Anton Pavlovici Cehov: Livada de vişini

	Traducere de: Alexa Visarion Categorie: Teatru ISBN: 973-8475-66-X  Citiţi online  Descărcaţi în format pdf  Descărcaţi în format zip | Mai multe

Când totul pare să se destrame...

Motto: "Firs: Acum totul s-a destrămat, nu mai înţelegi nimic."

O ciudată lege nescrisă a progresului face ca atunci când ceva nou se naşte, altceva să se destrame. Aşa se întâmplă când treci într-o altă vârstă, când te muţi într-o altă casă, când vrei să construieşti una nouă şi eşti nevoit să o dărâmi mai întâi pe cea veche... Sigur, e de dorit să păstrezi lucrurile de care te-ai ataşat, să te îngrijeşti de amintirile tale, să cultivi memoria în care ţi-ai clasat oameni şi fapte, fiindcă în fond din asta eşti alcătuit, acesta este edificiul ce se va prăbuşi numai o dată cu ieşirea ta din viaţă. Fiindcă asta e, până la urmă, acea "mare destrămare" pe care o trăim cu toţii, la final. Pe lângă ea, nici o despărţire nu mai contează cu adevărat.

Nu poţi să nu te gândeşti la toate astea când reciteşti Livada de vişini, aşa cum am făcut eu acum, în anul când se împlinesc 100 de ani de la premiera piesei - care s-a jucat mai întâi la Teatrul de Artă din Moscova în 1904, în regia lui Stanislavski - pentru a marca apoi, prin aceste câteva vorbe, apariţia unei noi traduceri, semnate de regizorul Alexa Visarion, şi publicată de site-ul cultural LiterNet.

Nu poţi să nu te gândeşti la toate lumile în schimbare, cum e şi cea în care trăim, la şocurile pe care le aduce cu ea această schimbare, la noi, cei prinşi în tăvălugul ei, şi la cum vom arăta după ce valul va fi trecut. Nu poţi să nu te gândeşti, desigur, la teatru şi la ce drum va urma el în epoca ce vine, nu poţi să uiţi că gândurile acestea au născut, sub semnătura lui George Banu, o cartea numită chiar Livada de vişini - Teatrul nostru. Teatrul, aşa cum l-am cunoscut, lumea aşa cum am văzut-o, toate se schimbă iar sub imperiul schimbării oamenii nu mai sunt decât creaturi minuscule, rupte din universul cunoscut lor şi nedumerite de ce se întâmplă în jur, aşa cum foarte bine spune replica lui Firs - "Acum totul s-a destrămat, nu mai înţelegi nimic".

Eu sunt, totuşi, de partea Aniei, pe care speranţa nu o părăseşte, Ania cea care îi spune mamei sale: "Noi, mamă, împreună vom citi cărţi... Nu-i aşa? vom citi în nopţile de toamnă, vom citi multe cărţi şi în faţa noastră se va deschide o lume nouă, minunată". Poate că e o utopie, dar gândul ei e atât de luminos încât merită încrederea noastră.

Îmi dă dreptate, într-un fel, chiar această iniţiativă a LiterNet de a marca împlinirea celor 100 de ani de la premiera Livezii de vişini şi totodată de la moartea autorului. Cehov sfidează trecerea timpului şi iată-l apărând acum în format electronic. O realitate care contrazice câteva temeri ale lui George Banu din cartea amintită mai sus, şi ea editată de LiterNet. Spune eseistul: "Ca şi livada, ce mai înseamnă astăzi teatrul sau cartea, pe lângă o emisiune de televiziune sau pe lângă Internet? Nişte oaze ameninţate, fascinante doar pentru o mână de înverşunaţi, asemeni nouă, asemeni lui Gaev şi Liubov."

La fel ca acum 100 de ani, când apărea la începutul unui nou secol, fără să-şi fi pierdut de-atunci nimic din relevanţă, Livada de vişini intră în mileniul trei triumfătoare. E montată de foarte mulţi artişti, re-interpretată, citită printre rânduri. Nici un topor n-a reuşit să o distrugă, în ciuda zgomotului pe care l-au făcut din când în când. Intuiţia genială a lui Cehov, care a topit în această piesă toate angoasele omului în prag de schimbare, toate spaimele lui în faţa noului - fie că e vorba de proprietăţi sau de sentimente (căci Lopahin, cel care câştigă licitaţia, o pierde pe Varia, nefiind în stare să-i ceară să rămână, să devină a lui) -, a înzestrat-o cu un scut ce o protejează invizibil. Un scut ce nu va dispărea atâta timp cât oamenii vor fi oameni.

Aşa încât, citiţi Livada de vişini a lui Cehov şi pe Internet!