Precuvântare
Adrian Mihalache
Dragă Alex Inimă de Leo,Cerându-mi o precuvântare la ale tale RetroVizoare, te-ai expus unui risc, pe care poate ai fi evitat să ţi-l asumi, dacă ai fi luat istoria literaturii ceva mai în serios. Desigur, n-aş fi procedat ca Nae Ionescu cu Mihail Sebastian, dar am fost serios tentat să repet figura pe care Odobescu i-a făcut-o lui Cornescu. Ai trecut cu puţin pe alături de surpriza de a primi, în loc de prefaţă, un Pseudo-photographicus. Singur m-ai îndemnat la aceasta, făcând din fotografiile tale o explorare a trecutului convertit în construcţie vizuală. Ca urmare, am explorat şi eu trecutul cărţii tale, iar călătoria a fost plină de farmec.
Ai compus o "carte a prietenilor", cerându-le amicilor să-şi aleagă singuri imaginile pe care se simt inspiraţi să le comenteze. Te-ai înscris astfel într-o filieră care îşi are originea în Germania secolului al XVI-lea. Atunci a apărut Album amicorum, carte în care fiecare membru al unei confrerii intelectuale contribuia cu câte un fragment compus din imagine şi comentariu. Studenţii de atunci, itineranţi dintr-o universitate europeană în alta, păstrau în carte amintirea vechilor colegi şi profesori, aşa cum cei de azi îşi strâng, în carnetele lor, creditele transferabile. Putem răsfoi astăzi unul dintre cele mai bine păstrate exemplare, cel al lui Gervasius Fabricus zu Klesheim, redactat între 1603 şi 1637, la Würzburg. O deosebire esenţială faţă de cartea ta: amicii contributori îşi desenau imaginile singuri, sau le preluau din surse alese de ei înşişi. Restrângând alegerea la propria ta operă, dar lăsând comentariului întreaga libertate, ai obţinut o unitate vizuală, combinată cu diversitatea textuală.
Album amicorum se revendică, la rândul său, de la genul Emblemata, lansat în 1531 de Andrea Alciat, prin cartea Emblematum liber. Aceasta conţinea gravuri în lemn care ilustrau o colecţie de epigrame antice. Roger Caillois arată că stranietatea emblemelor vine, mai ales la început, din ilustrarea naivă, literală, a metaforelor poetice. Astfel, dacă poetul scrie "ochii lui aruncau fulgere", emblema arată zig-zaguri dinamice ieşind din ochii personajului. Un punct de cotitură în cultura emblemelor este marcat de Maurice Scève, poet rafinat al secolului al şaisprezecelea, care îşi însoţeşte poemul Délie cu cincizeci de embleme elegante, având cu textul o relaţie în acelaşi timp mai laxă şi mai puţin evidentă. Modalitatea, la început, a intrigat, apoi a fost imitată şi, în cele din urmă, teoretizată. În 1555, Paolo Giovio publică Dialogo dell'imprese militari e amorose, în care enunţă regulile unei semiotici a emblemelor. La fel ca în cazul emblemelor, cartea ta conţine, la fiecare pagină, o învigorantă tensiune între imagine şi comentariu, care stârneşte atât imaginaţia, cât şi inteligenţa.
Fotografiile tale dovedesc că ştii, la fel de bine ca mine, că frumuseţea nu trebuie privită în faţă, ci indirect, pieziş, prin filtru şi ricoşeu, evitându-se astfel brutalitatea impactului şi banalitatea primei impresii. De aceea, deseori, fotografiezi nu scena, ci imaginea ei reflectată: nu grădina Luxembourg, ci reflexia ei tremurătoare în apele bazinului Mariei de Medici; nu turnul Big Ben, ci oglindirea lui într-o baltă lăsată de ploaia proaspătă. Ai învăţat de la Sfântul Pavel că lumea devine lizibilă, doar dacă o privim în oglindă, per specula, de aceea îţi place să faci, din fotografie, reflectarea unei reflectări. Pe de altă parte, constituind, cu sprijinul amicilor, ansambluri text-imagine ca unităţi semnificante expresive, creezi nu simple poze, ci unităţi multimedia. Nu este vorba de a ilustra un text cu o imagine, nici de a scrie alături de imagine, ci de a exprima un sens prin articularea imaginii de text. Faci să se nască semnificaţia din interferenţa text-imagine, nu dintr-o relaţie explicativă reciprocă. Excluzi, şi bine faci, rebusul şi calamburul ca mijloace ieftine, vulgare. Se vede că iubeşti manierismul, dar nu cultivi sistematic obscuritatea. Lumea vizibilă devine lizibilă, spunea Sfântul Pavel, nu numai privită în oglindă, dar şi privită ca enigmă (per specula et in enigmate). Astfel, reuneşti într-un tot formula pauliană, oferindu-ne lumea ca enigmă şi oglindire.
Din Album amicorum provin, lunecând uşor spre prezent, albumele domnişoarelor, în care poeţi ca Byron scriau cu plăcere improvizaţii graţioase, alături de schiţe în acuarelă sau cărbune. Mă tem că, după ce ai colecţionat mărturiile afecţiunii noastre, să nu te amuzi vreodată de ele, în compania unor prieteni noi. Ai fi aici, aproape de ideea cinică a lui Eminescu despre ce poate însemna "Cartea prietenilor":
Spre-a-ţi aminti trecutele petreceri
Condeiu-n mână tu mi-l pui cu sila.
De la oricine-un snop de fraze seceri,
Apoi le răsfoieşti filă cu filă.
Viclean te bucuri de-ale noastre-ntreceri,
Privind în vrav prostia imobilă.
Condeiu-n mână tu mi-l pui cu sila.
De la oricine-un snop de fraze seceri,
Apoi le răsfoieşti filă cu filă.
Viclean te bucuri de-ale noastre-ntreceri,
Privind în vrav prostia imobilă.
