Când sala de clasă devine scenă
Elise Wilk
"Între acești patru pereți se decide soarta multor oameni. Aici au loc tragedii și comedii, zilnic se derulează povești despre iubire și ură, bucurie și dezamăgire". Cu acest statement, regizorul și dramaturgul norvegian Carl Morten Amundsen recomanda la sfârșitul anilor 1970 sala de clasă ca scenă de teatru.Începând cu anii 1980, așa numitele Klassenzimmerstücke (spectacole destinate pentru a fi jucate în sălile de clasă) au început să cucerească școlile din spațiul german. Acestea au de obicei o distribuție foarte mică (1, maxim 2 actori), durează exact cât o oră de curs și se disting printr-o apropiere și interacțiune deosebită între public și actor(i), aceștia din urmă adresându-se în mod repetat spectatorilor. Piesele pentru săli de clasă sunt fie adaptări ale unor texte gândite inițial pentru scena de teatru, fie sunt scrise special pentru a se încadra în acest format. De multe ori, spectacolul din sala de clasă este construit ca un happening, elevii neștiind că urmează să vizioneze un spectacol. La finalul reprezentației, are loc mereu o discuție cu tinerii spectatori, care este moderată fie de profesor, fie de unul dintre actori. Temele abordate sunt asemănătoare celor care se joacă în teatre, fiind ancorate în realitatea imediată a publicului tânăr. Astăzi, Klassenzimmerstücke se află în repertoriile celor mai multe teatre de stat din Germania. Ele nu sunt jucate la sediu, ci în sălile de clasă, în cadrul orelor de curs, iar școlile interesate au posibilitatea de a programa spectacolele în prealabil.
Din dorința de a implementa acest format și în teatrele românești, am dezvoltat, începând cu luna aprilie 2022, împreună cu Ciprian Marinescu și Ioana Gonțea, proiectul Teatru contemporan german în săli de clasă. După ce am citit o serie de texte germane destinate sălilor de clasă, am ales, împreună cu Ciprian, cinci pe care să le traducem. Ele au fost montate ulterior de regizorii Roxana Marian, Claudia Machedon, Bianca Oprea, Simona Țăruș și Cosmin Panaite în cinci teatre pentru copii și tineret din România - Teatrul de Păpuși "Prichindel" Alba-Iulia, Teatrul "Ariel" Târgu-Mureș, Teatrul "Arcadia" Oradea, Teatrul "Arlechino" Brașov și Teatrul GONG Sibiu și prezentate în școlile din fiecare oraș. Două dintre spectacole au ajuns să fie selectate în modului educațional al FNT 2022. Este doar un pas foarte mic în direcția unui teatru pentru publicul tânăr care să țină pasul cu tendințele europene. Feedbackul entuziast al elevilor ne-a confirmat că introducerea în repertoriile teatrelor din România a spectacolelor pentru sălile de clasă (pentru început pot fi traduceri din dramaturgia germană, ulterior teatrele pot comisiona dramaturgi care să scrie textele sau să le dezvolte prin metoda work-in-progress) este extrem de necesară. Ele nu necesită cheltuieli mari de producție și au un mare avantaj față de spectacolele jucate la sediu: sunt foarte mobile și pot astfel să ajungă și la copiii și adolescenții din zone defavorizate. Spectacolele pentru sălile de clasă sunt inițiative care dovedesc, pe termen lung, că investiția în tânărul spectator este mereu una profitabilă. Cel mai important câștig este faptul că aceste proiecte educaționale creează, în timp, o generație de spectatori cu receptivitate critică, esențiali teatrului.
Tati e trăsnit de Paula Fünfeck
Biba are nouă ani și o problemă foarte mare. "Problema" are 43 de ani și se numește Malou. Malou e tatăl lui Biba și suferă de tulburare bipolară.
E haotic, fericit, plin de energie, furios sau extrem de trist- iar aceste stări se pot schimba brusc pe parcursul a câtorva ore. În zilele lui proaste, nu reușește să se îmbrace singur. Cu atât mai puțin să meargă la serviciu. În acele zile, e un chin până și să încalțe o șosetă. Biba trebuie să inventeze tot felul de scuze ca el să poată lipsi de la serviciu, iar ea de la școală. În zilele lui bune, Malou se angrenează, plin de entuziasm, în activități pe care le regretă mai târziu. Iar Biba trebuie mereu să îl scoată din încurcături. Practic, ea joacă rolul de părinte, iar tatăl ei are nevoie de grijă și atenție ca un copil. Cu toate acestea, Biba îl iubește. O poveste în același timp comică și tristă, în care raporturile de autoritate sunt inversate într-un mod jucăuș, pentru a fi privite dintr-o altă perspectivă.
Zonă minată de Pamela Dürr
Jasna și Emina sunt prietene. Nu le-a păsat niciodată că una dintre ele vine dintr-o familie sârbă, iar cealaltă dintr-o familie bosniacă. În 1992, când izbucnește războiul în Iugoslavia, cele două fete sunt despărțite. Asediu, bombardamente, orori de ambele părți. Sarajevo e sub asediu, Belgrad încă e sigur. Cine fuge acolo, e un dușman pentru croați și bosniaci. După o fugă care le pune în pericol viața, cele două prietene se reîntâlnesc în Germania. Poate prietenia lor să reziste?
Această piesă de teatru pentru săli de clasă are la bază interviuri cu supraviețuitori ai conflictelor sângeroase din Balcani din anii 90 și încearcă să familiarizeze publicul tânăr cu istoria recentă Europei. Se pretează pentru a fi jucată la ora de istorie.
Trei cu susu-n jos de Carsten Brandau
Lumea este în ordine: Unu este întotdeauna primul, iar Doi este întotdeauna al doilea. Cu toate acestea, când Trei își face apariția, lumea amenință să se întoarcă cu susul în jos. Pentru că Trei nu vrea să se împace cu ideea să fie mereu al treilea. Nu îi pasă de ordinea numerelor. Și reușește să le clatine percepția despre lume lui Unu și Doi. Trei cu susu-n jos este o piesă despre ordinea lumii, care poate fi oricând și trebuie uneori neapărat să fie dată peste cap. Cu curaj, limbaj plin de fantezie și o imaginație bogată.
Arca lui Noe de Carsten Brandau
TU și EU stau unul în fața celuilalt, în ploaie. Nu sunt atât de diferiți. Amândoi vor să fie salvați de la potop. Dar ce se întâmplă cu cei care nu mai au loc pe Arca lui Noe? O piesă de teatru despre apartenență și marginalizare, despre puterea umorului și necesitatea iubirii. O piesă despre mine și despre tine- dacă nu-i oferim o voce ploii, atunci potopul nu mai apare.
Stelele nu merg la școală? de Carsten Brandau
A și O sunt prieteni buni la grădiniță. Dar odată cu prima zi de școală, diferențele dintre ei ies la iveală. În timp ce lui A îi place să umble cu capul în nori și să inventeze tot felul de povești, O sapă o groapă în nisip și se ascunde acolo. O piesă despre diferențele dintre oameni. Despre început și sfârșit, despre a gândi și a acționa, despre comunitate și izolare. A și O sunt cât se poate de diferiți, dar fiecare se dezvoltă datorită întâlnirii cu celălalt. O poveste despre prietenie, mâini murdare și stelele de pe cer. O poveste despre puterea fantastică a limbajului și despre certitudinea reconfortantă că după fiecare sfârșit urmează un nou început.
Proiectul Teatru contemporan german în săli de clasă este co-finanțat de AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
