Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Editura LiterNet  Sageata  Proză scurtă

Versiunea în limba românăEnglish versionVersion françaiseČeský

Ana Blandiana: Fragmentarium

ISBN: 973-7893-14-X
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Fragment
Descarcă în format pdfAlte formateCiteşte un fragment


FRAGMENTE
Antijurnal


Oare de ce, de unde nesfârşita nostalgie cu care îmi aduc aminte întâmplările şi amănuntele copilăriei, când ea s-a desfăşurat în plină mizerie şi teroare postbelică, în sărăcie şi frică, în umilinţe şi dureri? Aura care înconjoară tot ce a fost atunci este, deci, nu un reflex al frumoaselor timpuri de altădată, ci o secreţie a timpului care devine frumos prin simplul fapt că trece, după cum apa mării devine verde prin simplul fapt că e adâncă...





A fi bun nu este o calitate, ci un talent care trebuie exersat şi piere în lipsă de antrenament.





Răul care în clasic este exprimat cu mijloacele frumosului devine în modern oribil nu numai în sens moral, ci şi prin modalităţile estetice de exprimare. Astfel răul este identificat cu urâtul, iar artistul care pare să facă o opţiune strict estetică este în ultimă instanţă tot un moralist, dar unul mai adânc, deconspirat numai de complicatul joc al oglinzilor aproape paralele.




Pentru a fi bun cititor de poezie trebuie să te ţii cu precauţie la o oarecare depărtare de ea, trebuie să te opreşti în punctul din care lumina cade asupra ei potrivit, să te aşezi în locul din care să nu ţi se pară nici orbitoare, nici lipsită de importanţă. Nu e un loc comod şi nu e uşor să nu aluneci din punctul ideal. Puţină oboseală, puţină deznădejde şi totul se deformează şi devine monstruos. O, zilele negre când Shakespeare însuşi mi se pare zadarnic!




Atât de mulţi ani am avut oroare de ideea că aş putea deveni cândva adult (eram atât de convinsă că se va întâmpla ceva pe drum, o minune sau numai un accident care să mă împiedice...), încât faptul că am devenit totuşi mi se pare prea nefiresc, prea puţin probabil, pentru a nu-l socoti o greşeală de interpretare, o iluzie optică a celorlalţi.




Nemurirea e o noţiune contradictorie care îşi dezvăluie feţe nebănuite şi adesea atât de surprinzătoare, încât te întrebi ce zeu special şi capricios, responsabil cu eternitatea, împarte victoriile împotriva morţii în felul acesta trăsnit şi întâmplător.





Dacă n-am fi convinşi că ne mai aşteaptă o existenţă (şi aceea infinit încăpătoare de experienţe şi de încercări) nu ne-am putea permite (instinctul nostru de conservare nu ne-ar îngădui) să o risipim atât de prosteşte pe aceasta.





De când există lumea, cea mai mare problemă a deştepţilor este cum să se facă înţeleşi de proşti.





Răspunsul funcţionarei căreia îi solicitasem miercurea o dovadă şi întrebasem când pot veni după răspuns: "Joi nu, că e mâine, vineri e zi scurtă; sâmbătă nu lucrăm; luni e prima zi a săptămânii. Veniţi marţi."







FRAGMENTS
Anti-journal


Pourquoi donc, d'où vient cette infinie nostalgie avec laquelle je me souviens des faits et des détails de l'enfance, alors qu'elle fut vécue dans la misère et la terreur d'après-guerre, dans la pauvreté et la peur, les humiliations et les douleurs ? L'aura qui entoure tout ce qui fut à ce moment-là est, donc, non pas un réflexe des beaux temps d'autrefois, mais une sécrétion du temps qui devient beau par le simple fait de passer, comme l'eau de mer devient verdâtre par le simple fait d'être profonde...




Être bon n'est pas une qualité, mais un talent qui doit être exercé et disparaît par manque d'entraînement.




