Coperta cărții
Fotografie & Arte plastice
973-85695-9-1

Descarcă pdf
Descarcă HTML zip
Citeşte HTML

Despre Antologia LiterNet 2002

Antologia LiterNet Vol. 1
Antologia LiterNet Vol. 2
Antologia LiterNet Vol. 3
Antologia LiterNet Vol. 4
Antologia LiterNet Vol. 4+1


Nu ştiu dacă într-adevăr am crezut, la început, că va ieşi ceva, a fost mai mult o dorinţă, un soi de încercare nu foarte bine conturată, o grădină a Hesperidelor sau o mână de lână de aur pe care ne-am hotărât să le găsim, nu au existat planuri mari sau mici, mai degrabă puţină inspiraţie, ideile au venit din mers, rezolvările au apărut aproape miraculos, o vedeam prinzând contur, dar tot increduli am rămas... o vreme.

Mai întâi a fost un anunţ prin care invitam scriitorii să ne trimită proză scurtă pentru o antologie.

Unii ni s-au predat de bună voie, pe unii i-am somat, pe alţii i-am "hărţuit", cu mulţi am discutat, corectat, glumit, dar sunt şi unii care ne-au rămas total necunoscuţi.

Apoi într-o zi a apărut ideea prezentărilor, atunci am rugat pe fiecare scriitor să ne trimită câteva cuvinte despre el sau opera lui sau despre orice alt subiect. Aşa s-au născut proze, pe care noi le-am denumit nuvela zero, cu care, suntem siguri, vă veţi delecta. Veţi găsi confesiuni, scrisori, eseuri, uneori sub ochii dumneavoastră fragmente ale acestor texte vor apărea în nuvele, vă aşteaptă surprize, multă ironie, plăcere, seriozitate, pentru fiecare câte ceva.

Materialele au început să se strângă, tot mai multe, a devenit evident că nu vom putea pune o singură proză de autor, pentru că ar fi fost păcat... apoi că nu vom putea face un singur volum fiindcă ar fi fost prea greu de descărcat şi în cele din urmă am înţeles că acea mare de cuvinte cerea altceva, ceva ce să îi rupă fericit cadenţa, să nu o lase să devină monotonă, cartea noastră era prea austeră, prea obişnuită şi atunci l-am inventat pe Andrei Mănescu care a transformat-o într-un obiect preţios înnobilând-o cu ilustraţiile sale.

Am fost nevoiţi să facem 4 volume, dar de fapt nu există volume, nu există ordine, nu există cuprins, totul este din cauza necesităţii de a fi exploatată uşor, ideea antologiei noastre fiind aceea de spaţiu în care lucrurile sunt toate în acelaşi loc şi pot fi privite deodată. De aceea, pentru a sublinia egalitatea volumelor, ne-am hotărât să nu apară toate în aceeaşi zi, vom începe publicarea lor în 15 aprilie şi va apărea zilnic câte un volum, pentru ca în final, în ziua a cincea, să apară volumul 4+1 care cuprinde ilustraţiile lui Andrei Mănescu.

Vă rugăm să priviţi cartea noastră ca pe un exponat într-un muzeu inedit, pe care vi-l dăruim în virtual, dar pe care nu îl puteţi poseda material. Aceasta este de fapt încercarea la care ne supune cartea electronică, ne va fi oare bucuria estetică suficient de puternică să compenseze dorinţa posesiei materiale? Cine ar fi crezut că în plină epocă de aur a ştiinţei ne vom întoarce la idealurile iubirii cavalereşti...

0 comentarii

Publicitate

Sus