Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Editura LiterNet  Sageata  Teatru

Versiunea în limba românăEnglish versionVersion françaiseČeský

Ştefan Caraman: Morţi şi vii

ISBN: 973-85739-3-9
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Morţi şi vii
Cristina Rusiecki
Descarcă în format pdfAlte formateDescarcă în format HTML arhivat zipDescarcă în format Microsoft ReaderCiteşte în format HTML

În vara anului 2002, la sfîrşit de stagiune, la Teatrul Odeon, avea loc un spectacol-lectură cu textul lui Ştefan Caraman, Morţi şi vii, de al cărui succes direcţia se îndoia. Dar participarea, reacţiile publicului, întrebările pe care spectatorii le-au pus timp de două ore după ultima replică au fost hotărîtoare: spectacolul, în regia Anei Mărgineanu, a intrat foarte curînd în repetiţii. Regizoarea s-a lăsat captivată de "amestecul de violenţă şi poezie din text, de cele două realităţi ale sale, una veridică şi una imaginară, de modul în care ele se interferează, cel mai sinistru act sexual, violul, devenind în fantasmă, nunta cea mai inocentă, în timp ce actul necrofil e privit de către personaj ca o frumoasă poveste de dragoste". Acestea sînt motivele pentru care regizoarea nu intenţionează o montare tragică, ci mai degrabă o comedie neagră, cu scene de music-hall, cu replici vii, şocante, dar, pe de altă parte, pline de umor. Ana Mărgineanu nu îşi propune nicidecum să îndulcească violenţa limbajului şi a situaţiilor din text, ci să o contrapuncteze cu un plan idilic pentru care muzicalul, în opinia sa, ar fi cea mai bună expresie.

Pentru ca spectacolul să fie cît mai adevărat, regizoarea şi scenograful Cosmin Ardeleanu au început lucrul printr-o excursie de documentare la cîteva morgi "ca să vedem cum este realitatea acolo, nu să o copiem, să o aducem exact pe scenă, ci să observăm ce senzaţii ne transmit şi apoi să le transpunem în altceva mult mai curat, mai aerisit, mai modern" (Ana Mărgineanu). Şi, cu toate că fiecare morgă le-a spus ceva diferit, cei doi au ales trăsătura comună: senzaţia de loc complet închis. "Deşi nu e un spaţiu în care toată lumea să fi intrat măcar o dată, cînd eşti acolo, ai impresia că ai mai fost, nu te miră nimic. După această documentare, am notat sentimentele pe care ni le-a transmis spaţiul şi pe care trebuia, implicit, să le transmită decorul şi costumele. Am selectat ce era comun şi a rezultat un spaţiu lugubru, fără ieşire, după dorinţa regizoarei, şi un spaţiu lipsit de preocuparea pentru frumos, deci exclusiv funcţional: unul în care te interesează doar unde să pui mortul, să-l tai etc" (Cosmin Ardeleanu). Constrîns la mijloace extrem de simple, fără mare libertate de creaţie, scenograful s-a văzut încadrat într-un şablon destul de strîmt "în care nu era loc de joacă cu creionul pe hîrtie". Trebuia găsită modalitatea simplă şi percutantă de a contura spaţiul, iar acesta a fost unul naturalist, o morgă care rămîne la fel zi-noapte-zi, doar că noaptea devine, transfigurată poetic în mintea personajului principal, decor de Broadway. Dificultatea scenografiei a fost să găsească un decor ambivalent "cu două feţe, de morgă şi de revistă, pentru că schimbările care apar nu sînt de natură exterioară, elemente care se adaugă, ci vin din interior pentru ca spectatorul să înţeleagă că ceea ce vede el luminos şi vesel este exact spaţiul lugubru al morgii, transformat de mintea personajului principal. Ceea ce se întîmplă acolo este iluzie, de aceea nu vine nimic din afară" (Cosmin Ardeleanu). Artificiul scenografiei a fost astfel să folosească turnurile cu sertare de morţi sau suporturile pentru sculele de tranşat ca trambuline ale dansatorilor de music-hall.

Pentru a nu fi greoi, decorul, o structură suplă şi aerisită, construită dintr-un material rece, metalul, va fi îmbrăcat complet în material textil cald, patinat. Compoziţia a fost concepută exagerat rectangulară, o construcţie din unghiuri drepte, cu o singură fîşie de plan înclinat, excepţia care accentuează rigiditatea spaţiului. Pentru personaje scenograful Cosmin Ardeleanu a avut de studiat mai multe cadavre cu cauze diferite ale morţii pentru că în spectacol vor fi şi actori în costume de morţi, dar şi morţi de butaforie, manechine cu greutatea, dimensiunile şi flexibilitatea "naturale".

Coregrafia va fi lucrată de Răzvan Mazilu şi se va concentra pe mişcări foarte simple, dar antrenante pe muzica scrisă de Petru Mărgineanu. Distribuţia este compusă din Isabela Neamţu, Liviu Timuş, Mircea Constantinescu şi Laurenţiu Lazăr. În rolul principal este Pavel Bartoş, considerat de regizoare actorul ideal pentru un personaj care trece de la un tip masculin handicapat la unul sensibil, apoi la un fel de zeu al muzicalului şi, în sfîrşit, la un monstru. Nici rolul Isabelei Neamţu nu pare simplu: o femeie trezită din morţi în timpul unui viol care descoperă o lume complet străină de tot ce cunoscuse ea înainte. Asistenţii de morgă, Liviu Timuş, Mircea Constantinescu şi Laurenţiu Lazăr, vor evolua de la personaje simple, umane la monştri care trebuie să înspăimînte spectatorii, dar, după dorinţa regizoarei, să-i şi înduioşeze.





0 comentarii

Click pentru a mări coperta


ALTE CĂRŢI

Sageata Ştefan Caraman: Santiago el campeon


CATALOG

Sageata Cărţi pentru copii
Sageata Eseu
Sageata Fotografie & Arte plastice
Sageata Jurnalistică
Sageata Palimpsest
Sageata Poezie
Sageata Proză scurtă
Sageata Roman
Sageata Scenarii
Sageata Screensaver
Sageata Teatru


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer