Sora exactă

Fragment

Cu întuneric ne spălăm pe faţă dimineaţa
şi la amiază tot cu întuneric
În adîncul cafelei negre ne înecăm chipul
şi viitorul numai zaţul retinei ni-l ştie

Şi cerul gurii ni se întunecă deodată de cuvintele
ca nişte nori aducători de furtună
şi nici o culoare nu mai face faţă depărtării








Clopotul a strigat o singură dată
şi fîntîna s-a prăbuşit la pămînt

Şi atunci unul dintre noi a zis
A fost sora exactă
trebuie să mergem a zis sîntem aşteptaţi
de acum încolo măştile nu ne mai sînt de nici un folos
să ne întoarcem de unde am plecat a zis
el ne aşteaptă în fîntînă
clopotul avea vocea ei








El stătea întins şi marginile nu îi ajungeau
ţinea ochii închişi din politeţe
era îmbrăcat cu o haină neagră foarte groasă
ai fi zis că e mort dacă nu ai fi ştiut cum îl cheamă

Noi veneam unul cîte unul şi îi înfigeam flori în piept
îi altoiam braţele cu crizanteme proaspete
îi povesteam ce s-a mai întîmplat
el deschidea încet ochii
ne zîmbea cum ne-ar fi zîmbit şi altădată
ne întreba dacă este adevărat şi cine ar putea fi
şi pînă găseam noi un răspuns se făcea foarte tîrziu
şi atunci el schiţa un gest vag şi ne trimitea acasă








Din înaltul degetelor arhaice
îmi cobor braţele în bernă pe lîngă corp
şi le arunc în gura gravitaţiei

Şi în acest tablou ca un autoportret în oglindă
numai părul ei negru flutură neîncetat
ca un doliu inocent şi ondulat








Îmi era oarecum la îndemînă întunericul acela
era un întuneric foarte avantajos
puteam să tac pe săturate
auzul meu avea o vizibilitate foarte bună
ascultam pe toată lumea fără să scot un cuvînt

Cineva îmi vorbea despre avantajele respiraţiei
folosea multe cuvinte frumoase îşi permitea
îmi spunea întunericul nu e pentru toată lumea
eu eram de acord îmi adecvam bezna la cuvintele lui
eram în definitiv posesorul unei bezne foarte înţelegătoare








Aşteptarea luase înfăţişarea absenţei

Eram destul de mort atunci
şi la nunta lor părinţii nu m-au invitat

Mort eram şi trist şi mă plimbam de colo-colo
în muzica dreptunghiulară a şenilelor asurzitoare

Era anul în care dumneata umpluseşi sertarele cu ceaţă
şi inexactitatea umbrei care eram căpătase o crustă neliniştitoare