Coperta cărții
Proză scurtă
973-7893-13-1

Descarcă pdf
Citeşte un fragment

Prefalsă

Vei înţelege că nu m-am putut atinge... prea mare ar fi fost păcatul! La ce bun o prefaţă? Rămân cu convingerea asta!
Apoi cred că ştiinţa potrivită descripţiei textelor tale este fizicologia – termenul e alternativa mea la oricare alt termen ce ar putea proveni din lumea obişnuită a teoriei ori criticii literare – asta în măsura în care DaDA este o dublă afirmaţie, Jarry un fost inapt pentru serviciul militar, Urmuz primul descoperitor al călătoriei restrânse pentru a demonstra rotunjimea pământului, iar estetica o simplă greşeală de ortografiere a unei uimiri: este Tica!

Bine, bine, îmi veţi spune, care este totuşi, care sunt legăturile între Alice din ţara ei, argintarul casei lui şi cuibul salamandrelor fosforescente?

Una este, cu siguranţă, dată de faptul că: Există o ţară despre care îmi vine să spun: «să nu uit să dau culoarea mai încet, pentru că pot citi în ea despre mine» ca dintr-o carte de pictură despre cum să învăţ să pictez fluturi. Alta, la fel de importantă, pentru că: Artistul e, totuşi, printr-o încăpăţânare dureroasă, deasupra acestei Lumi Reale. În fine, Pentru că degetele frământă feliile de Cer, la fel de bine cum ştiu să arunce piatra.

Vă spun că aceste exerciţii elementare mie mi-au fost suficiente să mă lămuresc cu cine am de-a face şi ce artă stăpâneşte autorul spuselor. De parcă nu ar fi îndeajuns, iacătă încă o formulă: E straniu cât de simplu poţi înţelege o poveste dacă ţi-o şopteşte cineva la ureche. Şi, să ne uităm la Dana Ştefan şi la dese(m)nele ei povestite, adică să ne închipuim că ea este asemenea unui toiag înfipt în pământ întru a măsura timpul, săltată spre lumină pentru a avea măsura acestuia, chiar şi atunci când se iţesc penumbre, umbre, ori s-a înstăpânit întunericul. Şi, dăruită mai este ea să desemneze!

Stăpână a acestei triade – timp, lumină şi desemn – Dana e aidoma Evei, ea generează, ademeneşte, spune. Rar întâlneşti o astfel de poftă a povestitului, vecină, doar vecină, desfrâului: Nu-mi mai rămâne aşadar în minte din ce sunt eu... în toate culorile pe care le meriţi... atentă la răsfoirile frunzelor litere ce roiesc în copaci şi privirea furtunoasă din tine aruncată peste vălurita mea aşezare... ahhhhhhhh, călătorie miraculoasă cât toate cuvintele mele marcate de continuitate, un ocru pământ pe care trebuie să-l pipăi cu degetele, cât să-mi rămână.
– Dănuţo, ce înseamnă «hărţuit sexual»?
, te-aş întreba, aşa cum îmi stă pe limbă să te întreb: ce nevoie are cartea ta de desemne de o prefaţă? Şi uite ce-a ieşit: aş putea trece peste cuvânt şi, mai mult, aş fi în stare, uite, acum pe loc, să-ţi inventez şi o poveste... în mine liniile n-au cum să-şi păstreze simplu, condiţia...; Dacă trebuie însă ca eu să-ţi povestesc ţie ce eşti pe înţelesul meu, atunci navy este obiectul plutitor pe care tu îl construieşti în mine...; îngrămădiţi toţi într-o singură spirală, pe frunte, cât pentru o privire, ca să te rătăceşti...; ... să le cauţi înăuntrul tău când le rosteşti şi să simţi cum se învârte universul.

O, da, desprinderea "în două" trebuie că e uluitoare, îţi vine să gândeşti... colecţionează stele, pentru că are atâta loc în cerurile sale.

O zi din viaţa Danei arată cam aşa: aninată în cuie - să pot să mă clădesc,... trepte ornamentate din ploi... sunt cuprinsă de la piatra mea spre infinit şi din interiorul pietrei mele. După care, ori printre care, plutesc felurite EXTAZII: ierburi de vrajă... şi câmpul de rapiţă îmi trebuie doar ca să pot lumina acolo... apoi aşteaptă-mă... femeie e pe dinăuntru coajă şi pe dinafară metalizat-fosforescent-mentolat-rece... să bei din pumnul celuilalt dacă ţi-e sete.

Hm!: despuiată sub cămăşoiul pânzei... mă voi descâlci şi pentru o clipă măcar, cât să încap în noul spaţiu încâlcit... uite, habar nu am ce e cu hârtia aceea şi în ce culoare ar trebui să se prefacă. Dacă ar mai fi ceva de spus: vei ascunde în buzunare spre păstrare, tainic, o cifră doi, lumile pot fuziona pe margini... plouă, bâz-bâz, lumină aurie.

Aşa-i: învârtite lucrurile lumii, o planetă sunând din clopoţel... E straniu cât de simplu poţi înţelege o poveste dacă ţi-o şopteşte cineva la ureche.

Mulţumesc, Dana!
Bucureşti, 10 mai 2005

0 comentarii

Publicitate

Sus