Le mal qui, pour les classiques, est exprimé aux moyens du beau, devient horrible pour les modernes, non seulement au sens moral, mais par les modalités esthétiques d'expression. Ainsi, le mal est identifié au laid, et l'artiste qui semble faire un choix strictement esthétique reste toujours, en dernière instance, un moraliste, mais un moraliste plus profond, trahi seulement par le jeu compliqué des miroirs presque parallèles.



Pour être un bon lecteur de poésie il faut se tenir avec précaution à une certaine distance d'elle, il faut s'arrêter sur le point où la lumière tombe sur elle modérément, se mettre à l'endroit où elle n'est ni aveuglante, ni sans portée. Ce n'est pas un endroit confortable et ce n'est pas facile de ne pas glisser de ce point idéal. Un peu de fatigue, de désespoir et tout se déforme, devenant monstrueux. Oh, les jours sombres où même Shakespeare me paraît inutile !




J'ai eu, tant d'années, horreur à l'idée de devenir un jour adulte (j'étais tellement persuadée que quelque chose allait arriver en chemin, un miracle ou seulement un accident qui m'en empêche...), que le fait de l'être néanmoins devenu me paraît singulier, trop peu probable, pour ne pas le tenir pour une erreur d'interprétation, une illusion d'optique des autres.




L'immortalité est une notion contradictoire qui dévoile ses visages insoupçonnés et souvent si étonnants, que l'on se demande quel dieu singulier et capricieux, responsable de l'éternité, distribue les victoires sur la mort d'une si étrange et aléatoire façon.





Si nous n'étions pas convaincus qu'une autre existence nous attend (infiniment plus riche en expériences et en épreuves) nous ne pourrions pas nous permettre (notre instinct de conservation ne nous l'autoriserait pas) de dissiper aussi bêtement celle-ci.





Depuis que le monde est monde, le plus gros problème des sages est comment se faire comprendre par les imbéciles.




Réponse de la fonctionnaire à qui j'avais demandé un récépissé le mercredi et le jour où je pouvais venir le rechercher : « Pas jeudi, car c'est demain, vendredi, c'est journée courte ; samedi on ne travaille pas ; lundi, c'est le premier jour de la semaine. Venez mardi. »







FRAGMENTE
Spaima de literatură


Spaima de literatură, de potriveala vorbelor, de meşteşug, mă îngheaţă şi mă duce uneori până la totala incapacitate de formulare. După primele două versuri, venite de la sine, rămân suspendată într-un fel de timidă şi încăpăţânată mândrie care mă împiedică să împlinesc deliberat ceea ce începuse de deasupra voinţei mele.





Ştiu poeme care-mi amintesc acele medievale veşminte păstrate în muzee, atât de bogat împodobite încât stau singure în picioare, existând orgolioase în sine, fără nevoia de a îmbrăca un trup viu.





Pentru mine poezia e o înaintare logică din cuvânt în cuvânt, din piatră în piatră, pe pământ solid, până într-un loc în care sensul se deschide deodată neaşteptat deasupra golului şi se opreşte ţinându-şi respiraţia. Acest moment este totul, această realizare a golului de dedesubt, această emoţie bruscă în faţa hotarului asumat, această oprire, mai revelatoare decât continuarea inconştientă a drumului pe deasupra prăpastiei. Am preferat întotdeauna miraculosului întrebările fără răspuns din care se naşte în cele din urmă.





Aţi văzut vreodată ochii unui copil bolnav? Gravitatea, tristeţea, nemărginita uimire în faţa durerii care se citeşte acolo? Asta este ceea ce am vrut întotdeauna să exprim în poezie.





Nu cred că există pe lume curaj mai mare decât acela de care are nevoie un scriitor pentru a-şi citi pagina scrisă în ajun.





Scrisul nu este atât un mod de a supravieţui, cât unul de a muri, un fel de a muri fără încetare, secundă de secundă, până când nu mai poţi înceta vreodată să mori. Nemurirea nu este decât o moarte care nu se mai termină.


FRAGMENTS
La peur de la littérature


La peur de la littérature, de l'accommodement des paroles, de l'habileté, me paralyse et m'amène parfois jusqu'à la totale incapacité à énoncer. Après les deux premiers vers, venus d'eux-mêmes, je reste suspendue dans une sorte de craintive et obstinée fierté, qui m'empêche d'accomplir délibérément ce qui avait commencé au-delà de ma volonté.




