Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Editura LiterNet  Sageata  Proză scurtă

Versiunea în limba românăEnglish versionVersion françaiseČeský

Tudor Octavian: Povestiri foarte scurte. Întîmplări din viaţa lui Vasile B. Caiet cu subiecte

ISBN: 973-7893-07-7
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Haiku-uri în proză
Marius Chivu
Descarcă în format pdfAlte formateCiteşte un fragment
„Unul e adevărul faptelor şi altul al naraţiunii. Dacă nu veghezi, drama trece în anecdotă.“



Biografia spectaculoasă a lui Tudor Octavian – absolvent de liceu militar, apoi exmatriculat dintr-o şcoală pentru ofiţeri de aviaţie, practică felurite meserii (lăcătuş, tâmplar) înainte de a face studii de arhitectură şi filologie – este pe măsura literaturii sale antedecembriste prea puţin cunoscută. Tudor Octavian a debutat în 1968 cu un volum de Povestiri diferite prezentat de Adrian Marino, apoi a publicat nu mai puţin de opt romane (de recomandat Noiembrie viteză, 1975), şase volume de povestiri (Istoria unui obiect perfect apărut în 1981 este tot ce-a scris mai bun) şi patru monografii şi volume de artă, printre care cel puţin Pictori români uitaţi (2004) este o contribuţie fundamentală. Antologia Proşti, dar mulţi (Curtea Veche, 2003) dă, de altfel, măsura talentului lui Tudor Octavian pe care doar prejudecăţile criticii l-au ţinut departe de luminile primei scene literare.

Publicarea în 1990 a antologiei de pamflete în două volume, Tratat de înjurături, a marcat şi momentul unei schimbări semnificative în scrisul lui Tudor Octavian, care a început să caute în concizie adevărata poetică. Autorul deplângea, într-un interviu, faptul că ne complacem în a fi o „naţie de romancieri”. Probabil şi ca efect al unor frustrări cauzate de critica literară, scriitorul a ales să scrie proză scurtă pentru publicul larg. Adică, pentru acel tip de cititor care nu-şi permite lecturi lungi, complicate, istovitoare, care caută „concentrate” de literatură, esenţializate, cu efect imediat. Nuvelele se transformă, astfel, în povestiri de o pagină, în schiţe şi chiar în subiecte de câteva rânduri. Ion Simuţ l-a şi numit „un extremist al prozei scurte”, formulând foarte exact noul mecanism al scrisului lui Tudor Octavian: „Cititorului de la ziar trebuie să-i spui ceva semnificativ şi răscolitor despre ceea ce-l doare sau preocupă pe el. Povestirile lui au acest dar al explorărilor sau inciziilor rapide şi zguduitoare în mediile sociale imediate. Alterările fizice sau morale, individuale sau colective sunt prinse în veritabile instantanee cinematografice, decupaje memorabile din realitate... Cele mai multe ilustrează un insectar de moravuri şi caractere. Însă Tudor Octavian nu e un moralist, ci un observator realist, satiric adesea, dar discret în atitudine”. O spune undeva, într-o formulare indirectă, autorul însuşi: „Snoavele sunt istorioare cu miez de comedie, care ar putea deveni orice, chiar şi romane, dacă nu s-ar mulţumi cu statutul de anecdote”. Întrebat cum de are atâtea de povestit, scriitorul mărturiseşte că la noi “subiectele îi caută, presate de timp, pe ziarişti şi pe scriitori”.

Majoritatea povestirilor foarte scurte, a “întâmplărilor” (corespondent al momentelor caragielene) şi a însemnărilor de subiecte sunt străbătute de un filon social semnificativ pentru postcomunismul românesc. Nişte “chinezării” sociale, haiku-uri antropologice în proză. Parafrazându-l pe Caragiale, putem spune că Tudor Octavian ,,aude enorm şi simte monstruos”. Strada şi oamenii, lumea însăşi este extrem de generoasă pentru un scriitor care şi-a dezvoltat un acut simţ al percepţiei realităţii. Întâmplările din viaţa lui Vasile B. vorbesc - s-o spunem pe şleau - despre prostie şi despre diversele ei forme. Fin observator, scriitorul brăilean înregistrează cu detaşare situaţii, dialoguri şi detalii pe care le povesteşte cu calm, învăţându-ne subtil cum să ne bucurăm de spectacolul tragi-comic al lumii în care trăim cu toţii. ,,Balcanic”, adică palavragiu, cârcotaş, mediocru, indolent, ridicol, puţin ,,sucit” şi capabil de a formula esenţialul în axiome burleşti, Vasile B. este urmaşul cu acte în regulă al lui Mitică de acum un secol, erou comun al eternei ,,comedii umane”, pe care îl întâlnim zi de zi, pe stradă sau în tramvai. Perioada de pitorească tranziţie, de amuzantă confuzie, de relativizare a adevărurilor şi valorilor şi de contrariere a multor obişnuinţe îl constrânge la situaţii cărora le face faţă într-un mod familiar şi rizibil deopotrivă.

