Un timp suspendat în spaţiu: Tectonica norilor de José Rivera
Alina Nelega
José Rivera are o lume numai a lui, încărcată de energia visului, a simbolurilor magice şi a fantasticului. Delirant în discursul bine controlat al autorului dramatic, potenţialul acestui univers unic se iluminează la întâlnirea cu realitatea reală, devine material şi se încarcă de o emoţie nedefinită, dar nu mai puţin palpabilă. La fel ca poezia bună care te urmăreşte multă vreme după lectură, piesele lui Rivera desfăşoară obsedant imagini a căror succesiune dinamitează miraculos timpul şi spaţiul.Cel care vrea să afle mai multe despre biografia americanului portorican nu se va mira de afinitatea lui cu Gabriel García Márquez, mentorul său în atelierele de screenwriting la Sundance Institute, nici de preferinţa declarată a lui Rivera pentru Un veac de singurătate, romanul antologic al realismului magic. Nici de uşurinţa cu care textele lui Rivera îşi manifestă anvergura în film, artă care are prin definiţie mijloacele de a manipula sensibilitatea privitorului prin imagine şi de a oculta cronologia, transformând spaţiul în timp şi încărcând pelicula de semnificaţii suspendate. Nici de faptul că Rivera este nu numai scenarist al foarte cunoscutului Diarios de motocicleta / The Motorcycle Diaries, nici de aventura pe care şi-o asumă în a scrie şi a regiza filmul bazat pe piesa proprie, Cloud Tectonics.
Tectonica norilor nu este un text oarecare. Deşi Rivera propune spaţii de reprezentare aparent convenţionale - sufragerie sau staţie de autobuz -, timpul face salturi ca-n matematicile superioare, în spirală infinită, iar personajele trăiesc în realitatea lor interioară pe care o exprimă într-un discurs hipnotic, invitând la explorarea unei lumi proprii, în care elementele reale punctează visul, ca o scurtă trezire; apoi recad în spaţiu-timp, ca într-un continuum.
Pentru cel care doreşte să definească o logică a unui story, după regulile convenţionale ale dramaturgiei, Tectonica norilor are acţiuni bine definite (autostop în ploaie- banal, nu?), surpriză (întoarcerea fratelui plecat în război), dezvoltare (personajele încep acţiunea tinere, sfârşesc în bătrâneţe, Celestina naşte etc). Însă definitorie pentru structura piesei este dezvoltarea în planuri - cel exterior, conţinând repere ale realităţii imediate, şi cel interior, în care detenta se realizează prin intermediul monoloagelor. Căci sunt o sumedenie de monoloage în piesa lui Rivera; dialogul este folosit de autor pentru a fixa o situaţie, dar "carnea" personajelor nu se reliefează din acţiuni, ci mai mult din introspecţie, povestire şi didascalii. Câte-o replică indică oprirea timpului, respectiv a ceasurilor pe care, fără nicio explicaţie, Anibal de Luna le are expuse în casa lui artizanală; apoi cronologia se declanşează peste ani de zile, sfârşind cu pierderea memoriei, deci cu ignorarea timpului peste care stăpâneşte, misterios, Celestina del Sol.
Femeia Del Sol şi fraţii de la Luna se întâlnesc fără a se întâlni vreodată, asemenea soarelui şi lunii. Ea: angelică, infantilă, etern gravidă, aşadar inaccesibilă, flămândă de sex, versată în emoţii şi expertă în dragoste, părăsită şi în căutarea bărbatului care-a însămânţat-o, e o forţă a naturii, un personaj arhetipal, magic. Bărbaţii, mult mai concreţi, mai neajutoraţi, constructori de case şi dornici de familii, sfârşesc pierduţi în timpul prin care ea navighează indiferent, nonşalant. Iar Timpul, personajul principal al piesei, zguduie lumea, într-o tectonică îndepărtată, mereu schimbătoare, asemenea norilor, vizibili, dar de neatins de la suprafaţa concretă a realităţii terestre.
Tectonica norilor nu este o piesă simplă. Propusă spre traducere în cadrul Taberei de scriere dramatică a Universităţii de arte din Târgu Mureş, realizată bienal, de mai bine de zece ani, în colaborare cu Centrul de dezvoltare a dramaturgiei Lark, din New York, ea oferă studenţilor experienţa unui text special, a cărui structură şi dezvoltare pot fi explorate prin actul creativ al traducerii. Fluentă, cursivă, varianta românească a masteranzilor cursului de scriere dramatică, sub îndrumarea atentă a lect. univ. Anda Cadariu, care a periat, rediscutat şi revizuit asperităţile de limbaj (nu puţine!), piesa lui Rivera este o propunere scenică a cărei viabilitate a fost probată de spectacolul-lectură realizat de studenţii facultăţii de teatru din Târgu-Mureş.
Prezenţa autorului la Târgu-Mureş şi atelierul de scriere pe care l-a condus în beneficiul tinerilor scriitori este o valoare adăugată a textului, care, prin publicarea sa de către LiterNet, intră în circuitul cultural românesc, într-o formă elegantă, pregătit pentru reprezentare. E o invitaţie la lectură, dar şi la spectacol!
