Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Editura LiterNet  Sageata  Poezie

Versiunea în limba românăEnglish versionVersion françaiseČeský

Iulian Tănase: Sora exactă

ISBN: 973-8475-70-8
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Dialog în limba paternă
Raluca Dună
Descarcă în format pdfAlte formateCiteşte un fragment
Iulian Tănase a debutat în 1999 cu Îngerotica, au urmat Poeme pentru orice eventualitate (2000), Iubitafizica (2002), Înainte / După - 52 de apariţii trans-vizuale generate de hazard (în colaborare cu Gheorghe Rasovszky, Dan Stanciu şi Sasha Vlad) şi Sora exactă, ultimele două apărute în primă ediţie în 2003.

Dedicat memoriei lui Gellu Naum, Sora exactă, fără să aibă aerul stătut al unei producţii epigonice, este răspunsul prospăt şi firesc al unui poet tînăr la întîlnirea mirabilă cu un Altul, cu, să-i zicem, "domnul" (poet) sau "tatăl obiectiv". Ştiind că Iulian Tănase a dorit să semene în acest volum cu Gellu Naum, că şi-a asumat conştient un model poetic, am deschis cartea cu teama de a nu da peste un Gellu Naum la mîna a doua; după primele trei-patru pagini am început să mă întreb unde e Gellu Naum, după primele zece l-am găsit pe Gellu Naum, după douăzeci de pagini m-am întrebat şi totuşi unde e Gellu Naum în acest Gellu Naum... Să zicem că la sfîrşitul acestui joc subtil de-a v-aţi ascunselea de aproximativ şaptezeci de pagini aş putea risca o explicaţie: Gellu Naum este de fapt ascuns în aceste pagini, chiar şi acolo unde Iulian Tănase ni-l aduce la suprafaţă, prin trimiteri directe (motive, cuvinte specifice, structuri sintactice sau semantice); Gellu Naum este un univers Gellu Naum, o lume (subconştientă) a umbrei, a oglinzii, a somnului revelator, în care Iulian Tănase "locuieşte" halucinant, ca într-un aici-şi-acolo; Gellu Naum nu este o sumă de cuvinte, expresii, motive (sora, fîntîna, somnul etc), un stil poetic suprarealist, ci "limba paternă" în care tînărul poet-neofit se iniţiază şi o (re)inventează ("SĂ NU INVENTĂM DECÎT CEEA CE SINGURI AM DESCOPERIT", sună una dintre "invocaţiile circumstanţiale" din finalul cărţii): "Şi întunericul acesta cu cîtă nonşalantă exactitate vine el / şi ne convinge să intrăm în starea aceea în care începem să vorbim // Mă temeam mult de somnul care mi se instala confortabil sub limbă / era aşa o lumină în gura mea nici măcar nu aveam dinţi de aur / şi somnul venea şi atunci limba aceea paternă se trezea deodată / inundată de lumină şi începea să spună // Şi acesta era momentul de care mă temeam cel mai mult / se spuneau nişte adevăruri pe care nici nu voiam să le aud".

Sora exactă (sintagmă-replică la celebra "sora fîntînă") cuprinde două cicluri, Sintaxa întunericului (poezie) şi Unul dintre domnişoara W şi doamna Kuttare (proză poetică), amîndouă puse sub semnul întunericului ca obscuritas mistic-revelator, ca "beznă înţelegătoare", loc al întîlnirii dintre lumea de aici şi lumea de acolo, în care timpul se poate opri şi moartea poate fi cercetată de aproape: "Clopotul a strigat o singură dată / şi fîntîna s-a prăbuşit la pămînt // Şi atunci unul dintre noi a zis / A fost sora exactă / trebuie să mergem a zis sîntem aşteptaţi / de acum încolo măştile nu ne mai sînt de nici un folos / să ne întoarcem de unde am plecat a zis / el ne aşteaptă în fîntînă / clopotul avea vocea ei". Trebuie specificat că poemele nu au titlu şi se succed cu firescul unei procesiuni ritualice, între poeme stabilindu-se legături profunde, de parcă un singur flux (magnetic) străbate poemele. Citez poemul care urmează celui citat mai sus: "El stătea întins şi marginile nu îi ajungeau / ţinea ochii închişi din politeţe / era îmbrăcat cu o haină neagră foarte groasă / ai fi zis că e mort dacă nu ai fi ştiut cum îl cheamă // Noi veneam unul cîte unul îi înfigeam flori în piept / îi altoiam braţele cu crizanteme proaspete / îi povesteam ce s-a mai întîmplat / el deschidea încet ochii / ne zîmbea cum ne-ar fi zîmbit şi altădată / ne întreba dacă este adevărat şi cine ar putea fi / şi pînă găseam noi un răspuns se făcea foarte tîrziu / şi atunci el schiţa un gest vag şi ne trimitea acasă".

