Cuvânt înainte la ediţia electronică
Iulia Blaga
Am început de mai multe ori acest text. Mi-e greu să spun în două vorbe ce a însemnat pentru mine realizarea acestei cărţi şi ce înseamnă azi cartea pentru mine. Să-l cunosc pe Mircea Săucan a fost un mare noroc, deşi acum, ştiindu-i intuiţia înspăimântătoare şi felul de a regiza totul în jur, mă gândesc dacă nu cumva întâlnirea noastră a fost plănuită chiar de el. A fost şi a rămas unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, poate de aceea cele mai frumoase amintiri cu el sunt certurile. Râd cu lacrimi când îmi aduc aminte. Nu m-am mai certat cu nimeni la fel de rău şi pentru atât de puţin timp.Când l-am cunoscut eu, Mircea Săucan era deja obosit şi bolnav, iar pe parcursul muncii noastre mi-a spus o singură dată că e posibil să nu mai trăiască după ce cartea va fi gata. Am simţit însă de la început că lucrăm la testamentul lui, nu doar la prima şi singura carte scrisă vreodată despre el. N-o să pot niciodată înţelege cu totul ce înseamnă acest lucru pentru un artist care toată viaţa lui a fost împiedicat să se exprime şi care a fost ucis câte puţin de fiecare film sau carte a lui. Şi toate au fost aşa. Câte ar fi putut face dacă ar fi fost lăsat... Recitind cartea pentru corectură mi s-a confirmat ceea ce credeam şi când lucram la ea: Cristi Puiu seamănă foarte bine cu Săucan. Amândoi Berbeci - extrem de sensibili, de furtunoşi, de dificili -, amândoi atrăgând ca magnetul, datorită talentului şi firii lor, invidia celorlalţi. Sper din inimă că Puiu nu va avea ghinionul lui Săucan.
Şi-am scris cartea. Şi după ce i-am trimis exemplarul-semnal şi a fost mulţumit, Mircea Săucan s-a simţit rău, a fost dus la spital, şi cu o zi înainte de lansare a murit. A tras de el cât să vadă cartea tipărită. Lansarea de la Cinematecă a fost foarte tristă. Bătea foarte tare vântul în ziua aia.
Aş vrea să citiţi cartea gândindu-vă că nu e o simplă carte. Ea l-a ajutat pe Mircea Săucan să plece mai liniştit, cu lucrurile spuse, cu conturile încheiate. Fiecare cuvânt rostit de el era exact cel care trebuia să rămână după ce Mircea nu va mai fi fost. I-am respectat aproape toate dorinţele, pentru că ştiam că e cartea lui şi nu a mea. N-am ambiţii literare, iar aici era vorba de ceva capital, de viaţa şi mai ales de moartea unui om. O călătorie poate mult mai grea.
Mircea compară undeva prietenia cu un pod. Această carte a fost podul lui şi, în alt plan, şi al meu. Păstrând proporţiile, ca în parabola îngerului. N-o să ştiu niciodată cine pe cine a dus în spinare.
Notă: Prima ediţie a acestui volum a fost publicată în anul 2003 la Editura Hasefer, în Caiete culturale, o colecţie a revistei Realitatea evreiască.