Je connais des poèmes qui me rappellent ces habits médiévaux conservés dans les musées, si richement décorés qu'ils tiennent debout, orgueilleux en eux-mêmes, sans le besoin d'habiller un corps vivant.





Pour moi, la poésie est un avancement logique d'un mot à l'autre, d'une pierre à l'autre, sur la terre ferme, jusqu'à un endroit où le sens s'ouvre tout à coup, par surprise, au-dessus du vide et s'arrête retenant son souffle. Ce moment signifie tout, cette prise de conscience du vide d'en dessous, cette brusque émotion devant la limite assumée, cet arrêt, plus parlant que la poursuite inconsciente du chemin au-dessus du gouffre. J'ai toujours préféré les questions sans réponse au miraculeux qui, finalement, en découle.





Avez-vous déjà vu les yeux d'un enfant malade ? La gravité, la tristesse, l'infini étonnement devant la douleur qui s'y lit ? C'est ce que j'ai toujours voulu exprimer en poésie.





Je ne pense pas qu'il y ait au monde un courage plus grand que celui dont a besoin un écrivain pour relire la page écrite la veille.





Écrire n'est pas tant une façon de survivre, qu'une de mourir, mourir sans cesse, seconde après seconde, jusqu'à ce que l'on ne puisse plus cesser de mourir. L'immortalité n'est qu'une mort qui n'en finit plus.






FRAGMENTE DESPRE POEZIE


De nimic nu mă tem mai mult decât de scriitorii prin ochii cărora lumea se vede tragic transformată într-un somptuos muzeu de cuvinte, un muzeu imens şi nelipsit de frumuseţe, cu arbori în care în loc de frunze atârnă vorbe foşnitoare pe ramuri, cu oraşe clădite din proporţii, cu râuri curgând din silabe, cu oameni modelaţi în ceara moale şi dulce la pipăit a frazelor, cu sentimente croite din pânza fină şi zadarnică a literaturii. Pentru mine, cuvintele nu sunt decât un rău necesar, de care trebuie totuşi să mă servesc; pentru mine, nimeni nu e mai departe de "literatură" decât un mare scriitor.




Singura scuză a existenţei poeziei este faptul că e inevitabilă.




Nu mai există de mult poeţi neînţeleşi, există, cel mult, poeţi înţeleşi prea bine.




Artiştii, poeţii sunt responsabili numai pentru ceea ce scriu ei, nu şi pentru ceea ce se scrie despre ei. De multe secole, drama artistului nu mai este indiferenţa societăţii, ci elanul cu care aceasta îl îmbrăţişează şi-l face simbol.




Talent? Dar talentul e ceva atât de greu de definit, atât de capricios, de inefabil, încât nu numai o viaţă, dar nici o operă nu se poate întemeia în întregime pe el. Dacă nu-l ai, devine o râvnită şi intangibilă ţintă, dacă-l ai, nu e decât minim punct de pornire. Ani de zile ne preocupăm dacă avem talent şi, deodată, nu înseamnă nimic. Nu suntem întrebaţi dacă avem talent, suntem întrebaţi dacă avem opere. Poate că am talent, dar ce importanţă poate să aibă asta într-o ţară în care talent au şi fructele pe ramuri, şi păsările în zbor?




De nenumărate ori, citind un poet, mai ales tânăr, am avut senzaţia că, talentat fiind, nu ştie ce să facă cu talentul său, aşa cum unii actori nu ştiu ce să facă pe scenă cu mâinile: stau stângaci, închipuindu-şi că trebuie să înveţe complicate gesturi, când, de fapt, nu trebuie decât să nu facă nimic. Dar ce se învaţă mai greu decât liniştea?



Există ceva mai discutabil decât o capodoperă? Există ceva mai nesigur decât un talent? Există ceva mai fragil decât un geniu? Cine s-ar mai extazia în faţa marii forţe a artei, dacă ea n-ar avea curajul de a se expune de milenii, în fiecare clipă, infirmării? Din fericire, valorile artistice nu se stabilesc prin ecuaţii. Cine vrea să înţeleagă ceva nu cere certitudini, se mulţumeşte cu miracole.






