O lecţie de omenie
Ruxandra Predescu
După o despărţire în termeni reci de cinematografia autohtonă, în 2010 cineva şi-a pus în gând să ne împace, şi a izbutit. Chiar cu brio, aş zice. Poate că s-ar fi întâmplat oricum, n-am de unde să ştiu, dar ceea ce ştiu cu siguranţă este că filmul Morgen a fost unul dintre argumentele ce au stat la baza acestei reîmprieteniri.Deşi nu e perfect, subiectul şi felul în care a fost tratat cinematografic m-au cucerit definitiv şi irevocabil până într-acolo încât, la avanpremieră, m-am dus să-i cer autograf actorului turc, Yilmaz Yalcin, care a dat viaţă emigrantului care încearcă să ajungă la familia lui din Germania. Prin Salonta, că aşa s-a nimerit. Şi pentru că acolo e locul de baştină al scenaristului (şi regizorului) Marian Crişan.
În consecinţă, după ce în toamnă am trimis cohorte de spectatori la acest film, nu puteam decât să mă bucur când am pus mâna pe scenariul original: "Ia să vedem, domnule, de unde şi până unde, ce şi cum şi în ce fel s-a născut acest film?"
Toată poveste are la bază o ştire, integrată şi în scenariu, despre un grup de emigranţi kurzi prinşi la graniţă română-ungară de la... aţi ghicit! Salonta. Ştirea asta mică l-a făcut curios pe Marian Crişan, "ia uite ce lucruri se petrec în (aparent) liniştita Salonta!" iar de aici până la scenariu n-a mai fost decât ceva documentare şi o abordare umană a aspectelor ce ţin de trecerea ilegală a graniţei.
Pe scurt, povestea nu e prea complicată: Mustafa (devenit ulterior Behran în film) e un emigrant kurd care e disperat să ajungă la familia sa din Germania. El nimereşte la Salonta - oraş de graniţă - şi e pescuit (la propriu) de Nelu (măiastru interpretat de Hatházi András), un salontanez sadea. Tot zic de locul ăsta, ştiu, dar e aproape un personaj în film. O comunitate aparent liniştită, în care oamenii se regăsesc la biserică, iar orice zvon de vreo întâmplare mai ieşită din comun se întinde ca focul!
Mustafa nu vorbeşte decât limba lui, Nelu la fel, şi totuşi, dincolo de limbajul universal al datului din mâini - ce nu poate fi (de)scris într-un scenariu - cei doi ajung să se apropie unul de altul, mai mult decât te-ai aştepta şi, cu siguranţă, mai mult decât spune legea - în sensul în care ajutarea unui imigrant ilegal nu te face chiar cetăţean model. Dar lui Nelu, om molcom, foarte molcom, nu prea-i pasă nici de legi, nici de ce cred alţii, nici măcar de ce crede Florica, nevastă-sa, rea de muscă, ciufută şi nesuferită, sau Ghiţă, cumnatul care în scenariu e mai bine conturat decât în film.
Între cei doi, Nelu şi Mustafa, se leagă un soi de prietenie duioasă, căci emigrantul vrea să fie ajutat, dar şi ajută, la rândul său. Ajută la tăiatul lemnelor, la repararea acoperişului ori la săpatul grădinii, şi face asta într-un mod pe care Marian Crişan reuşeşte să-l încarce cu un soi de supusă voioşie, aşteptând să vină "Morgen".
În egală măsură binevenit şi pentru cei care au văzut filmul, dar şi pentru cei care abia acum se întâlnesc cu el, în scenariu unele dintre cuvintele turceşti sunt explicate (asta nu se întâmplă în film), detaliu ce ajută la fluenţa poveştii, aşa cum a fost ea scrisă. Nu e tradus, însă, cuvântul "tomfa", utilizat în câteva rânduri, şi pe care nu l-am găsit în DEX. I-am desluşit sensul în cele din urmă şi, iată, nu doar că mi-am făcut hatârul de a citi scenariul unui film care mi-a plăcut mult, dar mi-am îmbogăţit şi vocabularul! Nu că voi folosi prea des cuvântul respectiv, dar oricum se pune!
Sunt câteva lucruri diferite în scenariu faţă de film: Nelu, de exemplu, nu e paznic la supermarket, ceea ce, dacă nu se modifica, ar fi eliminat o scenă care mie mi-a plăcut foarte tare, cea cu supa de croampe. Totuşi, în scenariu nu avem nici jobul şi nici scena cu pricina! Şi mai sunt vreo câteva diferenţe. În ansamblu, însă, umorul e acolo, la locul lui, ba chiar am râs din nou la unele faze, şi nu doar pentru că le-am rememorat din film ci pentru că sunt haioase chiar din scenariu.
Povestea, în sine, nu e vreun roman de acţiune, dar fiecare scenă e descrisă suficient de generos încât, chiar dacă nu se citeşte cu sufletul la gură, se citeşte măcar zâmbind, după ce imaginaţia fiecăruia brodează, peste vorbe, decorul, indicaţiile regizorale, iscusinţa surprinderii cadrelor şi talentul actorilor.
Fie că aţi văzut filmul, fie că nu, scenariul lui Morgen e recomandat oricui, fiindcă, dincolo de povestea propriu-zisă (şi nu, nu e vorba de vreo abordare lacrimogenă sau aspru concepută a situaţiei "bieţilor" emigranţi ilegali), e vorba de omenie. Şi cum cu asta toţi suntem datori (datorită speciei, măcar!), dacă nu altfel, măcar pentru o lecţie de omenie, simplitate şi umor, citiţi Morgen!
(Ruxandra Predescu, www.printreranduri.eu)
