Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Editura LiterNet  Sageata  Jurnalistică

Versiunea în limba românăEnglish versionVersion françaiseČeský

Miruna Runcan, Constantin-Cristian Buricea-Mlinarcic: Cinci divane ad-hoc

ISBN: 978-973-7893-99-4
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Dialogica sau cinci regizori la puricat
Mihaela Michailov
Descarcă în format pdf
Se iau 5 regizori şi se dau prin maşina de tocat. Ce rămîne din ei e tocmai ce-o să vă placă mai mult să citiţi. Fîşii de gînduri cărnoase, cu ingrediente picante, acidulate, ludice, paradoxale, sărate cît trebuie. Deştepte. 5 tipi cu 5 artitudini se pun pe turnat idei, pe expus probleme care îi macină, îi neliniştesc, îi intrigă, fără să cadă în capcana demonstraţiilor gratuite. O fac aplicat, relaxat, haios, sangvin, argumentat. Dau din ei ce e mai bun.

Cinci divane ad-hoc e o carte de cursă lungă. O undiţă cu cîrlig în timp, care pescuieşte "greii" regiei dintr-un anumit moment şi scoate din ei tot ce poate fi relevant pentru a avea acces la lumile din capul lor şi din jurul lor. Cinci divane ad-hoc e, de fapt, cartea unei atitudini interogative, a unor seturi de semne de întrebare care exprimă o nevoie intelectuală proprie regizorilor: chestionarea pe bune şi pe îndelete, pînă cînd ajung la ce îi doare cu-adevărat. În Cinci divane..., Miruna Runcan şi C.C. Buricea-Mlinarcic pun întrebări inteligente, iscoditoare, tranşante, critice, regizorilor Mihai Măniuţiu, Victor Ioan Frunză, Dragoş Galgoţiu, Alexandru Dabija, Tompa Gábor. Ei, băieţi zvăpăiaţi şi neliniştiţi, excelează, la rîndul lor, în a-şi pune multiple întrebări - de la tipologia textelor citite pe verticală la situarea alegerilor făcute într-o perspectivă amplă de disecţie. Cinci divane ad-hoc devine o punere în abis a exerciţiului interogativ. Întrebarea e un nesfârşit start de debate, iar răspunsul - o mărturie de context creator, care îşi depăşeşte contextul. Un material documentar, investigativ, analitic şi digestiv. Te ajută enorm să-i înţelegi şi ţi-i apropie substanţial pe Măniuţiu, Frunză, Galgoţiu, Dabija, Gábor de azi. Ai acces la damblalele lor, la nemulţumirile lor, la incertitudinile şi obsesiile "bune", care îi fac să fie ceea ce sînt, care pun o lupă pe modelajele lor programatice şi dau undă verde ideilor generatoare de concepte-locomotivă. Fiecare spectacol naşte în regizorul care îi determină structura un corpus de judecăţi care depăşesc implicaţiile teatrale. Exact din acest motiv, volumul nu e doar pentru un public specializat. Şi aici e meritul definitoriu al calităţii şi mobilităţii întrebărilor. Al deschiderii dialogului, care are mult, ca perspectivă şi miză, din anvergura celui realizat de Giovanna Borradori cu Derrida şi Habermas (Filozofie într-un timp al terorii, Piteşti, Paralela 45, 2005), păstrînd bineînţeles specificitatea ariilor de referinţă. Întrebările au un traseu extrem de bine stabilit şi plurireferenţial, revin asupra unor noduri tari ale creaţiilor regizorilor, punctează legături între tipuri de lucru înrudite, între modurile în care e înţeleasă ideea de generaţie.

