Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Editura LiterNet  Sageata  Teatru

Versiunea în limba românăEnglish versionVersion françaiseČeský

Lucy Thurber: Săraci


Traducere coordonată de: Anda Cadariu

ISBN: 978-973-122-143-4
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Geniu, tarot şi cartofi fierţi în America provincială
Beatrice Lăpădat
Descarcă în format pdf
Traducerea în limba română a piesei Scarcity / Săraci a dramaturgei americane Lucy Thurber publicată de Editura LiterNet este rezultatul muncii colective a unei echipe alcătuite din studenţi ai Masteratului de Scriere Dramatică de la Universitatea de Arte din Târgu-Mureş, 2017-2019. Selma Dragoş, Andi Gherghe, Carmen Ghiurco şi Gabriel Sandu au contribuit toţi la crearea versiunii în limba română, coordonată şi revizuită de lect.univ.dr. Anda Cadariu, text care s-a bucurat, în cadrul Taberei Internaţionale de Scriere Dramatică de la Târgu-Mureş din 2018, de un spectacol-lectură în regia lui Rareş Budileanu. Traducerea şi valorificarea textului lui Lucy Thurber în spaţiul cultural românesc au fost posibile datorită Transylvanian Playwriting Camp (Bursa de texte româno-americană), care face parte din proiectul de colaborare pe termen lung a Universităţii de Arte din Târgu-Mureş cu Lark Play Development Center din New York. Proiectul presupune desfăşurarea alternativă a Taberei de scriere dramatică la Târgu-Mureş şi vizita la New York a studenţilor şi a cadrelor didactice de la Universitatea de Arte, având ca scop promovarea textelor dramatice noi.

În Săraci, piesă montată pentru prima dată în Statele Unite în 2007 ca producţie a Atlantic Theatre Company, tot ceea ce se "întâmplă" se poate defini prin faptul că nu se întâmplă nimic. În orăşelul sordid din Massachusetts în care familia Lawrence îşi consumă existenţa repetitivă, aproape nimic nu virează definitiv către posibilitatea unei schimbări reale de ritm sau de peisaj. Non-evenimenţialitatea care caracterizează viaţa tuturor personajelor din Săraci, adolescenţi sau adulţi, le împinge pe acestea să caute evadarea prin tot felul de mijloace care variază în funcţie de potenţialul intelectual şi oportunităţile sociale de care dispun sau nu.

În existenţa familiei Lawrence - alcătuită din tatăl Herb, astăzi alcoolic, şomer, părinte şi soţ abuziv, mama Martha, care munceşte cincizeci de ore pe săptămână la mall, iresponsabilă, dar generoasă şi bine intenţionată, adolescentul Billy (16 ani), supradotat, ultraplictisit şi sufocat de viaţa de provincie, şi preadolescenta Rachel (11 ani), pasionată de tarot, literatură, istorie şi murături - non-evenimenţialitatea se construieşte în jurul a două concepte principale, cu care toate personajele, adulţi sau adolescenţi, întreţin un dialog constant: ratarea şi aşteptarea. Ratarea le revine, în mod firesc, adulţilor, în primul rând - Herb fusese cândva un "tip bine", dar astăzi este adus acasă în cătuşe de Louie, poliţist şi verişorul libidinos al Marthei, la rândul lui incapabil de a-şi găsi împlinirea erotică şi sexuală; Gloria, soţia lui, se ratează îngrijindu-i ciupercile de la picioare şi spălându-i rufele, iar Martha lucrează la mall "de dă în brânci" atunci când nu rămâne acasă pentru a face sex gălăgios cu Herb, spre disperarea celor doi copii care asistă auditiv la aceste momente. Cu toate acestea, foarte tinerii Billy şi Rachel încearcă să îşi aranjeze cum pot ei mai bine prezentul şi viitorul apropiat tocmai pentru că sunt terorizaţi de perspectiva propriei ratări în atmosfera provincial-mediocră în care sunt forţaţi să se dezvolte. Interesant în dispozitivul dramaturgic al lui Thurber este faptul că ratarea nu capătă niciodată proporţiile uriaşe şi angoasante prin care conceptul ne este, de obicei, livrat în marea literatură: personajele ei nici măcar să se rateze spectaculos şi definitiv nu reuşesc, căci ratarea nu e decât un hazard care dispare şi reapare de la o zi la alta în existenţele lor, succesul în viaţă fiind decis în funcţie de cine reuşeşte, în dinamica perechilor Martha-Herb, Gloria-Louie, să aibă o cină mai bună şi un timp în familie mai presărat cu mici picanterii.

Această frică de ratare îl motivează pe Billy să se pună în mişcare, manipulând-o emoţional pe Miss Ellen Roberts, profesoara lui suspect de generoasă, pentru a putea începe studiile la Academia Deerfield, şansa lui de a scăpa din "America provincială", în timp ce, pe Rachel, teama de ratare o imobilizează într-o aşteptare difuză; captivă într-un soi de catatonie perpetuă, sora lui Billy nu poate nici să respingă ferm mediul în care trăieşte, nici să tragă sforile necesare - lucru firesc date fiind vârsta şi dependenţa ei de ceilalţi - pentru a-şi croi alt drum.

Ceea ce au în comun Rachel şi Billy, dincolo de inteligenţa peste medie pentru vârsta lor, este urgenţa cu care îşi trăiesc această eternă aşteptare de a pleca, de a vedea altceva, de a mânca altceva, de a experimenta liniştea departe de scandalurile familiale; aşteptarea lor este întotdeauna dramatică şi mult mai mult decât o reverie de adolescent: "Nu pot să respir. Nu pot să mă mişc, fiecare zi e exact la fel. Înnebunesc, Rach. Nu vezi? O să mor aici dacă rămân" [Billy, p. 106]. Pentru Rachel, întreaga curgere a existenţei este o aşteptare aridă pe care o umple cu multă beletristică - de altfel, îi mărturiseşte domnişoarei Roberts că romanul său preferat este Persuasiune de Jane Austen, "pentru că este despre aşteptare şi recompensa aşteptării" [Rachel, p. 70] - precum şi cu evadarea prin lumea fascinantă şi mustind de simboluri a tarotului, activitate prin intermediul căreia îşi face cel mai des simţită prezenţa în piesă şi care defineşte interacţiunea ei cu aproape toate personajele.

Micuţa Rachel este, în ciuda aparenţei de aroganţă care iese la lumină în unele frânturi ale discursului ei, mult mai mult decât un copil inteligent posedat de conştiinţa superiorităţii sale intelectuale în raport cu familia şi mediul care o înconjoară. Lucy Thurber îi conferă cu subtilitate şi fineţe, prin intermediul unor replici scurte şi ferite de orice încărcătură stilistică inutilă pentru creionarea personajului, o dimensiune ritualic-sacrificială care o distinge de toţi ceilalţi şi care o salvează de clişeul copilului supradotat şi acru care le dă lecţii "proştilor" din jurul ei. Rachel este o Casandră care îşi enunţă profeţiile cu gravitate, dar şi cu iubire şi empatie sinceră exact faţă de cei de care, în mod paradoxal, ar vrea să scape. Tolerată în această ipostază şi chiar îndrăgită pentru faptul că este "o fetiţă stranie", care visează recurent că "lumea e pustie", ea nu este, totuşi, luată în serios de aproape nimeni; adulţii din jur văd în fascinaţia ei pentru tarot fie un detaliu exotic, fie o pierdere de timp care o desprinde de lumea reală. "Tu vrei ca totul să însemne ceva" - îi spune Billy surorii sale. Într-adevăr, împrăştierea de sens, împrăştiere generoasă şi disperată, este de fapt, activitatea principală a fetei. Acolo unde nimic nu se arată, acolo unde nimic nu se întâmplă, acolo unde miezul semiotic nu revelează decât o penurie de semnificaţie, Rachel toarnă cu abundenţă sensuri peste sensuri pentru a se salva. Pe de altă parte, fiica Marthei şi a lui Herb ia asupra ei, cu o modestie care îi contrapunctează discursul de suprafaţă, funcţia de ţap ispăşitor: în timp ce toţi ceilalţi se "aranjează" până la urmă şi caută să se instaleze în confort - fie că acest confort înseamnă studiul într-o instituţie de prestigiu sau posibilitatea mai multor seri cu pizza cu sos extra de la Russell Inn - Rachel rămâne pironită în aşteptare, condamnată la evadare prin personajele ciudate din cărţile de tarot sau din literatura engleză. Singurul care pare nu doar să o-nţeleagă, ci chiar să adere la cultul acestei bizare vestale rătăcite în America provincială a secolului al XXI-lea este fratele ei, cerându-i "binecuvântarea" înainte de orice acţiune decisivă din viaţa lui. Relaţia organică pe care cei doi o împărtăşesc capătă accente dramatice într-unul dintre dialogurile de final, când, din replici iuţi şi fragmente, Lucy Thurber face cititorul să simtă visceral cum cei doi îşi dau literalmente sufletul implorându-se reciproc să se salveze şi să rămână tari.

Domnişoara Ellen Roberts, profesoara lui Billy aflată la prima ei experienţă la catedră, fiică de profesor de drept la Harvard şi posesoare a unui master la Columbia, ar părea a fi singura figură din seria de adulţi care se sustrage ratării. Printr-o turnură inteligentă şi încărcată de ironie, Thurber face din Miss Ellen personajul care transformă decisiv cheia de interpretare a ratării în Săraci. Pentru a ne raporta la metamorfozele social-politice care au marcat America în ultimii ani, putem spune că, dacă adulţii amintiţi până aici par să se potrivească perfect profilului votanţilor lui Trump, domnişoara Roberts se profilează fix ca o tânără progresistă pe jumătate intelectuală, pe jumătate hipsteriţă care face activism pe Facebook - e îndrăgostită de New York, e amatoare de festivaluri de muzică din Colorado şi de filme franţuzeşti, crede că schimbă lumea prin gestul ei de a preda în provincie în loc să calce pe urmele tatălui şi este autoarea unei disertaţii despre educaţia în America provincială, cu care abia acum vine cu adevărat în contact pentru prima dată. Prin aterizarea acestui personaj hiper-urban între provinciali, Thurber se detaşează complet de orice suspiciune de teatru pedagogic-moralist despre "cele două Americi", căci în realitate niciunul dintre provinciali nu este ridiculizat în aceeaşi măsură ca Ellen, care se dovedeşte a fi mai labilă emoţional şi mai uşor coruptibilă decât toţi ceilalţi "bădărani" la un loc. Domnişoara profesoară se ratează tocmai pentru că, spre deosebire de Martha, Herb, Louie şi Gloria, ea nu are conştiinţa propriilor limite, ci se crede "foarte, foarte deşteaptă" şi, mai ales, de neînlocuit în postura ei de mic Mesia progresist care se sacrifică între sufletele neşlefuite din America rurală. Că este vorba despre virajele dubioase din relaţia ei cu Billy sau despre emfaza cu care îşi subliniază originile, Ellen ilustrează constant simptomele cuiva atins de the Savior complex. Oricât de jalnice ar fi căderile celorlalte personaje, resemnate şi în profunzime perfect conştiente de statutul lor, niciunul nu este tratat cu atâta ironie şi creionat prin doze atât de "tolstoiene" de patetism precum rafinata profesoară.

Alcătuită din două acte a câte trei scene, piesa lui Lucy Thurber se construieşte printr-un dinamism care aproape că nu îi permite cititorului să mai respire, lăsându-i acestuia plăcerea de a ghici adevăratele profunzimi ale personajelor în loc de a-l face să înghită adevăruri tezist formulate despre ele. Replicile sunt, aşa cum am subliniat deja, scurte şi alerte, ca şi cum toate personajele ar fi într-un constant mecanism de fight-or-flight. Cu atât mai percutante sunt momentele abil inserate de poezie născută în intimitatea câtorva dialoguri dintre personaje, care au mereu în centru nostalgia faţă de un trecut imposibil de recuperat: frumuseţea apusă a Marthei, fericirea trecută a cuplului, bunăstarea materială de mult consumată etc. Ceea ce rămâne memorabil în scriitura lui Thurber este felul în care, în ciuda unui stil aproape lacunar, construieşte personaje atât de bine definite, ale căror particularităţi şi sensibilităţi se semnalează rapid şi coerent de la început până la final. Economia de mijloace lingvistice amplifică, de fapt, expresivitatea personajelor într-un univers dramatic pecetluit de tensiunea asfixiantă derivată din faptul că nu se întâmplă mai nimic niciodată, în ciuda micilor promisiuni cu potenţial de evenimenţialitate.

Prin privirea totodată crudă şi empatică pe care Lucy Thurber o aruncă asupra Americii sărace şi excluse, precum şi prin prezenţa profilului de copil genial, inadecvat mediului său şi sacrificat pe altarul neputinţei adulţilor, Săraci (care, în versiunea originală a titlului, Scarcity, poate fi înţeles şi ca "penurie", dar şi ca Scar-City) aminteşte pe alocuri de un mare text al dramaturgiei americane de secol XX, anume Efectul razelor gamma asupra crăiţelor lunatice. Cu diferenţa considerabilă că tot ceea ce la Paul Zindel este nebunie totală, isterie şi consum visceral, în Săraci se topeşte în banalul cel mai mortificator, în fâşâitul de plastic al supermarketului american de provincie şi în mirosul de cartofi fierţi la infinit în acelaşi fel seară de seară.




0 comentarii

Click pentru a mări coperta


CATALOG

Sageata Cărţi pentru copii
Sageata Eseu
Sageata Fotografie & Arte plastice
Sageata Jurnalistică
Sageata Palimpsest
Sageata Poezie
Sageata Proză scurtă
Sageata Roman
Sageata Scenarii
Sageata Screensaver
Sageata Teatru


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer