Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Editura LiterNet  Sageata  Cărţi pentru copii

Versiunea în limba românăEnglish versionVersion françaiseČeský

Alina Andrei, Iuliana Vîlsan: Prea frumoasa poveste a d-lui Măgar

ISBN: 973-8475-88-0
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Fragment
Descarcă în format pdfAlte formateCiteşte un fragment

Despre măgari e bine să vorbeşti în şoaptă. Toţi ştiu asta, mai puţin oamenii mari. Nu mă întrebaţi de ce nu e înţelept să ţipi ca apucatul în preajma lor. Poate, pentru că li s-ar urca la cap şi apoi nu li s-ar mai părea deloc o treabă cumsecade căratul desagilor în spinare. Aflaţi deci, că atunci când veţi vedea un măgar în mijlocul drumeagului, înţepenit pe cele patru picioare ale sale, cu mâinile stăpânului lipite de fundul păros şi fundul acesta cu coadă nici că se clinteşte de la atâtea opinteli, înseamnă că omul e de vină. Dobitocul, defel. Precis că omul măgarului l-a vorbit pe acesta de bine, stând la bere cu prietenii şi măgarul omului a auzit tot, trăgând cu urechea lângă fereastra crâşmei. De unde rezultă că stăpânii de măgar nu ar trebui, niciodată, să bea bere sau vin lângă o fereastră deschisă.

Dar cum de e posibil ca nimeni să nu-şi fi dat seama până acum? E evident! E strigător la cer! Măgarii au urechi mari, lătăreţe, deci e clar că ei aud tot. Mai încolo, o să vă povestesc un secret. O să aflaţi de ce au ei urechile mari şi de ce crinii miros ca nişte crini.



Acum vreau să vă vorbesc despre el, despre domnul Măgar din Mediaş. Locuieşte în grădina unui pictor sticlar, pe o străduţă liniştită, cu case bătrâne de tot, mai bătrâne decât el sau decât mine. Toţi măgarii au un nume. Seamănă cu numele chinezilor şi, din acest motiv, nu sunt sigură de pronunţie. Trei prieteni ai domnului Măgar, ce lucrează cu jumătate de normă la o stână de capre, se numesc I Ha, Haa Hi şi Iha Iha Haa. Domnul Măgar nu are nume pentru că stăpânul său, Mihai Ciocârlău, a băut atât de mult vin când măgăriţa Ha Hi l-a născut în sufragerie, încât nu a mai fost în stare să-l boteze. Gogoloiul de carne tremurândă, cu botul mic lipit de sfârcurile mamei, a primit de la stăpân doar un damf de Busuioacă de Bohotin. De atunci a devenit dependent de lapte. Şi acum, când e măgar în toată firea, când se întâlneşte cu o măgăriţă pe stradă îl apucă strechea. Fuge ca apucatul la ea şi încearcă să-i sugă laptele, iar când reuşeşte, simte în bot damful de Bohotin. Atunci, e fericit peste măsură. Omul măgarului este şi el dependent de laptele de măgăriţă, proaspăt muls de la doamna Ha Hi, care, după ce a născut, a catadicsit să se mute în garaj. Tatăl Măgarului a plecat la el acasă, în Bărăgan, să tragă teleguţa stăpânului său, bătrânul Nii Măi. Crescând fără tată, Măgarul a învăţat şi el ce a putut, de la cine a apucat. Adică de la doamna Ha Hi (când nu-şi lua lumea în cap, plecând la stână), de la sticlar, de la femeia lui (Culegătoarea de melci), de la pisica Berivoje şi de la fetiţa din vecini. Măgarul şi sticlarul lui au trecut prin multe întâmplări nemaipomenite, grozave chiar, dar ar părea gogonate dacă le-ar povesti cineva. La urma urmei, e mai bine să le protejăm intimitatea şi să nu ne uităm peste gard la ei, în grădină. O să vă povestesc doar ce ştie toată lumea din Mediaş.

Mihai Ciocârlău e pictor de sticlă de mai multe generaţii. Şi străbunicul lui a fost, şi bunicul, şi bunica, şi tatăl, şi acum, el. În atelierul lipit de casă, lângă fereastră, sunt înşirate butelcuţele cu vopseluri într-o ordine aparent fără noimă. Culorile lui preferate sunt azuriul, albastrul de cerneală, roşul carmin, verdele de brusture, maroniul vineţiu şi portocaliul. Un portocaliu cald, de portocală storcită, şi nu o culoare isterică. Nu suportă culorile isterice. Domnului Măgar îi place cel mai mult borcănaşul cu azuriu în care îşi bagă copita ori de câte ori are ocazia, ceea ce se întâmplă destul de des, am putea spune fără a ne înşela. Ciocârlău e tare talentat la două lucruri: la pictură şi la pierderea timpului cu graţie. Şi-a pictat aproape toate geamurile din casă, blidele, paharele, ba chiar şi oglinzile. Cu râvna celui care are de lucru şi nu vrea să muncească, a pictat pe fereastra de la dormitor gogoloaie roşii pe un fond verde şi un petic de cer azuriu. Ici colo câte o frunzuliţă şi o pată rose-bonbon. Lumina intră doar prin peticul de cer pictat, ceea ce îl bucura peste măsură în fiecare dimineaţă. Pe fereastra camerei de zi, l-a pictat pe domnul Măgar într-o postură deloc măgulitoare pentru acesta din urmă, cu urechile pleoştite, amărât nevoie mare, pe un deal înalt de-ţi dă ameţeli. În dimineaţa aceea, când a început să picteze geamul, dl. Măgar tocmai îi vărsase cafeaua, ceea ce fireşte că l-a prost dispus pe pictorul sticlar. Şi-a mai pictat bicicleta, cana de cafea, umbrela roşie, dealurile din capul lui pe care le vede doar când doarme, melcii, scaieţi şi gogoloaie de diferite feluri. Fireşte că apoi a pictat-o pe pisica Berivoje, cu mustaţa ei lungă şi strâmbă. Cât timp el picta şi tot picta, avea un zâmbet tâmp pe faţă. Zâmbetul avea legătură şi cu Culegătoarea de melci. Pe vremea aceea erau tare fericiţi.




Notă: Puteţi citi integral acest volum descărcând gratuit varianta pdf Acrobat Reader.




0 comentarii

Spacer Spacer