Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Editura LiterNet  Sageata  Teatru

Versiunea în limba românăEnglish versionVersion françaiseČeský

George Cocoş, Alexandra Felseghi, Cornelia Iordache, Maria Manolescu, Mariana Starciuc: 5 piese de teatru

ISBN: 978-973-122-134-2
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Neliniştea sau când te chinuie talentul
Alina Nelega
Descarcă în format pdf
După ştiinţa mea, nu există un loc în România unde să se desfăşoare o rezidenţă pentru autorii dramatici cu o ţintă atât de bine definită şi un confort de creaţie atât de atent urmărit ca Drama 5 a Reactorului clujean. Ceea ce face în doi ani masteratul de scriere dramatică al Universităţii de Arte din Târgu-Mureş (şi acesta unic în felul său) - anume legătura imediată cu scena, verificarea la cald a textului şi permanenta conectare la cei care aduc pagina pe scenă, implicarea concretă şi directă a autorului în ceea ce prinde viaţă prin intermediul actorilor şi al regizorilor - rezidenţa Drama 5 o face la modul intensiv, într-o vară, fierbinte pentru toţi cei care nu se odihnesc şi n-au parte de liniştea celor pe care nu-i chinuie talentul. Nu întâmplător am ales această sintagmă, luând-o ad litteram şi trecând peste subînţelesul ironic, pentru a pune în lumină efortul unei mâini de oameni care stau vara într-un Cluj somnolent, plin de praf şi toropit de căldură, pentru a deschide o uşă, a acorda o şansă, a creşte şi dezvolta talentul în teatru, incluzând dramaturgul printre practicienii scenei.

M-am întrebat de fiecare dată, plină de admiraţie, ce-i împinge pe cei de la Reactor să acţioneze într-un deşert al prejudecăţilor faţă de text şi de rolul autorului dramatic, o meserie care e echivalată cu un hobby, căci toată lumea poate să scrie, nu? Ei bine, nu. Nu toată lumea poate să scrie şi, mai ales, nu oricine poate să scrie pentru scenă. Dar cum o faci? Care sunt calităţile care te deschid spre dialogul dramatic? Cum se eliberează, testează, confirmă talentul? Cum ştii dacă ai talent? Sau, măcar, ştii vreodată asta? Câteva întrebări riscante, la care nu există un răspuns pe măsură, ci doar neliniştea căutării, lipsa garanţiilor că "vom produce", că "vom avea texte mari", că "vom da lovitura". Neliniştea e, pentru "reactori", normalitatea. Ei sunt permanent în căutarea talentului care nu se hrăneşte din certitudini, ci din explorarea agitaţiei interioare a expresiei care caută să se nască. În scenă, ca şi în pagină.

O nelinişte vizibilă, cuprinzătoare şi reală, care se extinde şi în temele şi subiectele abordate de autorii dramatici care au participat, după o selecţie destul de exigentă, la a treia ediţie a Drama 5. Neliniştea acelui "ce se întâmplă cu noi", din piesa Mariei Manolescu la centenar. odă, în care plecăciunile în faţa unui trecut pe care nu-l cunoaştem, dar îl sărbătorim ascultători, sunt echivalate cu centenarul unei bunici a cărei viaţă lipsită de exemplaritate duce, inerent, către lipsa de exemplaritate în prezent, a progeniturilor ei. Sau neliniştea din textul docu-fiction al Marianei Starciuc Tă/ră(z)boi, care tratează realitatea mizerabilă a războiului din Transnistria, o luptă pe cât de reală, pe atât de imaginară. Sau neliniştea Alexandrei Felseghi în textul documentar Nu vorbim despre asta, în care personajele vorbesc, totuşi, despre traume şi întâmplări care le configurează destinul, despre indiferenţă şi tortura condiţiei de alteritate, într-o societate care măsoară şi echivalează condiţia umană cu instrumentele procustiene ale normalităţii statuate. Neliniştea din piesa lui George Cocoş, Ce mi-a trebuit mie să chiulesc?, în care un incident comun, evadarea într-un spaţiu misterios al unei case bântuite, ne aruncă în vieţile unor adolescenţi care, din nevoia de frondă, descoperă, ambiguu, limita paranormalului. Nu în ultimul rând, neliniştea Corneliei Iordache, faţă de cazul demonizării unei adolescente în căutare de răspunsuri la propria viaţă, în Pauze de respiraţie.

