Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Editura LiterNet  Sageata  Proză scurtă

Versiunea în limba românăEnglish versionVersion françaiseČeský

George Mureşan: Că dacă n-ar fi - 101 de poveşti adevărate

ISBN: 973-7893-41-7
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Despre ce scrie George Mureşan
Mihail Vakulovski
Descarcă în format pdfAlte formateCiteşte un fragment
"CĂ DACĂ N-AR FI", noul volum al tînărului scriitor George Mureşan (care nu ştiu dacă are vreo legătură cu Ghiţă Mureşan, dar dacă dai un google...), este o carte unică pentru literatura română. George Mureşan vine cu un stil nou şi încă neexploatat la noi, comparabil doar cu "Contrabandiştii" Laurei Francisca Marcu, care însă e mai aproape de Urmuz decît de Harms, pe cînd George Mureşan - "dimpotrivă". Cartea e compusă din două părţi - "CĂ DACĂ N-AR FI (101 de poveşti adevărate)" şi "CEAPA DIAFANĂ (roman pentru copii şi iepuri)". Proze scurte harmsiene, care pornesc de la metehne, de la obiceiuri, obsesii, de la "defecte" umane şi se încheie... neaşteptat, dar cu graţie.

George Mureşan povesteşte în prozele sale întîmplări haioase, interesante, mişto, aparent absurde, dar care, la sfîrşit, intră în realitatea în care trăim, poveştile sale fiind, ca-n titlu, "adevărate". Astfel, avem o proză realistă, chiar dacă autorul foloseşte mijloace "de poveste". Important la George Mureşan e că, pe lîngă ştiinţa scriiturii, prozatorul ştie să-şi încheie potrivit şi cu mare efect povestirile, care au acel ceva ce încununează textul/scriitorul şi fără de care eşti "un scriitor OK", nu însă bun sau foarte bun, cum e acest George Mureşan, care susţine că nu scrie "despre" ("Eu, ah, eu scriu altceva. Scriu, de pildă, cărţoaie voluminoase în care este vorba de... ei bine, nu e vorba despre nimic anume").

Despre ce scrie de fapt George Mureşan? Despre o mamă care-şi îndoapă copilul pînă acesta devine legumă, despre Dragomironiu şi cu nevastă-sa, care se înţelegeau şi nu prea, despre bietul domn Lupaşcu şi ex-doamna Lupaşcu, despre Belerofona, despre doamna Burundi, care avea doi sîni mari şi doi băieţi deştepţi şi despre domnul Xilofon, care "dimpotrivă", despre maestrul Ming, poreclit Toiagul de cleştar şi despre maestrul Hă, despre Ilariona din povestirea 40, căreia îi era scîrbă de oameni, întocmai ca domnului Croitoru de la povestirea 30, despre doamna Fifi Dragoman, baba de la etajul doi care în fiecare sîmbătă dimineaţa trage o sfoară de-a lungul palierului pe care îşi întinde chiloţii, despre omul de paie care locuia într-o casă de paie, despre femeia frumoasă care avea un nas mare, colosal de mare, care parcă îi intra în gură, despre un om foarte prost finisat, despre Prjelowski, care într-o zi s-a dus la curve, despre moartea misterioasă a misteriosului domn Parnase, despre Maria Nicadopoulos şi Firifiri Alexandrescu, despre profesorul de Metode Numerice, Mayynski, şi despre profesorul de Analiză Matematică, Grigorie Făluneanu, dar şi despre Rodemund, Grobius, Krsinski, Laiubărvurşt, Mitanach, Şrula, Nemunorut, Şvala, Ii, Marceliano şi cele două Marii, despre Maşa, o fată din est care se mărită cu un olandez şi-şi dedică toată viaţa căutării defectelor bărbatului, că doar de ce s-o fi însurat cu ea? Despre greşelile medicale, despre cum un om devine "mort" fiind viu şi despre consecinţele acestui diagnostic, despre abuzul de alcool şi abuzul de alcool cu folos, despre exploatarea oamenilor şi despre miştoul bogaţilor ("Milva se plîngea că e exploatată, dar nu era deloc adevărat. Ea muncea 23 de ore pe zi, însă de două ori pe lună avea cîte o jumătate de zi liberă"), despre dragostea la prima vedere, despre încrederea oarbă în autorităţi, despre "un anume tip de umor", despre vise, despre datorie, despre legalitate, despre sinceritate, despre obişnuinţă, despre fuga după recorduri, despre confuzii, despre scrierea romantică, despre imaginea tradiţională a scriitorului, despre supralicitarea culturală, despre virtuţi şi capacităţi absolut inutile, despre tipuri de oameni - mizantropi, sadici, maniaci, narcisişti etc. şi mai ales despre paradoxuri, proza cu copilul-minune care înţelegea toate limbile lumii (dar despre asta n-a aflat nimeni) fiind cea mai sugestivă în acest sens...

George Mureşan are foarte multe proze scurte (ce ciudat, exact 101!) în "101 de poveşti adevărate" şi foarte multe pixuri în una din aceste ultime proze din "101 de poveşti adevărate" în care scrie despre foarte multe chestii adevărate. Dar uşurinţa şi plăcerea scriiturii (şi faptul că nu scrie cu aceste pixuri) îl fac să nu se poată opri din scris, "CEAPA DIAFANĂ (roman pentru copii şi iepuri)" fiind un bonus, dar şi o proză care-l deosebeşte pe George Mureşan din "CĂ DACĂ N-AR FI (101 de poveşti adevărate)". Eu însă trebuie să mă opresc aici, mai rămînîndu-mi loc doar pentru recomandarea lecturii cărţii acestui scriitor original - George Mureşan.







0 comentarii

Click pentru a mări coperta


ALTE CĂRŢI

Sageata George Mureşan: Opere(te) (In)complete


CATALOG

Sageata Cărţi pentru copii
Sageata Eseu
Sageata Fotografie & Arte plastice
Sageata Jurnalistică
Sageata Palimpsest
Sageata Poezie
Sageata Proză scurtă
Sageata Roman
Sageata Scenarii
Sageata Screensaver
Sageata Teatru


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer