Coperta cărții
Jurnalistică
973-7893-60-3

Descarcă pdf
Citeşte un fragment

Călătoriile lui Bill

Unde se duc românii?
Cei mai mulţi visează Spania! E o adresă stabilită de conquista economică. Au ajuns la Madrid, se cred la Poarta Raiului. Şi drumul pînă acolo e ca o plimbare pe la Poalele Paradisului. E curat, miroase frumos, livezile sînt tunse. E ca un drum printr-o carte despre oamenii cu două creiere. Nu văd Parisul nici pe centură. Nici Madridul!

De la porţile marelui oraş sînt deviaţi spre adrese agricole. Brusc, se trezesc la Porţile Iadului, în ciupercării întunecoase, în lanuri de căpşuni, cu norme de hamali horticoli. Trebuie să culeagă trei tone de căpşuni Ф 25 mm pe zi! Căpşuna, cartoful, ciuperca astupă micul orificiu prin care sperau să vadă fericirea, lumina, libertatea. Nişte banale fructe sau legume îi apasă ca o piatră de mormînt. Şi cu toate acestea, direcţia românilor e aceeaşi. Spre vest. Spre Paris, spre Madrid, spre căpşuni şi ciuperci.

Numai Bill merge viceversa. El o ţine spre locurile părăsite din interiorul României, unde nu-i nici revoluţie, nici reformă, nici competiţie. E un fel de bălteală.

Nu s-a scurs în întregime nici România trecutului comunist, nu s-a conturat nici cea europeană. Un fel de două feluri, ceva de n-ar mai fi care nici n-a murit şi nici nu s-a născut pentru a supravieţui. Prin această lume despre care nu poţi spune că vine sau că pleacă se plimbă un om ca o arătare de film cehesc. Înalt ca un coş de fum, totdeauna tuns la zero ca un puşcăriaş scăpat din celulele chinuitoare ale plictiselii, cu ochelari cît pumnul şi cu o privire prietenoasă din care scapără mînia.

Bill e călătorul nepăsător, condamnat să bage degetul în plictisul şi-n bălteala vieţii unora, s-o guste şi s-o împartă puţin cu aceştia. Bill e figura aceea de om părăsită din trenuri, care se lasă dus pînă la sfîrşitul lumii dacă este nevoie. Orice mijloc de transport românesc e mult mai palpitant decît scaunul din bucătărie. Cînd toată lumea se zbate să plece spre Paris, Bill e fericit dacă poate merge visînd spre Hîrlău.

Bill e un fel de călător al Estului, poate cea mai pitorească fiinţă literară din peisajul tranziţiei. Pus deoparte, în mica echipă a celor care scriu frumos, Bill mă are la mînă. Împreună am pus la cale un proiect pe care nu l-am finalizat. Eu, sufocat de calendarul nebun (pe atunci) al ziarului Evenimentul zilei n-am înţeles decît un lucru. Că omul voia să scrie şi să evadeze dintr-o bucătărie. Avea nevoie de libertate. Şi de comun acord am plănuit aceste deplasări.

Bill Călătorul, Bill Evadatul din stresul scriitorului pierdut în tranziţie, Bill, romancierul şi cineastul aruncat în prozaismul tîrgurilor moldoveneşti sau în banalitatea locurilor părăsite de noroc. Dacă la asemenea adrese ai fi trimis un om în spiritul lui Sergiu Nicolaescu, sigur se întîmpla ceva eroic. Dacă ar fi fost urmat de un Mircea Dinescu, sigur locul ar fi trădat şi accente comice. Ei bine, călătoria lui Bill, cu înfăţişarea sa ruptă din peisaj, nu schimbă locurile. Nu le contaminează. Bill se strecoară în ele ca un leneş sub plapumă. Cu o naturaleţe aproape parşivă se insinuează în peisaj, ia culoarea locului şi-l gustă pînă cînd se umple de el. Un fel de Sadoveanu mai suplu şi cu mai mult umor îşi trece privirea peste amarurile României în tranziţie.

Bill nu-şi bate joc de nimic. Înţelege şi rîde prietenos. Îi înţelege pe toţi perdanţii la zarurile sorţii, îi oblojeşte în cuvinte, îi justifică şi, într-un fel, îi salvează. Cel mai amar scriitor şi cineast al generaţiei sale oblojeşte sufletele înecate în drame provinciale cu o privire înţelegătoare. Cînd scrie, Bill pansează şi oameni şi locuri. Şi cînd trec prin descrierile sale şi cîinii au ceva blînd, înţelegător, de fiinţe atinse de bunătate, de ironie amestecată cu tristeţe.

Nu ştiu de ce n-am declanşat publicarea în serial a reportajelor din aceasta carte. O trec între multele mele păcate. Am rămas „vinovat” de o materie ce conţine o foaie de suflet a unor locuri din România la sfîrşitul mileniului al doilea. Să fi fost doar neiertabilul meu păcat sau nepublicarea acestor texte minunate în Evenimentul zilei să ascundă şi teama mea de felul în care ar putea fi privit reportajul...? Cine mai are răgaz să înoate într-o pagină de ziar cînd cei mai mulţi iau ziarele doar pentru a citi titlurile?

Încercarea noastră de a propune un serial de reportaje de autor s-a sfîrşit prost. Eu am rătăcit textele, iar el suferea că a pierdut timpul. O vreme chiar ne-am evitat din neputinţa de a deconta un eşec. Acum, cu aceste rînduri, mă descarc de un proiect. Am vrut să înfruntăm tendinţele bulevardiere din jurnalistică, propunînd o formă clasică de abordare. Am rămas cu o materie de cea mai bună calitate în genul specific, pe care n-am mai aşezat-o în pagina de ziar, ci dincolo de ea, şi ca timp, şi ca materialitate, pe internet. Călătoriile lui Bill sînt o experienţă care a sărit din clasicul ziar spre a se salva în intermundiile internetului.

La sfîrşitul acestei experienţe am înţeles două lucruri. De ce călătoresc românii. Şi de ce umblă Bill pe alte drumuri, în direcţie opusă, unde nu se înghesuie nimeni...

0 comentarii

Publicitate

Sus