După fiecare rezidenţă, textele sunt prezentate în lecturi scenice, după care unul din ele este produs. Dar în nici una din cele trei ediţii Drama 5 la care am participat ca tutore, nu s-a întâmplat ca, din piesele rezultate, să nu mai fie măcar una produsă - nu imediat, dar în următoarea (scurtă) perioadă de timp. A fost cazul piesei lui Gabriel Sandu, Tatăl meu preotul, produsă de două ori în următorul an, după ce la Reactor s-a optat pentru textul Alexandrei Pâzgu, Proteine fluorescente. A fost cazul piesei Love me tinder a lui Katalin Györfi, produsă tot la Reactor, cronologic după Străinătatea nu e o joacă de Alexandra Voivozeanu. Şi, anul acesta, în 2018, piesa Tă/ră(z)boi de Mariana Starciuc, câştigătoare a concursului Focus. Drama.Ro a fost produsă de teatrul din Satu-Mare, după ce la Reactor a fost aleasă piesa Mariei Manolescu, la centenar. odă.

Dacă e să privim, aşadar, în mod concret realizările după aceste rezidenţe, trebuie să punem la socoteală descoperirile în procesul de lucru, creşterea motivaţională şi experienţa de îmbogăţire pe care au traversat-o autorii dramatici. Concret, putem observa că au apărut câteva texte importante şi alte câteva sunt în lucru. Căci munca dramaturgului nu se termină decât la scenă şi, adesea, nici acolo. Un text e în viaţă cel puţin atât cât autorul său e în viaţă. Şi, nu de puţine ori, el este o platformă de lansare pentru alte texte, pentru alţi dramaturgi. Căci un teatru fără dramaturgi este un teatru mort, mimat, fără coloană vertebrală. Iar neliniştea şi chinurile nu sunt altceva decât dovada faptului că suntem în viaţă.

***
Ce mi-a trebuit mie să chiulesc? de George Cocoş
Ce mi-a trebuit mie să chiulesc? este o piesă de teatru bazată pe o legendă urbană din oraşul natal al autorului. Patru elevi de liceu chiulesc de la ore şi îşi dau întâlnire într-o casă din apropierea incintei de învăţământ. În respectivul spaţiu se întâmplă fenomene cel puţin ciudate, care ţin de paranormal. În acelaşi timp, textul tratează şi punctul de vedere al adolescenţilor în ceea ce priveşte chiulul sau dezinteresul pentru anumite materii din programa şcolară.

Nu vorbim despre asta de Alexandra Felseghi
Nu vorbim despre asta e povestea unei generaţii spusă pe 4 voci. O generaţie care s-a trezit adultă peste noapte, fără vreun manual de utilizare a vieţii. E vorba despre acei oameni care s-au născut undeva în anii '80, au copilărit în '90, au avut primele telefoane mobile la început de 2000 şi erau deja la facultate când România a intrat în UE. Textul e o confesiune a descoperirii de sine, în contextul unei societăţi în schimbare, cu modele îndoielnice. Nu vorbim despre asta însumează toate acele subiecte incomode, evidente, trecute sub tăcere la masa în familie, pe care părinţii le evită, iar copiii lor adolescenţi le asimilează încercând să se accepte.

Pauze de respiraţie de Cornelia Iordache
Dispariţia unei adolescente constituie subiectul cercetărilor realizate de o echipă de jurnalişti. Mărturiilor familiei şi cunoscuţilor, precum şi jurnalul fetei, conturează o lume sugrumată de nelinişti, care trăieşte iluzia că fuga reprezintă o soluţie.

la centenar. odă de Maria Manolescu
La fel ca România Mare, Anuţa împlineşte 100 de ani. Familia reunită încearcă să-i aducă un omagiu, numai că vechile lor conflicte se înteţesc şi mai tare. Prins între vocile dezbinate şi discursurile paralele din jurul lui, Toma, strănepotul, încearcă să găsească un sens.
"Se celebrează mult unitatea în 2018, dar dacă ne uităm în jur, inclusiv la familiile noastre, nu suntem deloc uniţi. În acelaşi timp, văd în copiii de azi mai multă inteligenţă emoţională şi mai puţină încrâncenare decât la generaţiile precedente. Iar acesta mi s-a părut un lucru important de celebrat, chiar şi într-o mică parabolă despre ţara noastră ca o familie care se ceartă la ceas de sărbătoare." (Maria Manolescu)

Tără(z)boi de Mariana Starciuc
Acţiunea piesei se desfăşoară în timpul războiului de pe Nistru (1992), unul al intereselor marilor puteri cărora le cad jertfă fie băştinaşi nevinovaţi, fie mercenari veniţi, fără cunoştinţă de cauză, din puşcăriile Rusiei. Întreg tărăboiul piesei se concentrează în jurul unei colectivităţi moldoveneşti, care, prin lozinci şi declaraţii false, prin aşa-numitele acţiuni "în numele salvării ţării", profită de conflagraţie, compromiţând astfel ideile de patriotism, de valori naţionale şi general-umane. Totodată, autoarea urmăreşte destinele câtorva personaje pacifiste, care iubesc, sunt responsabile, speră, destine, ce ating, într-un final, tragicul.




0 comentarii

Spacer Spacer