Drama 5 - 5 piese de teatru 2021

Unul din principiile de bază ale rezidenței Drama 5 este libertatea artistică a autorilor: nu există o temă, nici o formă anume pe care ar trebui să o respecte. Nu a existat niciodată. Asta pentru că de prea multe ori celor care scriu teatru li se pun condiții: despre ce, despre cum. Când lucrează cu alți oameni, când au lângă ei un regizor, un producător, un grup de actori etc., inevitabil toți vor ceva (altceva) de la text. Când trimit o piesă la un concurs, în general li se cere ca textul să se încadreze într-o temă, într-un stil, într-o lungime. Pentru un autor care lucrează pe comision, să scrie orice vrea și oricum vrea e un lux. Dar și pentru un începător e importantă libertatea de a-și putea evalua intențiile, înclinațiile, interesele, de a avea control pe direcția în care urmează să meargă.

Cu toate astea, de două ediții încoace, textele scrise în rezidență, chiar dacă diferite ca stil, par să se sincronizeze tematic. Deși nu e sesizabil în timpul selecției, undeva pe parcursul lunii petrecute la Cluj ceva se întâmplă, astfel încât la final avem cinci perspective asupra unei teme - o temă nu accidental extrem de sugestivă pentru momentul prezent. Sigur că e o simplificare, fiecare dintre ele urmărește mai multe teme și cel mai probabil asemănarea e mai degrabă inconștientă, dar un fir comun rămâne. Și, poate influențați de cei doi ani de pandemie care au obligat la retragerea în spațiul privat, temele pe care le-am observat la edițiile cinci și șase sunt casa și familia. După ce în 2020 ne-am îndreptat atenția spre spațiul privat, spre casele noastre unde a trebuit să petrecem mai mult timp decât am plănuit sau ne-am dorit, spre cei cărora le lipsește un acasă, spre cei care se străduiesc să ajungă acasă de departe, în 2021 casele sunt încărcate de amintirea unor momente formatoare, de tensiuni, regrete sau jocuri. Sub mentoratul Alinei Nelega - care de la începutul proiectului îi sprijină pe autori, indiferent de vârsta și experiența lor, în a-și aprofunda și interoga propriile idei și interese - cei cinci rezidenți din 2021 reușesc să dezvolte aceste teme în moduri profund personale.

În Ale mele, piesa Mădălinei Stoica, camera copiilor devine un axis mundi, un loc intermediar, protejat, în care doi frați se ascund de moartea mamei, alunecând în jocuri de o perversitate inocentă (amintind de The Dreamers, filmul lui Bertolucci, dar și de Lord of the Flies). Gândirea magică, amorală, a copiilor izolați de adulți, permite reconstrucția lumii după reguli noi, care se mențin chiar și atunci când copiii nu mai sunt copii - o lume ca o imagine răsturnată a orice ni s-ar putea părea idilic sau fermecător la copilărie: atașamentul dintre frați devine incest, jocurile inventate devin ritualuri magice, iar camera copiilor se transformă într-un spațiu bântuit de creaturi imaginare.

Disco Regret de Doru Vatavului, vorbește despre Toni, 35 de ani, regizor ratat și proaspăt divorțat, forțat să se întoarcă în casa părinților, pe care îi angrenează într-un proiect care o entuziasmează pe mamă și îl incomodează pe tată - reconstrucția pe film a relației lor din tinerețe. Încet, în poveste se inserează o a treia figură - Robert - un fost iubit al mamei, marea ei dragoste, cum îl numește tatăl, și punct nevralgic suspendat între cei doi soți. Rolul e preluat în film de Toni, ceea ce adaugă un strat de sugestii oedipiene care contribuie la atmosfera de jenă generală, cu efecte tragi-comice. Jena asta, minuțios construită, a familiei tradiționale românești de a discuta despre lucruri dureroase, e una din meritele textului și ceea ce îl face atât de recognoscibil și de comic în tristețea lui.

Tot despre viața părinților de dinainte de a fi părinți vorbește și Iulia Enkelana în Scheletul de pasăre. Într-o zi, părinții lui David (6 ani) găsesc în spatele unui dulap un mic schelet de pasăre - prima lui confruntare cu moartea și, în același timp, un simbol al timpului de dinainte ca David să existe. David-adultul povestește întâmplarea, alunecând într-o meditație lirică despre moarte și uitare, în care trecutul se materializează sub ochii noștri. Atât David cât și personajele-părinți schimbă vârste de la o clipă la alta, iar aceștia din urmă prind într-un final putere și devin povestitori la rândul lor. Fluiditatea vârstelor e oglindită de cea a scriiturii, căreia versul alb îi imprimă o cadență molcomă - un flux al conștiinței punctat pe alocuri de fragmente reconstituite de viață trecută.

Monștri, piesa lui Andrei Ursu, o tragedie contemporană despre relația părinți-copii, surprinde vizita lui Ioan la casa părintească în care încă locuiesc tatăl văduv și fratele mai mic. Ioan profită de motivul vizitei - un necaz financiar în care se află fratele - pentru a-și aminti episoade dureroase din trecut pe care i le reproșează tatălui, văzut ca principalul vinovat pentru cine e Ioan ca om, pentru toate traumele majore și eșecurile lui. Autorul construiește o poveste de o simplitate înșelătoare, cu o tensiune foarte bine dozată, în care nevoia publicului de loialitate față de un "erou" se mută constant de la un personaj la altul, pe urma schimbului de replici tăioase care ne dezvăluie treptat cine sunt cu adevărat.

Scene din viața familiei Stuck, de Oana Hodade, imaginează viața unei familii, plecând de la o arhivă de fotografii cumpărată de autoare de la piața de vechituri. Fotografiile ancorează textul în realitatea din afara ficțiunii, la fel ca și personajul Oana Hodade, reprezentare a autoarei care interacționează liber cu personajele ei, lăsându-se acuzată, mărturisindu-și intențiile și motivele fascinației față de viața necunoscuților din fotografii. Ceea ce e în mod obiectiv o serie de povești imaginare despre o familie străină devine o explorare extrem de personală a relațiilor de familie și a memoriei afective, care umple goluri, transformă și selectează, face ordine în lume, creând o poveste cu sens din fragmente.

Fiecare din aceste piese reprezintă un câștig pentru dramaturgia românească contemporană, fiecare - o imagine a lumii de azi din perspectiva trecutului care ne-a adus aici, din partea a cinci autori cu puternice voci individuale. Fiecare dintre ele ar fi un plus pentru repertoriul oricărui teatru din țară și pentru orice public în căutare de povești captivante, cu un puternic impact emoțional.

(Alexa Băcanu, coordonatoare Drama 5)