Coperta cărții
Teatru
978-973-122-167-0 (pdf)
978-973-122-168-7 (epub)

Descarcă pdf Descarcă epub

Ceilalți viruși - Șapte dramaturgi tineri există și scriu despre realități dureroase

,

Alexandru Ivănoiu - director Teatrul Improbabil

Povești Improbabile #1 - Ceilalți Viruși apare ca un strigăt. Șapte dramaturgi tineri există și scriu, în colaborare cu ONG-uri, piese despre realități dureroase. Sunt de părere că există un fir roșu printre textele pe care urmează să le citiți. Le leagă ambiția de a crede că dramaturgia românească este necesară. Mai mult, le leagă o documentare temeinică, unică în peisajul teatral românesc la nivel de volum și coerență. Șapte spectacole care se reunesc într-o temă clară, ușor de identificat.
Da, teatrul sonor necesită mai puține resurse de producție. Totuși îndrăznesc să cred că avem nevoie de stagiuni coerente, promovate coerent și atractiv. Aceste texte au fost scrise pentru a fi ascultate, dar cu un minim de interes pot deveni producții teatrale fizice. Cu un minim de interes, dramaturgii promovați în acest volum, pot deveni colaboratori importanți în proiectele dumneavoastră, fie că sunteți regizori, scenografi, coregrafi sau doar spectatori. Căutați-i, urmăriți-i, citiți-i și, ascultați-le spectacolele.
Relația artist - spectator este, cred eu egală. Artiștii nu sunt bufonii curții, ei nu prestează pentru noi. Vin în prelungirea nevoilor noastre și, cu ajutorul nostru, cresc prin atenția oferită. Așa cum teatrul sonor are nevoie de un ascultător pentru a exista, tinerii dramaturgi au nevoie de parteneri de scenă.
Pe această cale îmi doresc să-i mulțumesc lui Răzvan Penescu și LiterNet.ro, un partener consecvent al tinerilor dramaturgi.
Lectură plăcută!

Ilinca Prisăcariu - co-director Teatrul Improbabil

Teatrul Improbabil este un proiect care a pornit de la gândul de a aduce tineri dramaturgi împreună. Ne-am dorit un laborator de cercetare și creație care s-a format într-un mod organic, din bunăvoința unor mentori care ne-au fost alături de la bun început. Gândul s-a extins și astfel s-au alăturat tineri creatori din diverse domenii - așa am înțeles importanța și necesitatea lucrului interdisciplinar. Am pornit de la teme care ard și care se cer aduse în lumină, mai ales după o perioadă în care gândurile păreau dificil de pus în practică.
În acest volum se regăsesc șapte texte despre limite, blocaje, dureri și reușite. Sunt povești care mișcă. Unele munți, altele mișcă în noi. Pe baza lor s-au realizat șapte spectacole de teatru sonor, realizate în parteneriat cu ONG-uri specifice fiecărei teme în parte. Gândul a devenit practică. Și poate fi dusă mai departe - cu fiecare lectură, cu fiecare ascultare.

Mihaela Michailov - dramaturgă

Cred cu tărie într-o dramaturgie care se hrănește din realități sociale acute. Cred în voci care ascultă vulnerabilitățile lumii în care trăim și au curajul să le exprime cu sensibilitate și forță expresivă. Cred în noi forme de explorare dramaturgică pe care Teatrul Improbabil încearcă să le exploreze.

Ilinca Stihi - regizoare de teatru sonor

Ficțiunea sonoră este, prin natura sa, mișcare. De unde sau înspre ce finalitate? Răspunsul este doar în mintea celui care ascultă. Pentru că nu exista artă mai dornică de dialog cu spectatorul său decât arta sonoră. Poate cea mai adaptată unei societăți moderne a vitezei și comunicării, pentru că s-a născut deodată cu aceasta.

Silvia Ciubotaru (Guță) - psiholog

Felul și direcția în care ne dorim să evoluăm ca societate sunt reflectate prin produse artistice - un fel de scurtătură de la problemă la soluție, o înțelepciune transmisă subtil de artiști publicului lor. Este necesar să vorbim despre lucrurile care dor, care rănesc și care produc conflicte între oameni, iar arta ne aduce tuturor o formă de consolare și încurajare, construind reziliență în oameni și ajutându-ne să ne reinventăm de câte ori va fi nevoie.

Sinopsisuri Povești Improbabile #1 - Ceilalți Viruși

1. Frica în sân de Laura Ivăncioiu

Frica în sân are la bază replici, situații sau povești întregi de viață ale unor femei care mai trăiesc încă sau care au murit de cancer de sân. Și care au rămas fără un sân ori poate fără amândoi. Și asta le-a pus la îndoială feminitatea, încrederea în sine și chiar sensul vieții.

2. Bad Lovers de Alexandru Ivănoiu

Bad Lovers este o deconstrucție a relației dintre 4 prieteni, ex-lovers, care-și rememorează poveștile de iubire, violență, cluburi și felinare. Construit în relație directă cu tine, spectatorul, este un spectacol sonor care tratează uneori comic, alteori brutal, lupta pentru iubire.

3. Alexandra iz everything alright? de Gabriela Harabagiu

Alexandra, în vârstă de 34 de ani, trăiește cu mama care se confruntă cu debutul bolii Alzheimer. Pe parcurs, cele două constată că relația mamă-fiică se inversează. Un spectacol sonor despre dependență, neputință și nevoia reciprocă de iubire, care lipsește.

4. Vânătoarea de struți de Alexandru Gorghe

O relație dintre un elev și profesoara lui de literatură se transformă într-un amalgam de amintiri corupte, care nu mai au nicio legătură cu realitatea. Un spectacol despre manipulare, confuzie și abuz de putere.

5. Dialog incomplet despre limite de Mădălina Stoica

Într-o lume în care normele sociale se schimbă, un el și o ea poartă o conversație pentru o lucrare de disertație despre tema limitelor în relațiile de prietenie. Pe parcursul discuției, relația dintre cei doi se schimbă, testându-și propriile limite.

6. Depresia, prietena mea de Sabina Balan

Ne aflăm în sediul central al Creierului. Un tânăr artist e comisionat să lucreze la o campanie de informare împreună cu Inspectorul Depresie, un tip dificil, cu o reputație proastă. Cei doi trebuie să învețe să lucreze împreună.

7. Noroc să ai de Cosmin Stănilă

Elena e profă de română. Cel mai mult își dorește să recupereze banii pe care i-a pierdut la păcănele. Pentru asta are nevoie de bani și de un pic de noroc.

0 comentarii

Publicitate

Sus