiind, desigur, fiecare din ei ce anume vor fi spus ceilalţi, contribuie astfel, involuntar - ca într-un puzzle -, la alcătuirea unui portret unitar şi plin de farmec al lui Brâncuşi.
Marele merit al lui Romulus Rusan este de a-i fi provocat şi tipărit, aşa cum şi-au rostit confesiunile în jurul unei simbolice "Mese a Tăcerii".