"El" devine curînd "tu" căruia "eul poetic" i se adresează cel mai adesea cu "dumneata" şi "domnule", formule care introduc ceva din ceremonialul unui dialog imaginar între poetul tînăr şi "celălalt", misteriosul domn mai în vîrstă. Senzaţia (vizuală şi sonoră) că asistăm la un dialog ritualic dincolo de timp între doi prieteni (dintre care "Celălalt" tace grăitor sau doar ascultă) se acutizează treptat, pe măsură ce înţelegem că acest dialog, vital, e despre moarte şi viaţă, despre memorie şi uitare, despre căutarea de sine şi regăsirea în altul: "Într-o zi de septembrie chipul meu a devenit altul // Dumitale trebuie să îţi spun domnule despre acel altul / despre chipul pe care îl păstrez într-unul din sertarele bastarde / chipul mereu neschimbat care seamănă cu mine şi pe care îl îmbrac / seara tîrziu cînd singurătatea se face comodă / şi mi se aruncă în braţe // În ziua aceea de septembrie s-a întîmplat / ceea ce unul dintre noi prevăzuse mai de mult - / lacrimile mi-au scrijelit obrajii / şi toate liniile din palme mi s-au aşezat pe faţă // A fost ceva inadmisibil domnule şi necesar şi revoltător / a fost o palmă de septembrie pe faţa mea încă tînără / aveam 28 şi era 29 / nu puteam să mai ies în lume - / eram tînăr domnule şi eram scrijelit / de ridurile imprevizibile ale unui septembrie inevitabil // De aceea mi-am desprins chipul de pe faţă / şi l-am ascuns într-un sertar inaccesibil / şi a fost un noroc să am un chip de rezervă / cu care să merg la serviciu / căci tinereţea mea era de serviciu şi nu putea să nu se ducă // Şi seara cînd ajung acasă / îmi pun pe faţă chipul septembrional de demult / şi printre riduri te zăresc pe dumneata / şi lacrimile nu vor domnule să stea la locul lor / ci scrijelesc oglinda tînără în care te privesc".

Trebuie precizat un alt lucru surprinzător: poemele din Sintaxa întunericului, deşi scrise în aceeaşi limbă "paternă", recognoscibilă, aparţin unor limbaje destul de variate ca tonalitate şi registru stilistic, de la oralitate la oracular, de la lirismul confesiunii directe sau aparenta naraţiune la metaforismul paradoxal şi absurdul de tip suprarealist, de la descrierea aparent cuminte, realistă, la explozia / implozia de imagini, de la stilul aforistic ori transparent la arborescenţe ori ermetism. Voi cita cîteva fragmente revelatoare în acest sens: "În acea vreme practicam dineul automat / mîncam tot felul de cuvinte / mi-era o foame nemaipomenită", "Zilele trec ca şi cum ar trece / numai înţelesul rămîne şi rămîne / mereu acelaşi / pe zi ce trece tot mai neînţeles // Şi care te ucide este de fiecare dată altul / dar niciodată primul", "Singurătatea este un meşter din Bucureşti / din cartierul unde ne locuim unii pe alţii / Cînd vrem să plîngem mergem la el în atelier şi plîngem / şi meşterul ne oferă vin şi tutun / ne spune plîngeţi liniştiţi rîdeţi cu lacrimi faceţi ce vreţi voi / pe mine nu mă deranjaţi eu am de reparat un pantof / un simplu pantof singurul cu care mă încalţ / Şi noi ne descălţăm în linişte / şi plîngem în pantofi vreun sfert de oră / apoi ne încălţăm şi lacrimile ne ajung la glezne / şi meşterul îşi încalţă pantoful acela / şi ne conduce pînă mai încolo".

