Argumente pentru integrarea literară a României
Radu-Ilarion Munteanu
Atunci când semnatarul acestor rânduri are de prezentat o carte, adoptă de regulă un ton cât mai obiectiv şi oricum direct, nu doar datorită lipsei unei formaţii teoretice, ci în primul rând din nevoia firească de a apropia internautul generic de nervul viu al cărţii. Chiar şi când e vorba de proiecte personale. "Adio, Europa!", romanul emblematic al lui I.D. Sîrbu cere, însă, o abordare cel puţin nuanţată. Pe de o parte, specificul acestui proiect editorial presupune o referire mai explicită la factorii umani circumscrişi, pe de alta prefaţa profesorului Nicolae Oprea este atât de amplă şi cuprinzătoare încât orice ai spune despre carte are toate şansele să fie redundant.Redundant, dar necesar. Ineluctabil chiar. Deoarece rostul prezentării e de a spune esenţialul despre cartea anunţată. Ce să spui despre o carte care te-a copleşit acum 12 ani la prima ediţie, pe care ai plasat-o instantaneu în categoria candidatelor virtuale la un Nobel, fie el şi politic, exemplară pentru literatura estului european, un roman de calibru greu, o carte pe care ai visat s-o poţi edita din primul moment al cooptării ca redactor la LiterNet.ro, iar când, în primul rând datorită celor din jur, dinăuntru şi din afara echipei LiterNet, în primul rând datorită împătimitului Toma Velici, visul devine realitate, nu-ţi găseşti cuvintele. Dar, mai ales, ce-ai putea spune, când practic totul a fost spus de un prefaţator cu doctoratul în I.D. Sîrbu, care ne-a dăruit mai degrabă un studiu decât o prefaţă. Şi căruia îi mulţumim.
Ai putea spune cu certitudine că "Adio, Europa!" abia se iveşte din valurile actualităţii literare de limbă română, ca o insulă născândă şi statura ei reală nu va deveni vizibilă decât pe măsura lărgirii perspectivei temporale. Grupul de împătimiţi din care am cunoscut cu satisfacţie doar câţiva, de-a lungul drumului care ne aduce azi la momentul lansării romanului, are ceva de confrerie tainică. Nimic mai firesc, nimic mai relevant pentru un scriitor care abia urmează a fi descoperit, postum, la nivel de mare public şi a cărui cunoaştere va schimba semnificativ, suntem convinşi, peisajul literar autohton în următorii mulţi ani.
Prefaţatorul relevă conexiunile literare ale romanului, conexiuni de altfel vizibile pentru cititorul cât de cât avizat. Textul e plin de perifraze şi referinţe culturale, din practic toate direcţiile, întotdeauna cu o ironie acid-amăruie. Gary Sîrbu este un şoltic erudit, iar eroul său îi seamănă nu doar onomastic, ci mai ales structural. Cu o probabilă excepţie: Naivitatea à outrance a eroului are evidente motivaţii compoziţionale. Autorul îi seamănă interior, dar a ştiut să-şi valorifice "universităţile" concentraţionare tăbăcindu-şi măcar cu o nuanţă mai eficient pielea sufletului.
Ion Dezideriu Sîrbu îl are ca erou pe Candid Dezideriu şi nu vom insista mai mult asupra hărţii identitare comune, ba chiar vom invita cititorul să citească prefaţa după roman. Pentru edificarea cititorului e de ajuns. Tot prefaţatorul atrage atenţia asupra faptului că doamna Elisabeta Sîrbu, soţia scriitorului şi reprezentanta sa acum printre noi, a oferit o doză greu de neglijat substanţei umane a Olimpiei, exemplara soţie a profesorului Candid, o comoară de inteligenţă nativă şi, îndrăznim a anticipa, unul din personajele feminine de statură înaltă, de forţă intensă şi de haz sănătos, calităţi extrem de puţin întâlnite la un singur personaj feminin. Are determinarea şi tragismul subiacent a Vitoriei Lipan, are viclenia tactică a supravieţuitorului de profesie, ceva mai degrabă inedit la acest nivel, are humorul lui... dar cât de facil ar fi să recurg la clişeele cu Păcală şi Nea Mărin, humorul Olimpiei e totuşi tragic, ergo-superior.
Dar încă odată, nimic mai mult acum. Să lăsăm cititorului câmp liber. Să notăm doar că unul din cele mai reliefate, mai bogate, mai autentice şi mai puternice personaje feminine din romanul românesc e o olteancă, ceea ce pentru redactor e o bucurie inedită şi chiar amuzantă.
Care ar fi, însă, în optica de lector a semnatarului prezentării de faţă, sensul dublei surse biografice? Aici poate că prefaţatorul, la care, prin masivitatea textului oferit cu generozitate, suntem mereu siliţi a ne referi, poate că ne-a lăsat o strungă îngustă, mulţumindu-se a releva ca atare conexiunile între fiinţele umane şi personajele literare. Credem că, aşa cum l-am înţeles – şi iubit – pe Gary Sîrbu, sensul implicării în personaje e unul moral. Autorul romanului avea resurse să ne ofere un tablou identic cu personaje de ficţiune pură. Implicându-se, implicându-şi omul cel mai apropiat, el depune implicit mărturie literară: Am fost şi noi acolo. Am trecut prin aşa ceva. Nu povestesc din auzite, ci tot ce spun e plătit cu viaţa mea. