Zidire de poezie
Ana Damian
... Exorcizare: lucrez la echilibrul meu interior prin chiar gestul scrierii.
(Cuvânt înainte al autorului, Volum: Terapia prin scris)
(Cuvânt înainte al autorului, Volum: Terapia prin scris)
Arhitectul Augustin Ioan nu desenează o casă, ci o construieşte în minte, uneori în suflet. Întreagă. Desenul e doar amprenta pe care o lasă pe hârtie casa din sufletul său. Arhitectul are în el toate casele construite: palate, căsuţe în copaci, zgârie-nori, biserici, muzee, case pentru oameni, toate se înşiră pe o stradă numită după el. Stradă interioară.
...
că sunt un Manole
zidit din greşeală.
Că până şi zidul îl secret însumi,
conform fişei postului.
...
(Coda, Volumul: Terapia prin scris)
că sunt un Manole
zidit din greşeală.
Că până şi zidul îl secret însumi,
conform fişei postului.
...
(Coda, Volumul: Terapia prin scris)
Poetul Augustin Ioan când scrie îşi creează, inevitabil, poemele pe această stradă. El taie în cuvinte, zugrăveşte din înţelesuri, le modifică, le potriveşte în peisaj sau le creează porţi prin care doar privirile fugare pot trece şi ţi se pare, pentru o scurtă clipă, că ceva este înţeles. Epifanii spre construcţii interioare cum descoperi din lumina fulgerului, noaptea, clădirile pe străzi.
...
Jupoi cuvintele direct din cer,
dar din acel de secetă, din gură.
Vitrifiere. Nu salivă: ser.
Nu limbă, ci un soi de sticlă dură.
...
(Povestea vorbei, Volumul Partidul poeţilor)
Jupoi cuvintele direct din cer,
dar din acel de secetă, din gură.
Vitrifiere. Nu salivă: ser.
Nu limbă, ci un soi de sticlă dură.
...
(Povestea vorbei, Volumul Partidul poeţilor)
Poezia lui nu ţi se dă ci trebuie descoperită, recitită, silabisită uneori, ca să te facă să râzi sau să plângi.
Asociaţie de loCat[h]ari, de loca/mino/ta[u]ri,
la staţia Cnossos din cartierul Militari.
...
(Prolog, Volumul Armata poporului)
la staţia Cnossos din cartierul Militari.
...
(Prolog, Volumul Armata poporului)
Poeziile lui Augustin Ioan sunt construcţii, cuvintele sunt aşezate ca nişte ziduri care ascund un gând, o amintire tulbure, un sarcasm, o înduioşare, o revoltă, o imagine clară, tulburătoare sau o iubire la mare. Amprenta pe hârtie seamănă şi ea, uneori, cu o casă un palat, o biserică... dar e tot poezie.
...
Ce se răsuceşte în creier e cheie.
Fiecare cu cheia lui.
Totul e aproape de.
Strivire.
Ivire.
E.
(Spital, Volumul Patria, poporul şi io)
Ce se răsuceşte în creier e cheie.
Fiecare cu cheia lui.
Totul e aproape de.
Strivire.
Ivire.
E.
(Spital, Volumul Patria, poporul şi io)
De poezia lui trebuie să te apropii fără prejudecăţi, fără să te aştepţi... ea nu este o invitaţie, nici o chemare, de multe ori este o concluzie, un fapt împlinit.
Augustin e mut ca o lebădă pentru că pe strada lui duritatea construcţiei ţine loc de cuvânt.
Bonjour, popor încremenit. Apoi să-ţi arăt eu tăcere, dacă e vorba.
Dar ştii cum? Ca o lebădă.
Şi să te văd la ce-o să te mai rogi,
ieşind din catacombele în care
cu burţi cleioase limacşi desenau
aceleaşi hărţi plăpânde la văzut?
(Partidul poeţilor, Volumul Patria, poporul şi io)
Dar ştii cum? Ca o lebădă.
Şi să te văd la ce-o să te mai rogi,
ieşind din catacombele în care
cu burţi cleioase limacşi desenau
aceleaşi hărţi plăpânde la văzut?
(Partidul poeţilor, Volumul Patria, poporul şi io)
****
Notă: un interviu cu Augustin Ioan despre poezie şi arhitectură, acordat Simonei Preda şi numit "Sunt un arhitect-poet sau un poet arhitect? Răspunsul meu ferm este: DA!", puteţi citi aici.