Fireşte, "meşterul", "el", cel căruia poetul tînăr se adresează cu "dumneata domnule" este acelaşi personaj tutelar, Gellu Naum. Iar Gellu Naum fără Zenobia ştim că nu se poate. Zenobia, "ea", "Poate Eleonora", "mama mea mediumnică" este celălalt personaj tutelar al volumului: "Eu îi aşteptam domnule asta făceam / vorbeam singur îmi spuneam ultimele ştiri pe unele nu le ştiam / eram foarte nerăbdător poate nu ar fi trebuit / calciul oaselor mele devenea efervescent nici măcar nu ploua / şi în cele din urmă cine ar fi crezut / au apărut amîndoi erau foarte obosiţi / se duceau în braţe unul pe celălalt cu mişcări aproape caligrafice // Şi cînd au ajuns lîngă mine m-au întrebat / Ne aştepţi de mult // Apoi au plecat domnule s-au dus". Revelaţia acestui poem este apariţia de o secundă a halucinantului cuplu din romanul (lui Gellu Naum) Zenobia, ai cărui protagonişti sînt chiar Gellu şi Lyggia Naum. Rolul Zenobiei din poemele luiIulian Tănase este exact rolul Lyggiei în lumea Gellu Naum: "Şi noroc cu Zenobia domnule mare noroc / că ne învaţă să visăm lucruri de mult uitate / că ne descrie în detaliu scheletul miraculos al pisicii / că ne povesteşte întîmplări nemaipomenite / cu sora dumneavoastră exactă (...)". Şi cum şi mie Zenobia-Lyggia mi-a descris "scheletul miraculos al pisicii", consider că datele acestei cărţi sînt mai mult decît autentice, sînt chiar supra-realiste.

Unul dintre domnişoara W şi doamna Kuttare, un fel de scenetă ritualică despre timp şi moarte - cu personaje stranii şi simbolice, precum Unul, domnişoara W şi doamna Kuttare - se apropie mai mult de suprarealismul de tinereţe al lui Gellu Naum, prin verva "jocului absurd", prin strălucirea metaforei şi a imaginilor poetice paradoxale.

În concluzie, "limba paternă" a lui Iulian Tănase nu este o limbă de împrumut şi nici un limbaj subiectiv şi hazardat, ci o limbă salvată de fiu şi prin care acesta se salvează, un limbaj obiectiv şi perfect justificat din punct de vedere poetic. Sora exactă este un volum de poezie autentică al unui poet autentic.

(Cronică preluată din Luceafărul, 28 ianuarie 2004)




1 comentariu

  • poemul imens
    dada vfc, 16.05.2011, 21:16

    nu-l cunosc pe iulian decit prin ceea ce scrie... scrie excelent asa ca-l cunosc foarte bine si-mi inchipui ca fabuloasele peisaje (de-acasa de la el, de la mine, adica de la noi) in care-a copilarit au oarece rezon in opera sa - a vazut numai frumuseti dinainatea-i inca de mic, deh, de unde demonstratia... si imaginatia-i... si fantezia sa coplesitoare... brava prezentare, brava volum, fostu-l-am descarcat, va multumesc !

    ps: umblu de ceva vreme in geanta cu volumele domniei sale: "abisa" si "ochiul exploziv"... nu's cum, da' nu-mi e la-ndemina a ma desparti de ele, imi e peste poate a le lasa pe f'un raft al bibliotecii... si-mi este iulian la fel de drag ca naumul gellu, da' altfel...

Click pentru a mări coperta


ALTE CĂRŢI

Sageata Iulian Tănase: Iubitafizica


CATALOG

Sageata Cărţi pentru copii
Sageata Eseu
Sageata Fotografie & Arte plastice
Sageata Jurnalistică
Sageata Palimpsest
Sageata Poezie
Sageata Proză scurtă
Sageata Roman
Sageata Scenarii
Sageata Screensaver
Sageata Teatru


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer