Un punct de intersecţie
Eugenia Voda
Am fost invitată să scriu două vorbe din care să se înţeleagă "de ce ar trebui oamenii să dea click pe albumele astea".Răspund cît se poate de simplu: oamenii ar trebui să dea click pe albumele astea PENTRU CĂ SÎNT FRUMOASE.
Am aflat că fac parte dintre puţinii (sub degetele de la o mînă) colecţionari din România care au achiziţionat imagini din Metropolis-ul (lui) ALŞ... Ce nedrept şi ce păcat! Observaţi că am spus "imagini", şi nu fotografii; pentru că ceea ce face Leo se plasează într-un punct de intersecţie dintre fotografie, pictură şi cinema... Se spune (şi cred că pe bună dreptate) că în orice critic autentic se ascunde un artist frustrat. Ei bine, Leo a scăpat de chestia asta, pentru că el este, chiar este, un artist.
Printre textele pe care le-am citit, "răsfoind" (că doar n-o să spun "clickînd") albumul, mi-a sărit în ochi, despre o fotografie, fraza: "Pariez pe frivolitatea ei." Acuma nu că aş avea ceva, în principiu, împotriva frivolităţii, care are şi ea, hotărît, farmecul ei, dar, în ceea ce priveşte "imagistica" lui Leo, eu pariez tocmai pe totala ei lipsă de frivolitate. Dacă nu mi-ar fi teamă de simplificările brutale, aş supralicita şi aş zice că, în profunzimea operei, nu transpare nimic din "frivolitatea" omului, nimic din ceea ce te poate irita, de pildă, uneori, în jurnalistica lui Leo - şi anume un fel de nombrilism zglobiu...(dar, cum s-ar zice, "noi nu de aceea îl iubim"!)
În dreptul uneia dintre fotografiile «mele», pe care rămîne s-o descoperiţi în album, cineva (HRP) inspirat a scris: "O, dacă am putea iubi tot ce dorim şi dori numai lucrurile pe care le iubim!" (Ar fi şi un epitaf pe care, la o adică, nu l-aş refuza).
Vorbesc în cunoştinţă de cauză: în Metropolis-ul lui Leo te poţi simţi, o clipă, fericit.
