 |
Din presă
Autori diverşi
"Utopie", "culaci", "colhoz", "a merge până la capăt"...
Dezghiocate, repetate până la intoxicare, cuvintele acestea sună
ca tot atâtea palme desprinse în rafală din lungile monoloage
ale lui Iuri Petrovski, autor mediocru (şi deci recompensat cu premiul
Stalin) trimis de Uniunea Scriitorilor pentru a povesti istoria comunismului
şi a Marii Revoluţii din Octombrie bolnavilor mintal internaţi
în spitalul central din Moscova.
Şi apoi este FORMULA tragico-magică: "o nouă ţară
în care nimeni nu va mai putea niciodată să vâre pe
nimeni în căcat". Aici, în această traducere literală
şi repetitivă a procesului de îndoctrinare, se află
concentrat tot geniul piesei lui Matei Vişniec, o metaforă evidentă
(azilul psihiatric ca loc al oricărei ideologii), dar mai ales o reflexie
asupra puterii, asupra utopiei şi asupra cultului veninos al personalităţii,
ilustrat de Katia Ezova, infirmiera şefă nimfomană care se
năpusteşte asupra tuturor celor care l-au cunoscut, de aproape
sau de departe, pe Stalinul ei iubit.
Matei Vişniec a scris, în stilul său caracteristic, un text de o subtilitate înfricoşătoare.
(Dennis Boneville)
"Am scris mereu pentru a nelinişti şi nu pentru a calma"
"Noi, românii, am fost maeştrii umorului macabru. Se practica autoderiziunea
fără teamă şi fără limite. La noi rîsul
a fost un mod de a supravieţui"
"Pentru mine umorul are două feţe - cea înaintea căreia
rîzi şi o faţă ascunsă, cea care te face să
plîngi. În piesele mele eu propun un zbor deasupra umorului
trist."
"Rîsul are efectul unui bumerang şi trebuie să ai curajul să
ţi-l asumi. Căci, foarte adesea, cînd rîdem de altul,
nu înţelegem că rîdem de noi înşine."
"Trebuie să ştim să ne acceptăm cu calm şi rănile
şi incapacitatea de a fi conştienţi de iluzia în care
trăim uneori"
(Fragmente dintr-un interviu acordat de Matei Vişniec la Festivalul de la Avignon, 1992)
Una din cele mai mari drame ale secolului XX şi a istoriei umanităţii a fost eşecul comunismului. Utopia cea mai generoasă concepută şi pusă în practică vreodată de oameni a lăsat în urmă un tablou terifiant. În această piesă de Matei Vişniec, oroarea extremă a totalitarismului e pusă sub acuzaţie prin recurs la o cale a derizoriului aparent, de un autor la fel de lucid, pe cît şi de inventiv.
(Drama Logue, Los Angeles)
Versiuni ale piesei apărute pe hîrtie: în limba franceză la Editura Lansman, în limba română la Editura Aula Craiova.
Votaţi această carte: Media: 5.0/5 (2 voturi)  Detalii Votaţi această prezentare: Media: 3.0/5 (2 voturi) Detalii
|
|
