Nebănuitele fețe ale lui Godot
Iulia Popovici
Ștefan Caraman se întoarce, de data asta cu un text respirînd a Hemingway, Beckett, Schlesser, Whitman. Santiago, el Campeon, bătrînul lui Hemingway în luptă cu marele pește după 84 de zile de ghinion, e acum țintuit într-un scaun cu rotile, coliba lui dărăpănată a căpătat "elemente de mobilier stil", iar el e bîntuit de amintiri ale unei tinereți atemporale. Santiago eroul lui Caraman e un frate al lui Iona: Ce ușor e cînd ești înfrînt!... niciodată n-am știut cît e de ușor! Și ce m-a înfrînt?... doar faptul că am ieșit prea în larg... doar faptul că am vrut să fiu unic; pentru el însă, Oceanul se dovedește a nu fi decît o simplă baltă murdară.Are vocație cinematografică Ștefan Caraman, textul lui are didascalii amănunțit-rafinate, cu indicații de regie, de lumini, mișcare scenică (și, sinceră să fiu, după ce Santiago... a dobîndit materialitate în mintea-mi, nu știu cum l-aș vedea altfel pe scenă), cu o alternare a planurilor temporale susținută, argumentată, filmică. M-aș putea supăra să spun că e un pic facil să-l pui pe Santiago să muște din ceapă și cîrnat în timp ce vorbește despre stridii și crochete fine din carne de crab de cocotier, rodii și frișcă, dar ce contează cînd bătrînul pierdut prin vise de mărire își salvează neputința fizică în producții retorice în stare să aducă înapoi, la realitatea înșelătoare a scenei, femei iubite și gonite, prieteni, dileme existențiale... Animal mitic al lui Hemingway, Peștele e obsesia materializată, încarnată în uman, a unui Santiago ce se agață în continuare de viață, care visează la acest pește (sau Pește) precum Estragon și Vladimir la fantomaticul Godot.
Santiago el Campeon e precum un aranjament din piese de domino, în care fiecare cuvînt, fiecare blank și fiecare lumină stau să sprijine un eșafodaj foarte fragil căci sfidător la legile fizicii; Caraman îl cheamă în ring pe maestrul Hemingway, îl provoacă, îl acuză, îl iartă, se întoarce la el, dar rămîne el însuși. Ziceam odată că Ștefan Caraman scrie texte pentru scenă, care au nevoie de eșafodaj regizoral ca să poată exista; îmi fac mea culpa, Caraman s-a convertit la textul dramatic "total", jonglează cu un întreg spațiu în argumente de decor și mișcare. E, în sfîrșit, fericita întîlnire dintre dramaturgul Ștefan și prozatorul Caraman.
Cea mai bună replică (și Ștefan știe că e cea mai bună, o dă ca motto): Cunoști vreun leac pentru singurătate?/ Cimitirul San Sebastian... pe deal. A se citi. A se vedea (poate vom apuca să spunem și cum se vede Santiago..., la Piatra Neamț).