Cel care citeşte acum Cinci divane ad-hoc poate surprinde parcursul unor autentice preocupări estetice şi poate vedea cît din ceea ce au afirmat, întrebat sau negat cei cinci regizori a rămas în picioare. Şi mai ales cum. În ce fel s-au cristalizat direcţii, s-au structurat iniţiative şi s-au acumulat influenţe şi reacţii. Într-un dialog de acum 14-15-16 ani se decodează un conţinut regizoral in progress. Cinci divane... e, în acelaşi timp, un test de constanţă şi transformare, practice şi conceptuale. O carte-ghid de interceptare şi descifrare a unor trasee diferite şi, în acelaşi timp convergente, care devin mărturii de creaţie într-un compus organic de mărturisiri. Toţi cei 5 regizori sînt bîntuiţi, asemeni scriitorilor lui Palahniuk, de sondarea poveşti teatrale care să îi personalizeze şi prin care să se poată spună în tot ce au mai personal şi definitoriu creativ.

Miruna Runcan şi C.C. Buricea-Mlinarcic îşi introduc cititorii într-un format de dialog metateatral. Întrebările nu sînt simple chestionare de intenţie regizorală. Sînt analize critice care pun mereu în discuţie încrengăturile unui spectacol, toate braţele lui intersectate, toate trimiterile legate de tot ce presupune conceperea unei montări, de rolurile şi influenţele pe care le poate avea.

Important nu e, neapărat, ce crede, de exemplu, Dabija despre un anumit text, ci felul în care o opţiune îi defineşte relaţia cu lumea în care se concentrează şi i se pare important să facă acel text. La fel, devine extrem de relevantă încăpăţînarea cu care Victor Ioan Frunză îşi urmăreşte "proiectele lungi", care ţin şi de anumite reveniri teatrale, dar, mult mai mult, de felul în care un spectacol poate fi funcţional în spaţiul urban de care e strîns legat: "Văd în teatru un mijloc care să poată zgudui, transforma, rezolva, probleme de mentalitate sau maladii sociale".

Implicarea socio-dinamică e de altfel prezentă în discursul tuturor regizorilor. Ce le reuşeşte excelent celor doi intervievatori e tocmai traseul cultural, culoarul cu multiple pîrghii, pe care incursiunea teatrală îl lansează. Nu ignoră ce e în proximitatea unui spectacol, nu se limitează la o singură pistă de discuţie, la excavatorul scenic, ci angrenează într-un model de răspunsuri reactive felul în care regizorul face priză la tot ce e în jurul lui. Fiecare întrebare e un bulgăre de care, o dată rostogolit, se lipesc noi fîşii de discuţie pe un teren cu nesfîrşite slalomuri. Pentru că Cinci divane ad-hoc este mult mai mult decît o carte cu oameni de teatru despre teatru. Este un îndreptar complex de lectură tridimensională a unor poetici inepuizabile, care n-au cum să nu te prindă instant, fie că e vorba de un stil mai elaborat - cazul Frunză, Galgoţiu, Gábor, Măniuţiu sau de tranşanţa pontos cinică a lui Dabija. Şi e uluitor să vezi cum 5 regizori îşi dispun principiile riguros şi în acelaşi timp cu un simţ ludic care te face să citeşti suita de interviuri ca pe un roman cu acţiuni simultane.

Cinci divane ad-hoc e un dialog-dezbatere de introspecţie, prospecţie şi retrospecţie. Sondează exact perioada de început a regizorilor, forează în intimitatea creaţiei lor şi face un tur de forţă în jurul fenomenului numit spectacol. Şi îi iese perfect.




0 comentarii

Click pentru a mări coperta


ALTE CĂRŢI

Sageata Miruna Runcan: Teatralizarea şi reteatralizarea în România (1920-1960)
Sageata Miruna Runcan: Cîntece profane / Hermandria


CATALOG

Sageata Cărţi pentru copii
Sageata Eseu
Sageata Fotografie & Arte plastice
Sageata Jurnalistică
Sageata Palimpsest
Sageata Poezie
Sageata Proză scurtă
Sageata Roman
Sageata Scenarii
Sageata Screensaver
Sageata Teatru


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer