Coperta cărții

O carte despre “scena” Ardealului...


M-am născut în regiunea Mureş Autonomă Maghiară. Am urmat Şcoala germană la Reghin apoi Liceul de muzică cu predare în limba maghiară (în limba română nu era) din Tg. Mureş şi, în cele din urmă, Liceul de muzică din Cluj, pe româneşte. Deci, pot spune mîndru, că sînt un adevărat cetăţean "tricolor"... Cel puţin din punct de vedere... lingvistic.

Am început cu acest mic text autobiografic, ca un indiciu că "fragmentarium-ul" lui Visky András îmi este aproape, adică pot scrie pe marginea lui într-o perfectă cunoştinţă de cauză a "problemei" – Al cui este Ardealul? De fapt, o falsă problemă, cum discret, poetic dar pertinent o spune autorul pe tot parcursul cărţii sale. Dacă vom reuşi să "scoatem Diavolul din noi", această "problemă" devine o simplă ecuaţie pe care şi-o poate rezolva fiecare, fără nici un ajutor "din afară", rezumîndu-se la propria-i conştiinţă. Deoarece nici Dumnezeu nu este nici al ortodocşilor, nici al evanghelicilor, nici al reformaţilor etc. Şi nici al maghiarilor ori al românilor... Alunecînd (voit) pe panta subţire a ambiguităţii, cartea lui Visky András este, în primul rînd, una poetică, scrisă într-un ritm contrapunctic, schimbînd tonalităţile, apelînd şi la relativele minore, într-un joc de puzzle, foarte bine dozat. Pentru un cititor atent, ea oferă o "rezolvare" într-o problemă care, în fond, o spune chiar autorul însuşi, nu cere nici o "rezolvare".
"Fragmentarium-ul" lui Visky András poate să pară, la o lectură pripită, scris pe un ton "împăciuitor", cu o tentă moralist-creştină, făcîndu-se, în final, aluzie la minunatul călugăr ("jidov rătăcitor"...) şi cărturar Nicu Steinhardt, cel care într-un sistem totalitar, stînd şi după gratii, a scris un Jurnal al fericirii...! Un joc al afirmaţiilor şi al negaţiilor se desprinde la suprafaţă. A fi sau a nu fi proprietar, e al meu ba e al tău, dă-mi-l mie, ia-ţi-l ţie etc. Şi te poţi întreba, la sfîrşitul lecturii, de fapt, al cui este Ardealul? Final deschis... şi nu prea. Căci autorul, dincolo de aparenţe, are o convingere cu care nu poţi să nu fii de acord. Ardealul nu e al nimănui şi e al tuturor. Ori invers. E al celor care-l trăiesc, care-l respiră, care-l au de drept şi de fapt, indiferent de "culoare", al celor care-l locuiesc, îl frămîntă, îl cultivă, îl îngraşă cu morţii lor cei dragi, îl populează cu copiii lor la fel de dragi. Nu e mai mult al unora şi mai puţin al altora. Ci în egală măsură îl are fiecare, primit de la Dumnezeu...
Cartea lui Visky András se citeşte fără poticniri, cu interes, indiferent dacă este vorba de un cititor "în cunoştinţă de cauză" ori de unul care pur şi simplu are plăcerea lecturii şi curiozitatea unui individ lipsit de ranchiună şi resentimente.

2 comentarii

  • Alienarea: a fi al nimanui si al tuturor
    Valentina, 03.03.2011, 16:39

    Daca urmam logica "Ardealul nu e al nimănui şi e al tuturor.", inseamna o existenta in devalmasie, in care nimeni nu mai are apartenenta, nu mai are origine si identitate clare. Pina si UE promoveaza principiul conservarii identitatii nationale in contextul unei Uniuni multistatale, dar fara frontiere. Desfiintarea frontierelor intre statele UE nu a dus la desfiintarea identitatii statelor. Ele exista ca atare, cu frontiere, cu propriul sistem statal, economic, financiar, cu propria identitate nationala, istorica si ligvistica etc. Oamenii au nevoie de apartenenta si identitate, altfel devin alienati.

    • identitate
      a, 13.10.2013, 11:38

      Nu exista colectivitati ,de masura etniilor, sau- ma rog !- ,a popoarelor, fara identitate. La rigoare, atunci cand Istoria a creat noi mari colectivitati, acestea si-au creat propria identitate: vezi " poporul" american, cel islandez, cel israelian ( diferentiat in multe privinte de israelitii europeni ) Problema este daca romanii si ungurii ( la rigoare- desi nu mai este actual-si sasii ) au, cat de cat, o alta identitate decat romanii si ungurii din statele istorice. Si, daca asa ar fi, daca este vorba despre o identitate comuna a transilvanenilor, sau de particularitati in raport cu romanii din "Regat" si cu ungurii din Ungaria. O problema cumva asemanatoare se pune in Belgia, unde flamanzii nu vor sa fie " belgieni ", dar nici "olandezi". In Belgia problema n-a fost rezolvata, in Transilvania ( de fapt, in Romania )-nici atat. Din ce-am observat ( locuind in secuime) : romanii vor sa fie romani, nu transilvaneni, iar ungurii vor sa fie unguri si nu transilvaneni. Trebuie, asadar, gasite mecanisme ca fiecare sa poata trai asa cum se considera ( si asta nu numai din punct de vedere cultural) Romanii insa, de la vladica pana la opinca, par foarte putin inclinati spre asa ceva. Ba chiar- deloc ! E pacat, pentru ca asta ar putea sa rezolve problema inainte de a o rezolva ( doamne fereste !) Istoria...

Publicitate

Sus