Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Editura LiterNet  Sageata  Teatru

Versiunea în limba românăEnglish versionVersion françaiseČeský

Ana Turos, Livia Stoica, Gabriel Sandu, Inna Cebotari, Alexandra Pâzgu: 5 din 5 piese de teatru

ISBN: 978-973-122-116-8
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Ţintind spre excelenţă
Alina Nelega
Descarcă în format pdf
Scriu această prezentare într-o Românie tensionată, în zilele când este foarte clar că cei mai tineri dintre noi ies în pieţele marilor şi mai micilor oraşe - în Bucureşti, Cluj, Sibiu sau Iaşi - în primul rând ca să arate că există şi contează. Pentru că au nevoie de un forum unde vocea lor e auzită, unde ei există fizic împreună şi unde nu mai e posibil să fie ignoraţi. Iar a-i ignora acum va duce la consecinţe grave (dar încă nu ştim asta, suntem abia în a cincea zi de proteste împotriva corupţiei, autoritarismului, pesedeului).

E timpul în care trăim, e realitatea noastră - iar această atitudine, acest statement devine o componentă identitară a gestului, tot mai etic, de a face teatru. Cei de la Reactorul clujean ştiu asta - şi asta fac. Cu toate mijloacele, prin conturarea unor zone care provoacă estetismul, mai ales pe acela corupt de indiferenţă, grupul de la Reactor încearcă să catalizeze, să determine nişte drumuri, să facă lucrurile să se întâmple.

În acest context al sărăciei de şanse, rezidenţele de dramaturgie create şi dezvoltate prin proiectul Drama 5 devin exemplare. Cinci autori dramatici extrem de diferiţi îşi aleg teme şi subiecte extrem de diferite şi lucrează într-un atelier, după care lucrează singuri, după care lucrează împreună cu un regizor şi o mică distribuţie, textul se lecturează public, după care unul din cinci e selectat şi va fi produs de Reactor. Ce poate fi mai simplu? Mai clar?

Trei din cele cinci texte rezultate din rezidenţa Drama 5 sunt scrise de actori (Ana Turos, Gabi Sandu, Inna Cebotari) care aduc cu ei, atât de productiv, instinctul replicii, care ştiu să dezvolte o situaţie şi, mai ales, care ştiu să contureze personaje. Altă piesă, foarte specială, este semnată de o autoare deja premiată în România şi beneficiară a câtorva rezidenţe europene, formată pe cultura germană, cu o voce unică, experimentală, de natură monologală (Alexandra Pâzgu). Iar la început de drum, Livia Stoica studiază încă tehnicile şi metodele scrierii dramatice, dezvoltând un text bine strunit, la limita absurdului.

Ana Turos scrie cu umor dulce-acrişor, trei poveşti crud-duioase în care copiii vorbesc mai sensibil şi mai inteligent decât adulţii, în timpul şi pe marginea unor evenimente de tip spectacol, mici ritualuri comune în existenţa noastră: mersul cu şcoala la teatrul de păpuşi, serbarea de Crăciun - cu Moş Crăciun -, şi evenimentele mioritice de familie, degenerând în bahico-folclorico-ridicol. Teatrul e peste tot, pare să spună piesa Anei, dar mai ales în culise. Nu lipseşte comentariul implicit la condiţia actorilor (şi, mai ales, a actriţelor).

Un alt autor, Gabi Sandu, vorbeşte, fără dramatisme false şi cu bun meşteşug, despre ipocrizia aşa-zis tolerantă într-o familie în care tatăl este preot. Aparent, e o poveste cu gay - de fapt, e mai mult: o poveste despre minciună, neasumare, mizerabilism.

Inna Cebotari abordează şi ea, într-un registru mai degrabă ţinând de ritmul şi zona Dogma, tema unei familii moldovene (din republica Moldova), risipite în lume, dar care se reîntâlneşte cu ocazia unei aniversări. E o piesă "de cuvinte", cu atmosferă şi curgere cinematografică.

În Proteine fluorescente, discursul Alexandrei Pâzgu este ca labirintul jocului din copilărie, când pui creionul pe hârtie şi nu-l ridici până când nu ajungi la finalul desenului - pariul este energia liniei, fără nici o întrerupere. În această energie stă secretul Alexandrei: textul te ia de pe picioare, te surprinde, căci nici personajul, nici situaţia, nici povestea nu există în formele acreditate de dramaturgia convenţională. Alexandra ne conduce într-o realitate a noastră, dar ne invită s-o vedem altfel, i.e. ca ea: ne induce imagini, detalii, perspective surprinzătoare, ne invită să ne să ne mirăm, să ne privim şi, în final, să ne punem întrebări.

Livia Stoica, deşi cu mai puţină experienţă, este o autoare curajoasă, care mânuieşte logica absurdului pe situaţii realiste. În buna tradiţie a dramaturgiei româneşti a anilor '80-'90 (Dumitru Solomon, Iosif Naghiu ş.a.), Livia îşi propune să ne surprindă (şi de cele mai multe ori reuşeşte) cu dialogul sec, umorul negru şi peisajul abstract, de peniţă, al textului ei.

Reactorul a produs, în cadrul proiectului, textul Alexandrei Pâzgu, iar piesa lui Gabi Sandu va fi regizată în această stagiune (2017) la Teatrul Naţional Târgu-Mureş, tot de către Leta Popescu (ca şi a Alexandrei). Şi pentru că nu mi-e ruşine să învăţ de la cei mai tineri, Alexandra a beneficiat şi de o rezidenţă la acelaşi Naţional, creând un text nou (Supernove) cu premieră pe 15 februarie 2017, în regia lui Radu Nica.

Sunt paşi pe un drum care porneşte de la Reactor, un drum pe care ar fi bine să meargă cât mai mulţi dintre cei care au responsabilitatea teatrului românesc. Fiindcă a creşte generaţii de dramaturgi e la fel de important cu a creşte regizori sau actori. Desigur, se mai fac spectacole bune şi pe texte mediocre. Şi nimeni nu garantează că pe un text bun, spectacolul va fi bun. Dar în teatru, ca şi în pieţe, avem nevoie de grup de suport, nu ne putem lipsi de raportarea la realitate, trăim prin atitudine, indignare, perseverenţă şi mai ales prin rezistenţă. Toate acestea sunt calităţi ale grupului de la Reactor, în drumul pe care s-au angajat către excelenţă.

(4 februarie 2017, Târgu-Mureş)

Interviuri de Alexa Băcanu cu cei 5 autori:
Interviu cu Ana Turos: Vreau ca personajele mele să aibă o contradicţie, pentru că aşa sunt oamenii vii
Interviu cu Livia Stoica: Artişti scoatem pe bandă. Dar ce naibii rămâne?
Interviu cu Gabriel Sandu: În teatru timpul mi se pare prea scurt pentru ce nu e esenţial
Interviu cu Inna Cebotari: De fapt scriu despre ceea ce nu-mi place
Interviu cu Alexandra Pâzgu: Cred într-o dramaturgie a senzaţiilor.




0 comentarii

Click pentru a mări coperta


CATALOG

Sageata Cărţi pentru copii
Sageata Eseu
Sageata Fotografie & Arte plastice
Sageata Jurnalistică
Sageata Palimpsest
Sageata Poezie
Sageata Proză scurtă
Sageata Roman
Sageata Scenarii
Sageata Screensaver
Sageata Teatru


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer