Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Editura LiterNet  Sageata  Teatru

Versiunea în limba românăEnglish versionVersion françaiseČeský

András Visky: Julieta


Traducere de: Paul Drumaru, , , ,

ISBN: 973-8475-22-8
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Călătorie pe muntele îndoielii
Cristina Modreanu
Descarcă în format pdfAlte formateDescarcă în format HTML arhivat zipCiteşte în format HTML
"Dumnezeu e iubire" - aceasta este concluzia, previzibilă, la care ajunge Julieta, personajul principal al piesei cu acest titlu aparţinându-i dramaturgului maghiar Visky András. Fascinant este însă modul în care acest "dialog despre iubire", cum şi-a intitulat autorul piesa, demonstrează, punct cu punct adevărul acestei definiţii, începând prin a o nega. Personajul unic al piesei, aflat în dialog revoltat cu Dumnezeu, îl face pe acesta vinovat de toate nedreptăţile suferite de ea. Mamă a şapte copii, soţie a unui preot arestat de comunişti, ea însăşi deportată în Bărăgan împreună cu "vrăbiuţele", cum le spune copiilor, nevoită să rămână în viaţă pentru a nu-i lăsa în voia nimănui. Adresarea directă, uneori chiar lipsită de respect, fiindcă femeia îi aruncă în faţă divinităţii povestea întâmplărilor prin care a trecut, întrebându-l mereu pentru ce i-a dat atâtea încercări, este unica sursă de teatralitate a acestui, tehnic vorbind, monolog destul de întins. Replicile sunt însă atât de bine structurate, iar tonusul "conversaţiei" bine dozat, prin alternarea acuzelor femeii cu povestirea unor întâmplări tulburătoare - arestarea preotului în miez de noapte, moartea câinelui credincios, care nu mai poate alerga după camionul în care se află familia deportată, ninsoarea care îi face prizonieri în baraca lor pe femeie şi copii, încât practic nu pot interveni momente de scădere. Planul acestei realităţi crunte interferează cu cel în care femeia rememorează iubirea pentru soţul ei, în amintirea căruia simte nevoia să se răfuiască astfel cu Dumnezeu. În text există câteva inserţii din Romeo şi Julieta de W. Shakespeare, menite să facă trecerea spre o altă realitate - mai ales prin scena pe care femeia o improvizează folosindu-şi degetele pe post de păpuşi minuscule, pentru a-şi aminti de soţul ei.

Impresionant este însă mai ales felul în care Julieta regăseşte mereu semnele prezenţei divine în viaţa de zi cu zi pe care o duce în lagăr - de la razele de soare apărute pe neaşteptate, exact când copiii trebuie să se usuce după baie, până la "trimisul" lui Dumnezeu printre deţinuţi, regăsit în persoana nebunei Speranţa. Dumnezeu suportă adresări ireverenţioase, ironii crude - la un moment dat Julieta îl anunţă că Partidul Comunist a decis că el nu există, mai ales că Iuri Gagarin a fost trimis în cosmos să verifice, iar Dumnezeu n-a apărut la întâlnire! Cu timpul, femeia îşi pierde puterea de a suporta, îşi pierde speranţa, iar credinţa îi este tulburată într-atât, încât îşi cheamă singură moartea, "Angina Pectoris" cum a botezat-o, şi nu revine la viaţă decât trezită de copii şi de gândul că nu-i poate lăsa singuri pe lume. Ei sunt cei care o reînvie pe mama lor, iar ea rosteşte cele trei cuvinte cu care se încheie monologul: "Umblu/Doamne/Dragoste".

Tulburătorul discurs (tradus cu unele greutăţi de Paul Drumaru) a stat la baza unui spectacol foarte "beckettian" semnat de Tompa Gabor, în interpretarea uluitoare a actriţei Eniko Szilaghi, spectacol prezentat la Centrul Cultural Maghiar din Bucureşti. Un monolog rostit de o fiinţă imobilă, având până şi ochii închişi, care găseşte, totuşi, resursele necesare pentru a construi din vorbele ei un întreg univers, vibrând de sentimentele celor care îl populează. Parcă vezi spaţiul concentraţionar în care femeia şi copiii sunt închişi, parcă le auzi plânsetul după câinele mort pe care trebuie să-l lase în urmă, parcă simţi răceala zăpezii care a acoperit ferestrele şi uşa, transformându-i în prizonieri şi injectându-le spaima morţii. Un test de foc pentru o actriţă acest monolog ce ne face să urcăm panta unui munte al îndoielii pentru a-l regăsi, o dată ajunşi în vârf, pe Dumnezeu, care este iubire.





0 comentarii

Click pentru a mări coperta


ALTE CĂRŢI

Sageata András Visky: Al cui e Ardealul?


CATALOG

Sageata Cărţi pentru copii
Sageata Eseu
Sageata Fotografie & Arte plastice
Sageata Jurnalistică
Sageata Palimpsest
Sageata Poezie
Sageata Proză scurtă
Sageata Roman
Sageata Scenarii
Sageata Screensaver
Sageata Teatru


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer