Instinctul inocenţei
Mediana Stan
Dimineaţa, când ies pe uşă, cu copilul cu ghiozdanul în spate, de mână, în lumea oamenilor înalţi şi a oamenilor-şcolari, o parte din mine, îmbrăcată într-o blană lucioasă, iese dintr-o căsuţă de stuf şi se lasă într-o apă limpede, pe dâra roşie a soarelui care tocmai răsare. Uneori mă suprapun complet cu personajul adaptat la mediul acvatic, alteori, sub blana lui deasă nu mai rămâne nimic din mine, sau sub haina mea nu mai rămâne nimic din el. El, castorul din carte, rămâne un personaj complet diferit, în faţa căruia ar trebui să mă prezint dacă l-aş întâlni.Văzându-l înotând în apele încreţite cu liniuţe portocalii, de sub copertă, i-am cerut lui Meli să mă deseneze şi pe mine acolo, înotând lângă dânsul. Băieţelul a văzut poza şi a spus că ar vrea să fie desenat şi el lângă castor, nu se poate? I-am arătat că el este deja desenat pe cal şi pe gâscă, aşa că a fost mulţumit. Mi-am adus aminte de o poveste pe care am citit-o când eram ceva mai mare decât băieţelul, în care nişte zeiţe ţeseau un tablou din mătase, şi una din ele, căreia îi plăcea foarte mult tabloul, s-a ţesut pe sine în tablou, ajungând astfel odată cu el în lumea oamenilor, rămânând acolo pentru totdeauna. Povestea mi-a plăcut foarte mult atunci, dar a trebuit să treacă atâta vreme pentru a simţi pofta zeiţei de a intra în tablou, amintindu-mi astfel de poveste, o poftă care vine doar dintr-un instinct al inocenţei, care se păstrează în noi. Alături de toate celelalte instincte, de luptă, ură şi supravieţuire, datorită cărora am ajuns să existăm, au rămas şi inocenţa, şi jocul, mai strivite, mai alterate dar totuşi au rămas. Ele ies deasupra făcându-ne să ne bucurăm de ceea ce celelalte forţe au construit în noi, de existenţa noastră, amplasând-o, înălţând-o deasupra celorlalte instincte, într-un spaţiu fericit alcătuit din linii tremurate, roşii-portocalii, un spaţiu fragil, dar preţios.
Pe de altă parte, un lucru bun este că în acest fel apare şi poza autorului. Orice autor care se respectă îşi aşază poza pe carte, deoarece astfel cititorul îşi poate da cu părerea despre autor nu numai după textul scris ci şi după mărimea nasului sau a mustăţilor. Cealaltă autoare, Meli, stă ascunsă în căsuţa din lut cu catarg de papură - căsuţa şoarecelui din hamac - şi ea îşi construia când era copil astfel de căsuţe - şi pun pariu pe cât vreţi că-şi aduce şi pisica acolo. Stai tot timpul în căsuţă? a întrebat-o băieţelul de şase ani care ştie despre ea că desenează şi că stă în căsuţă. "Stau în căsuţă", a zis ea, "numai când desenez pentru copii..."
