Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Editura LiterNet  Sageata  Proză scurtă

Versiunea în limba românăEnglish versionVersion françaiseČeský

Liviu Antonesei: Check Point Charlie

ISBN: 973-8475-45-7
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Check Point, Cititorule...
Leonard Oprea
Descarcă în format pdfAlte formateDescarcă în format HTML arhivat zipCiteşte în format HTML
Aşadar, când editorul "LiterNet" m-a solicitat să scriu o prefaţă nu mai mare de o pagină, o pagină şi jumătate la volumul de proză scurtă Check Point Charlie (apărut în prima ediţie la Editura "T", a Fundaţiei culturale "Timpul", 2003), volum semnat de Liviu Antonesei, m-am bucurat căci de mult îmi doream să scriu despre această carte opinia mea ca scriitor. "Da", am răspuns pe dată, însă nu realizam atunci ce înseamnă spaţiul restrâns în care eram condiţionat să scriu despre o carte ce impune clar un comentariu mult, mult mai larg. Dar sper să fi fost hărăzit ca în acest spaţiu restrâns să reuşesc totuşi a produce un esenţial comentariu despre o carte de excepţie.

Astfel, prin această facere inconfundabilă, poetul, eseistul şi sociologul Liviu Antonesei, personalitate de prim rang în cultura română, dar şi cea europeană, îşi oferă-cu-drag un nepreţuit dar cu ocazia semicentenarului său (vezi Prefaţa din volum); însă, totodată dăruieşte şi literaturii române contemporane o carte de neuitat vreodată.

Dacă ar fi să "ghicesc" structura intrinsecă a cărţii, atunci eu unul aş spune că avem în acest caz 7 (şapte) povestiri într-o relevare a Facerii / Genezei autorului prin 7 perspective de sorginte autobiografică, istorică şi nu în ultimul rând poetică. Practic, 7 mărturii sui-generis despre lume şi sine-însuşi. A 8-a (opta) povestire / eseu, Prefaţa deci, este cheia de boltă, sau o imagine cvasi cuprinzătoare a Credinţei poetului despre şi în, repet, lume şi el-însuşi. Prin urmare, în interpretare creştină, iar poetul este un bun creştin, avem dubla cruce christică în mărturia unui artist ce-şi duce crucea cu demnitate şi responsabilitate întru toate cele.

Cele 7 povestiri (nu le voi comenta subiectele, deşi toate sînt "hot", adică "fierbinţi", vorba americanului - căci din păcate spaţiul nu-mi permite asta) sînt pecetluite prin sinceritate (dezarmantă pe alocuri), prin discurs fluent şi dinamic, dar şi printr-un umor subtil, uneori amar, alteori, chiar auto-ironie; însă mai ales printr-un erotism "şocant" nu o dată prin limbajul folosit (şi voi reveni mai jos asupra acestui aspect), mai rar de aflat în literatura română. Absolut remarcabilă este şi va rămâne profunzimea analizelor şi auto-analizelor personajelor, implicit ale lumii în care trăiesc. În plan istoric subiectele încep de la binecunoscuta şi tragica acţiune comunistă a colectivizării gospodăriilor ţărăneşti (subiect atât de pe nedrept uitat de scriitorii români) din Povestea Calului şi a Căruţaşului şi sfârşesc în anii de după Decembrie '89, cum este povestirea "pariziană", La Morrison Hotel în Père Lachaise. Personal, am îndrăgit tare mult aceste două povestiri, citate mai înainte, şi le consider exemplare în proza scurtă românească.

Prefaţa lui Liviu Antonesei este cu totul specială şi trebuie citită astfel: o dată înainte de a citi povestirile propriu-zise, precum text ce stimulează, intrigă, finalmente catalizează cititorul întru lectura atentă a textelor ce urmează; a doua oară, trebuie citită după lectura întregii cărţi, pentru a înţelege cartea cu inima şi spiritul, închizând cercul lecturii şi re-deschizându-l într-o nouă cunoaştere...

Cât despre erotismul "şocant" ca limbaj, nu o dată în această carte - şi pare-se deja reproşat autorului de unii critici români - acestor critici şi cititorilor vreau să le re-amintesc că în marea literatură a lumii sînt destule cărţi cel puţin la fel de şocante în acest sens, cel al limbajului erotic şi nu numai, precum cea a lui Liviu Antonesei. Şi îmi amintesc acum doar creaţiile unora ca Rabelais, Boccaccio, F.L. Celine sau extraordinara proză a lui Tudor Arghezi.

