Vlad Muşatescu: De-a puia-gaia

	Categorie: Roman ISBN: 973-7893-38-7  Citiţi un fragment  Descărcaţi în format pdf | Mai multe

Joc pentru o seară de iarnă

Acum o lună sărbătoream patru ani de LiterNet. Am trecut atunci în revistă, într-o foarte caldă seară de noiembrie, la Cărtureşti, cărţile pe care le-am publicat de la lansarea noastră pe Internet. Acela a fost momentul, cred, în care mi-am dat seama, pentru prima oară, cu uimire, că în cele peste 160 de volume nu există umor, satiră, comic... şi nici cărţi poliţiste.

Îmi face plăcere să remediem, azi, aceste inacceptabile "lipsuri" printr-un singur volum care, sper eu, va însemna doar un început. Nu numai al lui Vlad Muşatescu pe LiterNet, ci al umorului şi al cărţii poliţiste, în orice combinaţie.

Şi, trebuie să recunosc, îmi este imposibil să fiu obiectivă - cartea mi-a plăcut la fel de mult acum 25 de ani ca şi acum - am să încerc, ca editor, să prezint ineditul lăsând cititorii să descopere, "nepregătiţi", un roman, un personaj, multe personaje, o maşină cu personalitate, rude, aventuri, întorsături neaşteptate, comic, iar comic... într-un cuvânt: De-a puia-gaia de Vlad Muşatescu.

Acum mai bine de 25 de ani, când apărea acest volum, el reprezenta pentru literatura română, cum spuneam, un gest inedit, din mai multe puncte de vedere. Am să mă opresc doar asupra unuia.

Genul poliţist-comic, chiar dacă a existat în literatura română (mai ales între cele două războaie mondiale), era doar la nivelul unor producţii de serie, repede uitate. Vlad Muşatescu deschide un gen care în Franţa, de exemplu, prin Frédéric Dard şi al său comisar, San Antonio, dăduse una dintre cele mai populare şi citite serii negre. Un comic de limbaj fără precedent face ca textul să fie o savuroasă incursiune în descoperirea unor noi teritorii - uneori chiar prin încălcarea unor tabu-uri lingvistice.

Muşatescu, deşi îşi declară filiaţiile englezeşti ale personajului principal (detectivul Conan Doi), totuşi, prin ameţitoarea libertate pe care o imprimă cuvintelor, aminteşte de San A... şi nu numai de el, pentru că precursorul genului este, de fapt, Boris Vian care, sub pseudonimul Vernon Sullivan, scrie romanul Et on tuera tous les affreux (Şi vom ucide toţi urâţii), devenit modelul unui gen care îmbină intriga poliţistă, ritmul extrem de alert şi un comic special, pe care l-am numit (în lipsă de alt termen consacrat) de limbaj.

Am făcut această incursiune pentru că principalul aspect inedit al romanului De-a puia-gaia este tocmai acest comic, un comic mai degrabă lingvistic, pentru că nu combinaţia de cuvinte (gluma) este cheia, ci cuvântul în sine care primeşte sensuri noi prin transformări gramaticale obişnuite, dar care sunt operate neconvenţional. Cuvântul nu mai este doar o piatră într-o construcţie, ci devine el însuşi o mică lume care explodează ca o supernovă, dar una specială, a cărei materie stelară este râsul.

Vă invit să vă descărcaţi cartea... dar să nu o citiţi acum, azi sau mâine, când vă întoarceţi de la serviciu, lăsaţi-o pentru zilele dintre Crăciun şi Revelion, pentru o după-amiază după un ski sau o sanie, vă asigur că veţi râde în hohote şi că, toată seara, veţi căuta să vă jucaţi printre cuvinte... e molipsitor!