FRAGMENTS SUR LA POÉSIE


Je ne crains rien de plus que les écrivains aux yeux desquels le monde se voit tragiquement transformé dans un somptueux musée de mots, un musée immense et beau, avec des arbres aux branches desquels pendent des paroles frémissantes au lieu des feuilles, des villes bâties avec des proportions, des rivières qui descendent des syllabes, des êtres modelés dans la cire des phrases, moue et douce au toucher, avec des sentiments taillés dans le tissu léger et vain de la littérature. Pour moi, les mots ne sont que le mal nécessaire, dont je dois malgré tout me servir ; pour moi, personne n'est plus éloigné de la « littérature » qu'un grand écrivain.



La seule excuse de l'existence de la poésie est le fait d'être inévitable.




Il n'y a plus, depuis bien longtemps, de poètes incompris, il n'y a que des poètes trop bien compris.



Les artistes, les poètes ne sont responsables que de ce qu'ils écrivent eux-mêmes, non de ce que l'on écrit sur eux. Depuis bien des siècles, le drame de l'artiste n'est plus l'indifférence de la société, mais l'élan avec lequel celle-ci l'étreint et en fait son symbole.



Talent ? Mais le talent est quelque chose de si difficile à définir, si capricieux, ineffable, que non seulement la vie, mais pas même une œuvre ne saurait y reposer entièrement. Ne pas l'avoir en fait un convoité et intangible dessein; l'avoir ne signifie qu'un point de départ minimum. Des années durant, nous voulons savoir si nous avons ou non du talent et, d'un seul coup, il ne représente plus rien. On ne nous demande pas si nous avons du talent, mais si nous avons des œuvres. Peut-être ai-je du talent, mais quelle importance cela peut bien avoir dans un pays où les fruits pendus aux branches, les oiseaux dans leur vol ont aussi du talent ?


Souvent, en lisant un poète, surtout jeune, j'ai eu la sensation que, doué de talent, il ne savait pas quoi en faire, de même que certains acteurs ne savent pas quoi faire de leurs mains sur scène : ils restent maladroits, s'imaginant qu'il faut apprendre des gestes compliqués, alors qu'en fait il n'y a qu'à ne rien faire. Mais qu'apprend-t-on plus difficilement que le silence ?



Y a-t-il quelque chose de plus discutable qu'un chef-d'œuvre ? Y a-t-il quelque chose de plus incertain qu'un talent ? Y a-t-il quelque chose de plus fragile qu'un génie ? Qui s'émerveillerait devant la grande force de l'art, si elle n'osait pas s'exposer depuis des millénaires, chaque instant, au déni ? Bien heureusement, les valeurs artistiques ne s'établissent pas avec des équations. Celui qui veut comprendre quelque chose n'exige pas des certitudes, mais se contente de miracles.



(Version française par Luiza Palanciuc)


Notă: Puteţi citi integral acest volum descărcând gratuit varianta pdf Acrobat Reader.




0 comentarii

Click pentru a mări coperta


ALTE CRONICI ALE ACESTEI CĂRŢI

Sageata O gîndire deschisă către lume, Dominique Ranaivoson-Hecht
Sageata Colecţia PONTIS, Luiza Palanciuc


ALTE CĂRŢI

Sageata Ana Blandiana: Calitatea de martor
Sageata Ana Blandiana: Autoportret cu palimpsest
Sageata Ana Blandiana: Coridoare de oglinzi
Sageata Ana Blandiana: La cules îngeri - vol. II
Sageata Ana Blandiana: La cules îngeri - vol. I


CATALOG

Sageata Cărţi pentru copii
Sageata Eseu
Sageata Fotografie & Arte plastice
Sageata Jurnalistică
Sageata Palimpsest
Sageata Poezie
Sageata Proză scurtă
Sageata Roman
Sageata Scenarii
Sageata Screensaver
Sageata Teatru


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer