Fragment
TAINA NORILOR
Omul din Takla Makan mi-a vorbit despre taina norilor. Pescuiam balene în îndepărtatul Nord şi visam ca într-o bună zi să am mina mea de aur în Puerto Pico şi să fumez trabuc şi să nu-mi pese de nimeni.
Omul din Takla Makan fuma pipă şi scuipa întruna şi-şi tot mângâia chelia crăpată de soare. Mă lua peste picior. Pe lângă el eram un novice. Am flecărit îndelung despre balena albastră şi despre ţinuturile de dincolo de Cercul Polar, unde se ridicau cetăţi puternice şi unde trăiau seminţii necunoscute.
Argatoian avea şi un harpon adus de dincolo de Cercul Polar şi se mândrea din pricina asta de dimineaţă şi până seara. Împungea câte un ageamiu cu harponul şi hăhălea de se cutremura baleniera. Cerul era vânăt şi din când în când străfulgera soarele. Ne încăpăţânam să cutreierăm apele. Argatoian mi-a salvat viaţa când am nimerit în inima furtunii ce mătura mările Sudului. După câţiva ani, l-am reîntâlnit pe Argatoian în Mauna Lao. Trăgea din pipă pe terasa unei cafenele pe care o ţinea Bobolina, femeia elefant. Bobolina tocmai încerca să-l convingă pe bravul vânător de balene să facă împreună o călătorie cu balonul până în Puerto Pico. Eu m-am învoit să-i însoţesc şi nu-mi pare rău pentru că am avut o aventură de-a dreptul nebună.
Uneori îi povestesc despre asta prietenului meu care lucrează la Arsenal. El e un pătimaş pescar şi se dă în vânt după poveşti cu fantome şi cu extratereştri. Stăm umăr lângă umăr şi flecărim despre femei şi despre cursele de automobile din Bulbona şi despre dragonul de foc ce s-a arătat pe cerul Candorrei şi despre preţul aurului, care a crescut în ultima vreme.
De fiecare dată el îmi pune aceeaşi întrebare în legătură cu călătoria cu balonul şi anume de ce norii ne-au trimis tocmai în Abissala. Urcându-ne la cinci mii de picioare, ne-am pierdut printre nori, busola s-a defectat şi ne-am trezit în câteva clipe în Abissala.
Bobolina şi-a cumpărat un peşte de sticlă pe care îl visa încă din copilărie, iar eu am întâlnit-o pe prinţesa pe care o visam pe vremea când eram ucenic la atelierele regale din Bankusai. Argatoian n-a vrut nici în ruptul capului să ne dea vreo explicaţie şi lucrurile au rămas aşa. Uneori când ne întâlnim încerc să-l trag de limbă, dar el râde ticălosul şi, lovindu-se cu palmele peste redingota ponosită, împrăştie nori trandafirii.
DRAGONUL NORILOR
Spuneţi-mi adevărul. Oricât ar fi de groaznic. L-am înfulecat pe Don Giorgio din Sardella. L-am sfârtecat pe agolaiabul din Trenton. L-am făcut harcea parcea pe scrilabul din Gobumbe. Nu e tunetul ploii. E răsuflarea mea. Nu sunt munţii albaştri, e spinarea mea ieşind dintre nori. Nu e amurgul, sunt ochii mei cei răi aruncând flăcări.
Ei bine, spuneţi-mi că am pârjolit ţinutul Waldorei şi că am ars corăbiile din Punta del Sol. Nu-mi ascundeţi adevărul, vă bântui visele. Nu vă las să dormiţi, năvălesc printre nori, mă nasc din nori pe nepusă masă şi vă stric petrecerile, vă alung prietenii şi vă fac praf procesiunile duminicale.
Vă e silă să staţi cu mine la masă. Vă certaţi între voi atunci când trebuie să hotărâţi care se va jertfi. Vă ascundeţi copilele.
V-aţi bătut joc de poeziile mele. Vi le-am lăsat scrise pe nişte pietre magice iar voi v-aţi urinat pe versurile scrise de mine cu atâta candoare.
Voi m-aţi chemat din nori. Eu sunt tot ceea ce urâţi mai mult. Sunt sodomia, sunt certurile şi ura voastră. Sunt întreaga murdărie. Dar ce ştiţi voi despre întreg? Ce ştiţi voi despre magicul Unu?
Câte pagini aţi umplut cu încercările voastre asupra lui Unu! Cum l-aţi mai chinuit în fraze pompoase!
Dar ce ştiţi voi despre profunzimile lui Unu?
Nu vă puneţi pe plâns. Puteaţi să vă pierdeţi timpul cu o mie de nimicuri. Dar aş fi vrut să înfruntaţi necunoscutul, aţi urlat că Unu e mort şi îngropat şi aţi decretat secolul luminilor punând Utopia să muncească.
Dar Utopia e ca o floare!
Am adulmecat-o în timp ce mă prelingeam printre nori întrupându-mă din fricile voastre, din rănile voastre pline de puroi.
V-aţi bătut joc de versurile mele şi le-aţi pus pe seama unui biet nebun şi aţi încercat să le ştergeţi cu leşie pentru că eraţi invidioşi.
Cum să nu mori de invidie când propria ticăloşie naşte o atât de încântătoare metaforă, când frica găseşte ritmul dovedindu-ţi că fanfara şi orchestra sunt înjghebări neputincioase şi palide.
Nu vă puneţi pe plâns, o să vă înfulec. O să vă fac să cunoaşteţi Utopia, dar va fi prea târziu pentru voi. Nu vă certaţi în zadar şi nu renunţaţi la premiile voastre literare. În van vă daţi de ceasul morţii. În van mă linguşiţi declarându-mă cel mai important poet al secolului. O să vă înghit pe nemestecate şi o să vă diger încet. O să vă amestecaţi unii cu alţii. O să fiţi o singură fiinţă. Ea singură, această fiinţă, va accede la adevăr descoperind întregul. Nu pentru multă vreme, căci spre seară, după ce voi da drumul furtunii, mă voi lipsi de voi aruncându-vă în ocean sub forma unor picuri nevolnici şi cumplit de plictisitori.
Nu plângeţi, nu cerşiţi îndurare. Uite, sirenele îmi mângâie solzii şi-mi recită poeziile şi-şi mângâie sfârcurile a hârjoană.
Taina lui Unu?
Viteza e taina lui Unu.
Dar ce spun eu, ubicuitatea.
Sunt un dragon poet şi, mai mult decât atât, sunt un filozof remarcabil.
Aş putea să vă ţin o lecţie asupra totalităţii, dar fregatele mă cheamă să ne giugiulim. Cum? Am putea descoperi Absolutul? Naivilor, e neimportant.
Hap, hap.
