Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Editura LiterNet  Sageata  Teatru

Versiunea în limba românăEnglish versionVersion françaiseČeský

Petre Barbu: Delegatul

ISBN: 978-973-122-138-0
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Călătorie la capătul morţii
Oana Cristea Grigorescu
Descarcă în format pdf
Deşi se prezintă modest ca ziarist în bio-ul de pe clapa unuia din romanelor publicate, Petre Barbu este scriitor. Scriitor plurivalent care se mişcă cu dezinvoltură între suprafeţele vaste ale literaturii şi suişurile sinuoase ale dialogurilor dramatice. Sensibil la deşertăciunea în care eşuează ambiţiile omeneşti şi la anonimatul dramelor casnice, literatura sa relevă insule de omenie nealterată în bulversarea generală a lumii româneşti. Petre Barbu nu este doar scriitor, ci şi un dramaturg autentic, de două ori laureat cu premiului Cea mai bună piesa românească a anului la UNITER, în 2003 pentru piesa Tatăl nostru care eşti în supermarket şi în 2017 pentru Masa puterilor noastre. Premiile au rămas, însă, o performanţă doar pe jumătate împlinită, în măsura în care piesele lui sunt sporadic montate pe scenă şi nu i-au adus consacrarea meritată în mediul teatral românesc. Imun la glorie, Petre Barbu scrie cu consecvenţă, disciplinat, atent la destinele oamenilor, la suferinţele lor pe care le redă cu ochiul obiectiv, dar sensibil al ziaristului. Fie că scrie romane, proză scurtă sau piese de teatru, Petre Barbu împlineşte prin scris un ritual de conservare a memoriei ce se constituie într-o ierurgie, susţinută de prezenţa recurentă a câtorva motive: călătoria, cancerul, petrecerea, moartea, copilul.

"Ca să înfrunţi moartea trebuie să iubeşti" spune Tiberiu, personajul pereche al tandemului călătorilor din piesa Delegatul pe care o publică acum în premieră editura LiterNet. Scrisă la finalul anului 2017, Delegatul e un dialog realist parazitat de spectrele coşmareşti ale trecutului. Cornel şi Tiberiu, doi obscuri jurnalişti în pragul pensiei, se întorc în oraşul natal al lui Tiberiu pentru a-şi regla socotelile cu moartea. Târgul pe care i-l propune Cornel lui Tiberiu e echitabil: fiecare va fi delegat să ţină piept morţii în locul celuilalt. Astfel, Cornel va păstra vie memoria celor dragi pierduţi de Tiberiu iar, în contrapartidă, acesta va înfrunta boala şi inevitabila moarte a soţiei lui Cornel. Un filon biblic subteran se insinuează în această pomenire literară prin care autorul exorcizată moartea din viaţa personajelor. Călătoria ca drum al răscumpărării păcatelor e tema piesei, iar prin faliile realului se insinuează procesiunile personajelor ce urcă din memoria tinereţii spre prezentul gol de iubire. Tiberiu iubeşte cu fidelitate, până dincolo de moarte, pe cei deja pierduţi - părinţii, sora şi soţia - cu speranţa salvării acestora prin cultivarea memoriei lor. Dar existenţa lui Tiberiu e contaminată de moarte şi el ştie acest lucru când refuză delegarea şi îi oferă lui Cornel banii necesari tratamentului soţiei. Tiberiu rezistă astfel înaintării morţii şi îşi ispăşeşte trădările trecând ştafeta mai departe, lui Cornel. Cei 20 de trandafiri cu care Tiberiu se întoarce la iubita părăsită cândva, în oraşul natal, e doar un gest de comemorare a iubirii defuncte. Căci, fiecare e responsabil pentru laşităţile, trădările şi curajul cu care îşi trăieşte viaţa. Călătoria ficţională a celor doi e, în fond, o călătorie la capătul morţii de care ambii au disperată nevoie pentru a putea continua să trăiască. Călătoria aceasta e un drum al răscumpărării suferinţelor îndurate, prin fidelitatea faţă de oamenii iubiţi.

Dacă primul act al piesei e ancorat în realismul dialogurilor, actul al doilea cedează în faţa fantasmelor coşmareşti. Creaţia sau credinţa le vor da putere celor doi să reziste tragediei vieţii devastate de moarte?, e întrebarea implicită la care profilul lor oferă un posibil răspuns. Singurătate-credinţă, moarte-creaţie e perechea termenilor polari ai strategiilor adoptate de Tiberiu şi Cornel pentru a lupta cu golul vieţii. Eu scriu - Eu cred se înfruntă dialectic în lupta cu moartea şi constituie două replici generice pentru întreaga creaţie a lui Petre Barbu.

Cancerul, alt leitmotiv al scrierilor lui Petre Barbu, duşmanul invizibil, e la limită o parabolă a societăţii româneşti măcinate de microbul putrezirii care o împiedică să crească spre viaţă. Aici, filonul social al piesei, abil camuflat în destinele individuale, se insinuează în invazia alaiurilor de personaje fictive ce populează mintea lui Tiberiu, ca umbre refulate ale trecutului despre care nimeni nu mai vrea să vorbească astăzi în societate. La rigoare, călătoria e mai mult decât o împăcare cu tragedia personală, e şi o depăşire a coşmarului istoriei româneşti a ultimelor decenii. Sărăcia, falimentul moral, descurajarea generală şi abandonul idealurilor constituie fundalul piesei, iar delegarea devine în acest context o formă de angajament în faţa vieţii, o cale individuală de salvare a demnităţii negate de istoria deceniilor trăite sub două regimuri aparent antinomice.

Fundalul politic românesc tradus de viziuni halucinante îl bântuie pe Tiberiu. Alaiurile fantomelor trecutului livrează cotidianul mizerabil al ultimelor decenii ale epocii de aur, fără să cadă în truisme. Dar răsturnarea regimului politic nu schimbă mizele majore ale vieţii pentru Tiberiu şi Cornel, iar invazia fantasmelor în prezent ne plasează în realitatea coşmarului vieţii. Personajele acestea năvălesc neverosimil prin breşa memoriei în realitate, la fel cum intră cancerul în familia personajelor şi le distruge vieţile. În scena din cimitir, spovedania lui Tiberiu e bruiată de himera judecăţii de apoi, iar dezicerea de păcate citează lepădarea lui Petru de Mântuitor. Realitatea explodează în fantezie şi se descarcă violent-terapeutic în jocul de ţurcă, în aruncarea în aer a oraşului şi a întregii lumi româneşti decăzute. Simulacrul sinuciderii, spovedania prin literatură şi împăcarea cu tragedia vieţii din final sunt scene felliniene, mai ales că dincolo de doza de autobiografism Delegatul e, în fond, o duioasă parabolă a iubirii aproapelui. Întreţeserea discretă a amintirilor în prezent, imbricarea lor într-o textură narativă realistă dă consistenţă biografiilor personajelor şi credibilitate universului lor tulburat.

Tiberiu, cel ce rezistă morţii prin creaţie, e în piesă alter-ego-ul scriitorului, prezent, de altfel, în majoritatea scrierilor sale. Aparent un învins, moartea celor dragi îl plasează în rândul damnaţilor, dar Tiberiu crede în salvarea prin creaţie. Destine anonime, antieroi, oameni simpli, personajele lui Petre Barbu se prezintă la repetiţia generală a întâlnirii cu moartea opunându-i iubirea. Banalul e regimul vieţilor lor, iar suferinţa regula. Ieşirea din coşmar o dă doar curajul de a privi dincolo de moarte, iar parabola Delegatului ni se adresează tuturor cu îndemnul de a ne asuma rolul delegatului în propria viaţă. Căci ce altceva e piesa aceasta, dacă nu o delegaţie semnată în alb pentru Călătoria la capătul morţii din vieţile fiecărui cititor.




0 comentarii

Click pentru a mări coperta


ALTE CĂRŢI

Sageata Petre Barbu: Dumnezeu binecuvântează America
Sageata Petre Barbu: Tatăl nostru care eşti în supermarket


CATALOG

Sageata Cărţi pentru copii
Sageata Eseu
Sageata Fotografie & Arte plastice
Sageata Jurnalistică
Sageata Palimpsest
Sageata Poezie
Sageata Proză scurtă
Sageata Roman
Sageata Scenarii
Sageata Screensaver
Sageata Teatru


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer