Coperta cărții
Traducere de: Luiza Palanciuc
Poésie
973-8475-97-X

Télécharger pdf
Lire un fragment

Colecţia PONTIS

Să scrii pentru a trece dincolo, pentru ca fiecare cuvînt să-şi afle suflul deasupra prăpastiei şi pentru a-ţi lăsa la o parte, fără strîngeri de inimă, obişnuinţele. Să scrii pentru a prinde măsura însăşi a întunecatului, a nepătrunsului, ajunsă călăuză în uitarea ieşirilor. Era nevoie de o colecţie pentru a scoate la iveală aceste scrieri ce ştiu să se dăruiască pe măsură ce înaintează, ce spun lumea şi ritmurile ei într-o scandare fără de cusur, purtate, cum sînt, de nelinişte, ce îndrăznesc şi să arate clipa în care ieşi din tine, în care, numai prin harul cuvintelor, te îndrepţi către celălalt.

Pontis ar vrea să restituie zgomotele unor limbi, al unor stînci ce se ciocnesc adesea în cerul gurii, şi pe care le numim mai curînd lirism. Pontis reface respiraţia reîntoarsă în sine şi dusă mai departe, peste întinderea glasurilor, între pereţi, frontiere, înlănţuiri de amărăciuni, vieţi închegate într-o arătare devenită frenetică: astfel, poemul caută aici un alt prezent, cel ce picură uneori întristări, ce bate dincolo de aripi, cu toate verbele desfăşurate. Apendice de trupuri rănite, aceste pasarele se desfac de la o limbă către alta, fără vreo altă suspensie decît teama de vid, de mişcarea înapoi, de înlăturare. Sînt aruncări de privire peste veac; salturi înainte, plutirea suflului mai apoi, ceea ce se învîrte, se pierde cîteodată în mîinile tălmaciului.

Trebuie atunci să auzi strigătul naufragiatului, biciul în gura celor poftiţi la masă. Sînt tăceri care urlă, fîntîni de zădărnicie, valuri care se lasă împinse. Pontis spune impalpabila trecere şi, prin ea, ceva ce este resimţit: un ecou, o oglindire, o taină - efecte ale realului, întotdeauna, dar care se deschid către nesfîrşita aşteptare, dincolo de ea trecînd; uimirea în faţa veşnicului: cînd vezi fără să priveşti, cînd auzi fără să asculţi, cînd vorbeşti fără să scoţi un cuvînt.

Sistolă - diastolă, înăuntru - afară, opera pontis: o (între)vedenie tulburătoare aici, o înşiruire de oglinzi, întregul timpului şi al spaţiului într-o experienţă poetică. Este, în fiecare clipă, o energie care ţine doar de limbaj, ducînd după sine textul, prelungindu-se pînă ce privirea poetului nu mai poate fi înfruntată.

Şi cum, de partea cealaltă a oglinzii, morţii îi frămîntă pe cei vii, cum sînt vîrtejuri, drumuri simple ori dus-întors, cum există labirinturi şi linii drepte, pagini albe şi pagini înnegrite, să vină, aşadar, pe lume poemul, pentru ca o altă fiinţă să poată să-l inspire, să-l expire, să spună:

Cunoaşte-te pe tine însuţi şi uită-te din cînd în cînd.

1 commentaire

  • Ce surprinde?
    [membru], 17.08.2007, 16:38


    Poezia lui Béatrice Libert, o poezie care dezarmează prin simplitatea cu care lasă să transpară urmele unei treceri care nu trece, şi care poartă cu graţie semnele unei aşteptări pe cât de vane pe atât de ireductibile. O poezie « revelată sieşi într-o asceză tandră »
    Valenţele acestei poezii sunt însă greu de captat în versiunea lui Luiza Palanciuc.
    Ce surprinde la acest traducător totuşi avizat ?
    1. Dezinvoltura cu care foloseşte expresii inexistente.
    Dacă în limba română avem expresia « a ieşi la iveală », nu avem în schimb expresia « a-şi ieşi la iveală », folosirea de către traducătoare a acesteia din urmă sustrăgând disitihul din primul poem oricărei înţelegeri. In limba română se poate spune « a se da la o parte » dar nu « a lăsa la o parte », în acest ultim caz fiind de preferat să spui « a lăsa de o parte ». Nu putem traduce « vouer sa parole » prin « a-ţi da cuvântul », pentru care expresia complementară este « a-şi ţine cuvântul ». Nu putem de asemenea traduce « battre à contre-sang » prin « a bate împotriva sângelui », pentru simplul motiv că în limba română nu avem un procedeu echivalent de formare a cuvintelor prin compunere.
    2. Alegerea arbitrară a cuvintelor.
    Cuvântul "origine" este tradus astfel prin "facere"când în poem este vorba despre originea dinaintea facerii concretizată în gestul scrierii. « Délayant l\'heure » este tradus prin « ce ora o întinde », formulare care nu conoteaza, ci chiar denoteaza o dilatare a timpului pe când în poem e vorba despre o diluare a sentimentului timpului. Traducerea cuvântului « permanence » prin « neclintire », într-un context în care permanenţa şi nu neclintirea e contraponderea trecerii.
    3. Contrafacerile.
    Béatrice Libert crează o poezie care se oferă cu naturaleţe şi în care tensiunea se acumulează savant în câteva puncte cheie. Unul din ele, în primul poem, este creat de cuvântul « gerçure ». Traducerea acestuia prin « rană » echivalează însă cu o ratare a efectului poetic. Intr-un alt poem, traducerea cuvântului offrande prin « dar » crează o ambiguitate care nu se resoarbe la nivelul poemului. Prin inversiuni de tipul « Retezate, mâinile spun » în loc de « Les mains coupés disent », curgerea firească a poemelor încremeneşte în tot atâtea poze preţioase.

    Eu cred că Luiza Palanciuc are totuşi resursele necesare pentru a da o versiune corectă, literal şi literar, a poeziei lui Béatrice Libert.






Publicité

Sus