Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Editura LiterNet  Sageata  Proză scurtă

Versiunea în limba românăEnglish versionVersion françaiseČeský

Ana Blandiana: Autoportret cu palimpsest

ISBN: 973-8475-43-0
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Scrisoare pentru Ana Blandiana
Delia Oprea
Descarcă în format pdfAlte formateDescarcă în format HTML arhivat zipCiteşte în format HTML
14 februarie 2004

Ar trebui să fie o prezentare de carte, aşa cum am scris pentru majoritatea cărţilor pe care le-am redactat, dar, de data acesta, va fi altfel, redactorul este doar un cititor căruia, în mod fericit, i s-a îndeplinit o dorinţă.

Prin 1987 am ajuns să citesc o carte, nu e întâmplător verbul pe care l-am ales, pe atunci cărţile nu se cumpărau pur şi simplu, ci ajungeai la ele, era o carte de proză a Anei Blandiana, Autoportret cu palimpsest... Aş vrea să vă pot descrie momentul, am şi astăzi gustul acela dulce-picant, dulce pentru bucurie, picant pentru tristeţe, inevitabila tristeţe care însoţea bucuria atunci... cartea era un răspuns la întrebările mele, exact la întrebările mele, ale timpului pe care îl trăiam (răspunsuri uneori ascunse în frânturi de frază, dar cu atât mai percutante, chiar dureroase), răspunsuri pentru vârsta mea ca femeie, răspunsuri care uneori nici nu mi se potriveau dar erau acolo minunat date şi parcă îmi venea să îmi schimb întrebările doar de dragul răspunsurilor ei.

A fost un moment de intensă fericire, e atât de rar când primeşti un astfel de dar şi eşti conştient că l-ai primit, am simţit o dorinţă imensă să acţionez într-un fel, vroiam să mulţumesc. M-am hotărât să îi scriu o scrisoare Anei Blandiana. Să îi spun tot ce simţisem, era important pentru mine, pentru evoluţia mea, pentru că mi se părea că acea carte confruntându-mă, în atâtea răspunsuri, de fapt, m-a apropiat de mine. Realizam atunci că se poate răspunde la orice întrebare, am văzut cum ar trebui să fie viaţa mea, am înţeles ce mi se fura. Într-un timp întunecat, obscur şi trist cartea acesta a fost pentru mine o lumină, exemplare erau nu numai cuvintele frumoase, pe care le-am gustat ca pe cea mai rară hrană, ci şi cartea în sine, ca act eliberator.

Am umblat năucă, săptămâni la rând, cu scrisoarea la mine, nu aveam adresa editurii, dar când am reuşit să o aflu, şi am pus scrisoarea la poştă, am ştiut sigur că ea nu va ajunge la destinaţie. Cine spune că viaţa nu e dreaptă? Uneori primeşti răspunsurile mult mai târziu, dar le primeşti! Pentru mine răspunsul a fost o dimineaţă înaltă, de o frumuseţe egală cu a cuvintelor, pe care am avut privilegiul să o petrec cu doamna Ana Blandiana şi cu prietenii mei Andreea Demirgian şi Dinu Lazăr. Două ore rupte dintr-un spaţiu ideal unde poezie este stăpână, dar nu poezia ca formă a cuvintelor ci poezia ca stare de spirit. Pentru că Ana Blandiana este poet, nu pentru că are volume de poezie ci pentru că aşa este construit spiritul ei, ea spune:

Cum am devenit poet? Aş fi tentată să răspund: născându-mă. Şi sunt convinsă că acesta este, de fapt, şi nu numai în ceea ce mă priveşte, singurul răspuns esenţial al întrebării, îmi dau însă seama că ar fi prea puţin.

Şi într-adevăr este prea puţin, pentru că starea aceea izvorâtă din suflet se răsfrânge asupra realităţii iar poetul transformă în poezie fiecare clipă pe care o trăieşte: da, e şocant să simţi poezia atunci când poetul toarnă cafeaua în ceşti, dar e minunat.

Scrisoarea mea, probabil de mult pierdută, azi ajunge la destinaţie, am promis că o voi trimite, nu mai ştiu ce scriam acum aproape 20 de ani.

Cea de azi cuprinde idee după care am gândit această trecere în revistă a operei unui poet: Ana Blandiana este prozatoare, nu există nici o contradicţie în afirmaţiile mele, dintr-un spirit poetic proza poate izvorî viguroasă, alertă, curajoasă, aspră, sensibilă, poetul în spirit poate fi epic în scris.

Ce o deosebeşte de alţi prozatori este un abur fin care se iscă negreşit asupra cuvintelor ei, dimensiunea epicului fiind întretăiată minunat de un plan poetic care lasă nealterate ritmurile secrete ale prozei, dar însoreşte cu o lumină aparte, specifică poeziei.

Ana Blandiana este firesc prozatoare şi unilateral, spun eu, catalogată poetă. Ea scrie la fel de natural proza ca şi poezia şi vă invit, fiindcă sunt sigură că o cunoaşteţi drept poet, să îi redefinim statutul: ea scrie, s-a născut poet pentru ca să scrie pur şi simplu cuvinte, indiferent cum le-am numi.




0 comentarii

Spacer Spacer