Şi în cazul acestor texte ale lui Liviu Antonesei, "bunul-simţ burghez" şi "cuminţenia casnică" a criticului, a cititorului produc aceeaşi mereu regretabilă confuzie dintre obscenitatea limbajului şi libertatea artistului de a expune cuvântul, expresia, imaginea în toată nuditatea ei, eliberând-o de "fuste" şi alte "zorzoane", atunci când el, artistul, simte nevoia existenţială de a re-trăi pentru el şi pentru cititor actul genuin al faptei/întâmplării povestite. Interesant este faptul că nimeni nu se scandalizează în această privinţă când e vorba de pictură, de sculptură sau de cinematografie (desigur, excluzând pornografia). Însă cred că finalul Prefeţei lui Liviu Antonesei explică mult mai bine aceasta, deci: "Cred că e timpul să renunţăm la pudibonderii. Că vrem noi să observăm ori nu, erosul oricum există şi e aberant să credem că-l eliminăm dacă-l supunem ocultării, dacă nu-l băgăm literar în seamă. Iar dacă ne deranjează atît de mult, nu înţeleg de ce nu renunţăm la erotism şi în "realitate", nu doar în "ficţiune"! În ce mă priveşte, încerc şi eu, cu modestele mele puteri, să contribui la evacuarea, măcar la diminuarea acestei lacune. Unii dintre cititori au fost deranjaţi mai mult de unele cuvinte decît de imaginile ca atare. Am ezitat şi eu adesea. Ceea ce m-a convins să ies din această stare de incertitudine a fost un interviu cu Andrei Codrescu, care dovedea fără putinţă de tăgadă că un anume cuvînt neaoş sună mult mai bine decît echivalentul englezesc "cunt". Cum şi alte cuvinte neaoşe sînt foarte frumoase, n-am mai ezitat, însă am încercat nici să nu abuzez de frumuseţea lor! Literatura se face cu cuvinte, spunea Mallarmé? Aşa este, dar nu doar cu cuvinte! Poetul ştia asta, dar i-a lăsat pe proşti s-o ghicească! "

Această carte mă duce cu gândul la faptul că omul nu ştie practic nimic despre naşterea şi moartea sa, cele două evenimente majore ale existenţei sale, iar despre viaţa sa dintre naşterea şi moartea sa nu ştie decât ceea ce-şi imaginează că ştie.

Prin urmare pot afirma liniştit că: în sfericitatea nefisurată a confesiunii sale, poetul şi sociologul fuzionează în prozatorul Liviu Antonesei printr-o poveste / carte - tot sferică şi nefisurată - absolut originală şi indubitabil valoroasă prin înalt zbor în literatura română contemporană şi nu numai.

Întrebat despre ce semnifică titlul cărţii, Liviu Antonesei spunea că acest Check Point Charlie era punctul de trecere dintre cele două Berlin-uri, cel al "Cortinei de fier" şi cel al lumii libere. Închei deci, anunţându-te cititorule că prin lectura acestei cărţi te vei trezi într-un "check point" al existenţei tale şi spirituale şi cotidiene. Depinde numai de tine să alegi cărei lumi îi vei aparţine. Liviu Antonesei te îndeamnă să fii liber.

Căci, "trecând" prin Check Point Charlie Liviu Antonesei demonstrează că el, omul şi poetul, a izbândit să fie liber.

Februarie 24, 2004, Boston




1 comentariu

  • Reflecții despre cele din prefață
    Raul Constantinescu, 07.12.2014, 21:19

    E o mare răspundere a-ți asuma libertatea în care să nu fii victima propriilor iluzii ... Sigur, pudibonderia afișată a unora e un conformism burghez, inadecvat unui spirit lucid și liber. Într-adevăr, a fost un timp când nu am existat și va veni timpul când nu vom mai fi și nu știm de unde am venit și încotro mergem nici cine sntem, după cum sugerează titlul tabloului lui Pau Gauguin. Admirație pentru libertatea fericit înfloritoare a Domnului Liviu Antonesei, pe care îl felicităm pentru forța penetrantă în sufletul cititorului. Ave, Magister !

Click pentru a mări coperta


ALTE CĂRŢI

Sageata Liviu Antonesei: Semnele timpului (opinii, dialoguri)
Sageata Liviu Antonesei: Despre dragoste. Anatomia unui sentiment


CATALOG

Sageata Cărţi pentru copii
Sageata Eseu
Sageata Fotografie & Arte plastice
Sageata Jurnalistică
Sageata Palimpsest
Sageata Poezie
Sageata Proză scurtă
Sageata Roman
Sageata Scenarii
Sageata Screensaver
Sageata Teatru


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer