Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Editura LiterNet  Sageata  Proză scurtă

Versiunea în limba românăEnglish versionVersion françaiseČeský

George Mureşan: Că dacă n-ar fi - 101 de poveşti adevărate

ISBN: 973-7893-41-7
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Fragment
Descarcă în format pdfAlte formateCiteşte un fragment



3.

În Republica turchineză, oamenii de ştiinţă au pus la punct un accesoriu vestimentar menit să împace modernitatea unei societăţi guvernate de legile economiei de piaţă cu tradiţiile musulmane.
Este bine cunoscut faptul că ostentarea publică a goliciunii femeieşti este rău văzută în islam, chiar şi când e vorba de o ureche - darămite de restul.
Un laborator de cercetare ruso-senegalez, sponsorizat de un cunoscut miliardar turchinez a scos pe piaţă Filtrul Vizual - o invenţie nu tocmai inovatoare din punct de vedere al tehnologiei de fabricaţie, însă cu totul originală şi îmbinând moralul cu utilul. E vorba de o capsulă de mărimea unei unghii, pe care orice femeie şi-o poate implanta sub piele, printr-o intervenţie chirurgicală total lipsită de riscuri (numai în 5% dintre cazurile testate s-au putut constata greţuri în prima lună de la intervenţie). Capsula respectivă acţionează ca un perturbator optic. El estompează contururile subiectului, astfel încât el devine pentru privitor o imagine ceţoasă, o seamă de linii monocrome mişcătoare, întocmai ca imaginea unui canal TV prin cablu pentru care nu ai plătit drepturile de exploatare.
Evident, există un decodor - patru exemplare sunt oferite gratuit odată cu perturbatorul. Acestea se administrează pe cale orală, şi permit bineînţeles decodarea imaginii femeii, de către persoanele în drept - familia apropiată, mai cu seamă soţul, tatăl, fraţii şi fiul cel mare. Exemplarele suplimentare se facturează la preţuri modice, pe baza unui certificat de familie.
Perturbatorul de imagine feminină este o invenţie care îmbunătăţeşte substanţial condiţia femeilor, în societăţile tradiţionale de inspiraţie islamică. Nemaifiind obligate să se îmbrobodească la tot pasul, mamele, fiicele şi surorile vor putea acum să se îmbrace după bunul plac. Pe timpul verii, ele pot umbla chiar şi în pielea goală, că tot nu le vede nimeni.
Autorităţile turchineze urmăresc de câteva luni încoace o bandă ruso-cercheză care vindea pe piaţa neagră decodoare piratate. Se pare că mulţumită acestor decodoare ilegale au fost realizate o serie de producţii pornografice vândute cu succes pe piaţa occidentală.

4.

Datoria de onoare a fiecărui cetăţean e să preţuiască aşa cum se cuvine Steagul patriei. Fiecare trebuie să poarte cu sine steagul. Acesta îl va însoţi pretutindeni - în mijloacele de transport, în patul conjugal, la cantină etc. În prezenţa steagului, se cuvine ca fiecare să adopte o atitudine respectuoasă. El trebuie despăturit şi lăsat să fluture ori de câte ori acest lucru este posibil.
Producţia de steaguri a înregistrat in zilele noastre producţii record. Datorită respectului impus de steag (comportamentele contrare fiind pedepsite cu severitate, mergându-se până la bătăi la tălpi şi pedepse cu cinci ani de ocnă) moralitatea societăţii noastre s-a îmbunătăţit considerabil în ultimii ani. Fabricile de steaguri, atelierele de cusut şi remaiat steaguri ca şi vopsitoriile, spălătoriile şi călcătoriile de steaguri angajează peste 60% din forţa de muncă, ceea ce reprezintă o soluţie durabilă pentru problema şomajului.
Steagurile sunt vândute la preţuri accesibile pe piaţa internă. Exportul lor este interzis cu desăvârşire, dar o contrabandă înfloritoare destinată colecţionarilor de peste hotare permite funcţionarea unei economii subterane din ale cărei beneficii se realizează numeroase proiecte edilitare.

5.

La o analiză medicală de rutină, doctorul de familie a descoperit că domnul Lupaşcu era mort. Medicul i-a aplicat o ştampilă "decedat" pe certificatul de sănătate cetăţeanului Lupaşcu, şi i-a dat de înţeles că numai cu un ciubuc substanţial lucrurile s-ar putea aranja. Dar de unde bani?
S-a întors acasă Lupaşcu, şi i-a comunicat nevestei vestea cea proastă. Aceasta l-a anunţat imediat că divorţează, şi chiar în seara respectivă s-a mutat la mama ei, care locuia la scara doi a aceluiaşi bloc. Ce să-i faci: nu e tocmai plăcut să trăieşti alături de un mort. Ex-doamna Lupaşcu spera să se poată recăsători cu unul cu o situaţie mai bună de atât. La rândul lor, copiii l-au dezavuat pe Lupaşcu. E adevărat că la şcoală, în mijlocul colegilor care se laudă cu ultimul jeep ori ultimul manşon din blană de licorn, nu e tocmai uşor să recunoşti realitatea "Ce e taică-tu? Mort".
Domnul Lupaşcu a fost dat afară de la slujbă, căci decesul era considerat în contractul colectiv de muncă drept abatere gravă de la îndatoririle de serviciu. Cu chiu cu vai a fost angajat la o firmă pe post de arhivar, în schimbul trei, fiind plătit cu o cutie de mazăre pe lună, care de multe ori se întâmpla să fie goală.
Bietul domn Lupaşcu urma să-şi trăiască zilele în promiscuitate, ca vai de el. Numai sâmbetele dimineaţa, un fost vecin milos îl invita la o partidă de table, şi îi mai făcea cinste cu câte o bere. Om care văzuse multe la viaţa lui, nu se sfia să apară în public în tovărăşia unui mort. Erau doar prieteni din copilărie, ce mama mă-sii.

6.

Dragomironiu şi cu nevastă-sa se înţelegeau şi nu prea. Deşi erau oameni cumpătaţi, el obişnuia să-i arunce deseori în faţă paharul de şpriţ, mai cu seamă înainte de culcare. În schimb, după spusele vecinilor, ea îl alerga deseori în jurul clădirii cu manivela în mână, şi când îl prindea - mamă, mamă, era jale.
Dragomironiu a pândit-o de mai multe ori la colţ pe nevastă-sa, să-i dea în cap cu o franzelă. Dar în general răcea aşteptând-o, şi apoi bolea la pat câteva zile.
Dragomironia, ca să-i facă în necaz lu'bărba-su, spărgea geamurile unul câte unul, ştiind că acestuia nu-i place zgomotul. Nu o dată au sunat la uşă trecători nemulţumiţi, cu cucuie, înapoindu-i pietrele de rinichi cu care Dragomironia îşi spărgea geamurile, şi ameninţând cu darea în judecată dacă lucrul urma să se repete.
Dragomironiu şi Dragomironia reuşesc în general să se poarte cu decenţă în societate, dar nu chiar întotdeauna. Cum întâlnesc un tort cu frişcă, se bagă unul pe altul cu capul în el.
Ca să-i facă o farsă nevestei, Dragomironiu l-a plătit o dată pe un şofer de tir turcesc să o necinstească cum se cuvine.
Dragomironia, nelăsându-se mai prejos, i-a ferfeniţit bărbatului singurul pantalon, astfel încât acesta a fost nevoit să se ducă la serviciu gol puşcă.
Când vor fi la pensie amândoi, Dragomironii îşi vor aminti cu drag de năzdrăvăniile lor din tinereţe.

7.

Milva se plângea că e exploatată, dar nu era deloc adevărat. Ea muncea 23 de ore pe zi, însă de două ori pe lună avea câte o jumătate de zi liberă. Milva spunea că nu e plătită deloc, însă uita să menţioneze că, în dificilul context economic actual, oamenii erau dispuşi chiar să plătească bani grei ca să aibă o ocupaţie. Milva zicea că nu stă prea bine cu sănătatea, dar îi mai rămâneau degete la picioare şi cu ochiul vedea destul de bine, aşa că ar fi fost mai decent să tacă. Milva se văicărea mereu că e nevoită să poarte de grijă copiilor, şi asta deşi după vârsta de 70 de ani nimeni nu îi mai ceruse să procreeze, iar perechile ei de gemeni erau de acum mari, ba chiar unii o ajutau la dereticat. Milva se plângea că la ea în casă e frig, deşi temperaturile din sufrageria ei sunt cu mult peste zero kelvin, şi în timp ce alţi bieţi vecini se asfixiaseră cu gazele deschise, încercând să creeze un microclimat propice creşterii struţilor în bucătărie.
Milva se plânge de una, se plânge de alta, numai gura e de ea. De parcă altora le-o fi bine.

8.

Istovit de atâta umblat, drumeţul se prăbuşise în piaţa centrală a localităţii, în zorile ceţoase ale acelei zile de patru iulie. În jurul lui se adunase lume.
- E mort, îşi dădu cu părerea o femeie.
- Ba nu, mai răsuflă, făcu alta.
- Eu zic să chemăm un popă să-i zică prohodul mai repede, să-l dezbrăcăm până nu se răceşte, să-l îngropăm şi să terminăm cu povestea asta, propuse o tânără.
- Nu se poate, răspunse o roşcovană înţepată. Popii nu prea se tocmesc să-i îngroape pe cei a căror moarte e discutabilă.
- Atunci să-l îngropăm noi, zice o bătrână.
- Ai mai îngropat matale pe cineva, întrebă una din tinere, neîncrezătoare.
- Cum să nu, poftim certificatul, întinse bătrâna o hârtie mototolită, de care se folosea pe post de ştergător de ochelari. Sunt 50 de ani de când îngrop drumeţi. M-am obişnuit s-o fac în doi timpi şi trei mişcări. Ridic dalele de piatră cu ghearele, îi azvârl sub ele, le aşez la loc cât ai zice peşte, şi se întoarce lumea la treburile ei de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.
- Great, păi atunci ce mai aşteptăm, a făcut roşcata, scoţând un cuţit de bucătărie, gata să-i deschidă gura călătorului, să-l caute de vrun dinte de aur.
- Dinţii sunt ai mei, domnişoară, o preveni o pensionară. Matale îi poţi lua ciorapii, dacă pofteşti. Să nu te prind la gura lui, că vei avea de-a face cu mine.
Impresionată de statura atletică a pensionarei şi de postura ei combativă, roşcata bătu în retragere şi se îndreptă cuminte spre picioarele necunoscutului.
- Staţi aşa, staţi aşa. Doamnele mele! vorbea profesoara de sport, care în pofida vârstei şi a situaţiei actuale modeste era întrucâtva respectată de comunitate, în amintirea medaliilor de aur pe care le cucerise pentru ţara noastră la pentatlon, la mai multe competiţii internaţionale. Doamnele mele, de fiecare dată sfârşim prin a ne părui pentru un maieu sau o curea, ca să nu mai zic de ceasuri. Eu propun să facem un inventar, şi după aia ne înţelegem noi cum facem împărţeala. Nu putem măcar o dată să facem o treabă creştineşte, ce Dumnezeu.
- Nu e timp de fasoane, bombăniră tinerele. Trebuie să ne mişcăm repede, până nu vine cineva.
Drumeţul gemu uşor. Femeile tresăriră. Încă un geamăt, apoi un acces de tuse. Se răspândiră care-încotro, nemulţumite că nu acţionaseră la timp, şi până să despoaie şi îngroape corpul, acesta se şi trezise.
Drumeţul se ridică într-o rână. Dalele de piatră erau reci şi grunjoase. Să tot fi fost ora zece dimineaţa. Soarele băltea anemic, dizolvat în norii de leşie. Văzu ca prin ceaţă o gheretă adăpostind un butic, din care o vânzătoare roşcată se stropşea la el cu o căutătură neprietenoasă. Îi era sete... Duse mâna la buzunar, să vadă dacă are de-un suc sau de-o bere. Între timp, vânzătoarea roşcovană trântise uşa de la butic şi se îndepărtase cu mers ţeapăn într-o direcţie necunoscută, după ce mai înainte lipise în geam o foaie de hârtie îngălbenită, pe care era scris cu pixul: "Vin imediat".




Notă: Puteţi citi integral acest volum descărcând gratuit varianta pdf Acrobat Reader.




0 comentarii

Click pentru a mări coperta


ALTE CĂRŢI

Sageata George Mureşan: Opere(te) (In)complete


CATALOG

Sageata Cărţi pentru copii
Sageata Eseu
Sageata Fotografie & Arte plastice
Sageata Jurnalistică
Sageata Palimpsest
Sageata Poezie
Sageata Proză scurtă
Sageata Roman
Sageata Scenarii
Sageata Screensaver
Sageata Teatru


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer