Fragment
imponderabili Cădea cenuşa-n ceruri; mai fumega din focuri noaptea sângelui tău risipit peste timp carusel de secunde şi trupuri suntem prea singuri ai strigat şi în jur nimic nu clipea ochiul timpului sur murea-n muguri de noapte eram scuturi străpunse de sfere-n translaţie deasupra, învins doar Pământul învârtitor printre himere ca un mosor legat cu aţă - yo-yo - îşi desfăcea penele unui încurcat şi inutil zbor imponderabil acum răsucit parcă râsul a plâns îţi seamănă de undeva din tine ca o alta clipă geamănă urcă strigătul şi ninsorile deşteptare de simţuri prin ploi gri cenuşă: Vin zorile ! Mâinile izvoarelor de veghe sonetul părinţilor mei par două vieţi simple bătrânii din vale, vin seara s-adape cirezile toate, cu bivolii putrezi, încearcă să scoale din chivote farmec de veri adunate, doi parmeni, cu albul veghindu-le clipa, se luptă cu spira ce-n jos îi adună şi lumpenul tainic, de glod, e risipa lăsându-i în urmă, din crucea lor bună, ajunşi de povară ca plugul se taie, în brazde, cu gândul tulpinilor încă, iar mugurii tainei pocnesc în odaie, pe lângă lumina ce-ncet îi mănâncă, părinţii mei dragi s-au urcat pe fântână şi-n urmă izvoarele singure mână Hip-hope soon at După blocuri ard gunoaie, cerul scuipă fulger negru să ne rupă şi să taie porţi de carne unde şişul e un cui pă limba moale-atunci când lupii să fac oaie. Taci, fărâmă, respiraţie la mufă o să-ţi coasă caraliu`-n pupătoare la solaru` lu` bunicu` mare tu fă de-acum bine să-nţelegi cum să şi moare. Tomberoane varsă fumul şi ne spală ca pă torţe într-o groapă dă capace, şi cum stelele sunt doar urme dă boală, urlăm luna dacă Bărbosu` ne face. Poţi să te rogi, tată, am o veste gravă, orice speranţă e-o mâţă moartă-n ţavă... Plaja Din emisfera verde veneau pe apă chipuri, crestau în pietre aur topit, cotropitor. Pe cât de frumos ochii tăi au spălat în nisipuri prea devreme ce m-a scurs geana lor. Orbisem. În incizii creşteau munţii de sare. Retrase înspre irişi, magnetice tablouri, întoarse-n picătura căzută pe hublouri, mă închideau în ceaţa exploziei solare. Trecuse. Ape limpezi săpau în fiecare. Canonice clepsidre, sorbind flămând ecouri, hrăneau cu sfârcul umed nisipul în carouri, lăsând secate lumii dorita nemişcare. Uitasei. Eram valuri, corăbii oarecare. Grei pescăruşi de-albastru ne secerau din maluri, cu ţipătul ars verii-n potire de Graaluri ne însoţeau plecarea pe dunele spre mare. Visam. Trecute, calde anotimpuri. Prea duşii noştri ani, pierdute chipuri, umbre piereau, de verde-amăgitor. Pe cât de frumos paşii tăi mai cântau prin nisipuri, pe-atât de târziu am ajuns urma lor. adormi toamnei a dor mi-e lacustra pătrundere-n ceaţă, făclie cu palmele unse de ceară ce-acoperă drumul amurgului, hoaţă de tain prin coama-ntomnire amară a nor ţi-e lucarna, agavelor fire captiv şi nadirul, ce plumburi topite măsura-n lăuntruri făcut e să-nşire, sub valuri de ambră, aceleaşi ispite a tom ni-i de danii lumina din dune înscrise cu limba pe-o frunză-n cădere, când galbena filă începe s-adune întoarcerea-n jaruri, cât roşul din cer e a semeni alături prin brazde-n amiază deşi bolta ruguri de altfel pulsează |