O bună parte din “întâmplări” au un tâlc, o idee, ele se bazează pe o infrastructură uneori abia perceptibilă. Scriitorul constată un adevăr, o stare de fapt, o formulare generală, uneori banală, însă întotdeauna semnificativă, construită pe o metaforă sau pe un paradox, şi le oferă spre reflecţie ca pe nişte descoperiri universal-valabile. Astfel, multe povestiri, întâmplări şi însemnări au un sâmbure de filozofie practică, pe care prozatorul îl scoate la lumină, făcând literatură pe spaţii mici tocmai din această cvasi-revelaţie. E multă amărăciune ascunsă în întâmplările cu Vasile B., dar şi cât haz! Umorul lui Tudor Octavian e însă un efect pervers. Oamenii care-i populează povestirile şi schiţele sunt mediocri, trăiesc adesea în mahala, iar comicul vine din incompatibilitatea dintre ceea ce oamenii (nu) pot şi ceea ce viaţa/lumea le oferă. Priza comică la real, pe care o resimte cititorul, este, în esenţă, tristă. De aici sarcasmul, cinismul şi acel soi de realism-absurd.

Referindu-ne la Caietul cu subiecte, impulsul scriitoricesc al lui Tudor Octavian are şi o motivaţie interioară, mărturisită undeva de autorul însuşi: „Orice om are cel puţin o idee pe zi. Ceva îl doare, ceva îl nelinişteşte, ceva îi place...” Simţind „nevoia de a comunica cu un număr mare de cititori“, scriitorul şi-a construit o relaţie personală cu ei, prin schiţele sale care, deşi vorbesc despre lucruri banale şi ridicole, fascinează tocmai prin spectacolul întâmplărilor ce umplu viaţa până la refuz: „Întâmplări extraordinare au loc peste tot şi-n permanenţă. Totul e să le descoperi mecanica secretă. Şi, mai ales, să ai indecenţa să le istoriseşti. Ele îşi dezvăluie extraordinarul la povestit“. Fiecare om întâlnit e o povestire ambulantă pe care povestaşul la ziar are responsabilitatea să n-o piardă, trebuie să o consemneze măcar în virtutea unei abordări viitoare, pentru că „tot ce nu mai poţi povesti e mort“. Când i se fură carneţelul cu subiecte, scriitorul simte că „e ca şi cum mă legasem de ei cu o promisiune şi nu pot să mi-o respect. Ca şi cum a murit o parte din viaţa mea şi a lor“.

Scriind aproape despre orice, speculând cu maxim de efecte slăbiciuni şi prejudecăţi, defecte şi obsesii, confuzii, situaţii penibile, paradoxale sau absurde de-a binelea, decupate cu grijă din viaţă, se remarcă imediat la Tudor Octavian rezonanţa cu Cehov şi Caragiale, dintre contemporani cei care ar putea fi aduşi în discuţie fiind Teodor Mazilu şi Sorin Preda, iar, dintre scriitorii tineri ai noului val, Sorin Stoica îi este ucenic de la distanţă. Audienţa şi locul ocupat acum de „scriitorul la ziar” sunt semnele unei zone marginale, practic nefrecventate de prozatorii noştri. Fapt care demonstrează cu asupra de măsură singularitatea lui Tudor Octavian.




3 comentarii

  • Omul acesta T Octavian
    Paul, 02.11.2015, 13:28

    Scrie de o frumusete rara....un simt al realitatii...
    spre rusinea mea nu prea l-am citit...
    voi face sapaturi sa ii caut toata opera....
    multumesc literanet.....cu respect

  • O recenzie foarte buna
    fishycris, 06.04.2011, 10:59

    ...pentru un prozator excelent. Am citit pe nerasuflate "Povestiri foarte scurte..". E una dintre putinele carti la care revin adesea cu placere.

  • Revelatie
    mariamna [membru], 06.02.2008, 22:33

    Tudor Octavian!
    Excelent scriitor,extraordinar talent:Cehov romanesc?!
    Imi pare rau ca nu pot sa procur cartile sale insa Editura LiterNet este un miracol pe care l-am descoperit din intimplare pe Internet.
    Va multumesc in numele tuturor celor plecati departe ca ne tineti la curent cu ce se mai intimpla in cultura romaneasca.
    Citind cotidienele ai senzatia ca si-a incetat in mod tragic existenta.
    Tudor Octavian! Fantastic!

Click pentru a mări coperta


ALTE CRONICI ALE ACESTEI CĂRŢI

Sageata Campion judeţean, Ada Demirgian


CATALOG

Sageata Cărţi pentru copii
Sageata Eseu
Sageata Fotografie & Arte plastice
Sageata Jurnalistică
Sageata Palimpsest
Sageata Poezie
Sageata Proză scurtă
Sageata Roman
Sageata Scenarii
Sageata Screensaver
Sageata Teatru


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer