Coperta cărții
Scenarii
978-973-122-181-6

Descarcă pdf

Cele 23 de minute de comunism care au cucerit Vestul

Din mai 2018, când a avut loc premiera la Cracovia, Cadoul de Crăciun a fost selecționat la peste 50 de festivaluri internaționale, unde a obținut 33 de premii, printre care premiul Academiei Europene de Film, dar și premiul secțiunii Zilele filmului Românesc la TIFF și Premiul Gopo, toate pentru scurtmetraj.

În 2024, scurtmetrajul Cadoul de Crăciun este inclus în lungmetrajul Anul Nou care n-a fost, premiat ca cel mai bun film al secțiunii Orizzonti la Festivalul de film de la Veneția.

Scenaristul (care e, în acest caz, și regizor și producător) Bogdan Mureșanu spune, într-o descriere succintă, că scurtmetrajul Cadoul de Crăciun aduce "o perspectivă microscopică asupra unei zile istorice, mai precis asupra ultimelor ore ale regimului Ceaușescu. Este însă și un scenariu despre frica absurdă din dictatură și cum ea se dezvoltă, până la paranoia, în relațiile de familie dintr-un mic apartament de cartier bucureștean. Prin extrapolare este și un scenariu despre dictaturile din întreaga lume."

Și continuă: "Fiind interesat dintotdeauna de relațiile de putere, fie că sunt politice, fie că sunt în familie, tema asta a autocrației m-a preocupat dintotdeauna. Așa că scenariul meu este și despre un tată care, de frica unui dictator, devine la rândul lui un despot în relația cu fiul său. (...)".

Întrebat despre succesul în Occident al unui film despre comunism, o realitate pe care vesticii nu au experimentat-o, Bogdan își expune teoria la care a ajuns de-a lungul peregrinărilor cu acest scurtmetraj prin festivaluri: "Odată cu premiul de la Clermont Ferrand, din Franța, urmat de cel din Statele Unite, Best of Fest la Palm Springs, mi s-a conturat încet-încet suspiciunea că nu ar fi vorba aici despre o privire în trecut cu ajutorul unui film, ci despre o înțelegere a pericolelor care pândesc în prezent. Este o temă actuală, cum mi s-a spus în repetate rânduri în cele peste 50 de festivaluri în care Cadoul de Crăciun a fost proiectat în răstimpul unui singur an."

Adrian Văncică, căruia i-a venit perfect rolul unui tată de familie speriat că, involuntar, fiul îl va trimite la pușcărie, are și el amintiri din comunism care l-au apropiat de scenariul acestui scurtmetraj: "Îmi amintesc cum făceam teme la lampa cu gaz pentru că se făcea economie la curent și întreg cartierul era în beznă. Îmi amintesc și cum iarna era extrem de frig în școală, de cozile la pâine, mari și foarte mari. Stăteam de multe ori și peste 30 de minute, coada formându-se înainte chiar de a fi pâinea adusă în magazin (pentru cine nu știe, pâinea era pe cartelă și laptele și uleiul în funcție de câte persoane erau în familie. «Socialismul științific» hotăra și cantitatea de alimente necesară.). Am experimentat și starea de «șoim al patriei» și pe cea de «pionier». Fiind pionier, am făcut și muncă patriotică și practică la cules de mere. Iar din livada aceea imensă, după ce ne îndeplineam norma, de 40 de găleți mari, aveam voie să plecăm acasă numai cu cinci mere. Făceam și defilări de 23 August și spectacole pentru fiul prea iubit pe stadion. Eram la «cartoane», în soare, cu mâncarea la pachețel și sticlă de apă la gleznă. De atunci n-am mai călcat pe stadioane."

Deși lucrurile s-au schimbat și Văncică apreciază că acum "poți pleca din țară și poți să dai din gură împotriva sistemului", el rămâne circumspect: "Nu cred că am îngropat prea adânc acel comunism. Deschide ochii și ai să-l vezi că încă e ieșit din mormânt pe jumătate. E un zombie care e lângă noi. Teama a fost înlocuită de neputință, durerea, de disperare. Atitudinea de superioritate a instituțiilor statului în raport cu cetățeanul mă enervează foarte tare. Pare că noi muncim pentru politicieni și nu ei pentru noi. Dar cel mai tare mă enervează că s-a păstrat neasumarea responsabilității, nu e vina mea, altul a greșit. E drept că nu știu dacă s-a păstrat din comunism sau așa am fost dintotdeauna ca nație."

Iar în ceea ce privește actualitatea relației tată-fiu din acest Cadou de Crăciun, spune: "În continuare în capul unor părinți e bine înfiptă ideea «eu te-am făcut, eu te omor»... ce să mai... nu s-au schimbat prea multe. Tata a fost un exemplu de autoritate. Și familia în care am crescut a fost ca multe alte mii de familii din România acelor vremuri. Auzeam de multe ori cum se ascultă Europa Liberă și știu de regula: nu povestești nimănui ce vorbim în casă. Se spuneau bancuri cu Ceaușescu la noi în casă dar nu aveam voie să le spun și eu la școală ca să nu fiu pus în situația de a răspunde la întrebarea: dar unde ai auzit tu așa ceva? Era ciudată resemnarea asta în care mulți bărbați, capi de familie, trăiau în comunism. Cred că au învățat să fie mulțumiți cu puțin. Ca un animal în cușcă, dacă atâta e, atâta e.".

În ceea ce o privește pe Ioana Flora, soția căreia scenariul scurtmetrajului îi dă de gestionat o scenă de violență domestică, intensă, în care e implicat un copil de numai șapte ani, ea crede că relațiile din familie nu s-au schimbat în capitalism, pentru că "mentalitățile se schimbă greu, cu muncă voită și conștientă." Și consideră "că e nevoie de tot atâta timp să se vindece o rană, cât timp a durat ea. Că suntem în punctul în care am început să ne recuperăm demnitatea. Că noua generație vine cu noi soluții de parenting. Dar, din nou, scenariul descrie o familie într-o situație limită și aici lucrurile pot fi doar specifice, nu generalizate. (...) Cel mai important lucru a fost redarea senzației de frică, nesiguranță și neputință".

Revenind însă la scenaristul și regizorul acestui scurtmetraj, dincolo de seriozitatea temei din fundalul scurtmetrajului, Bogdan Mureșanu crede că tinerii din zilele de azi au toate șansele să-l aprecieze: "I-aș spune unui adolescent de acum că filmul este o comedie neagră, așa încât va fi fun să-l vadă.". Evident, toate aceste lucruri se păstrează și în scenariul publicat pe LiterNet.


(prezentare bazată pe un fragment din articolul omonim apărut pe Newsweek România în 10 august 2019)

0 comentarii

Publicitate

Sus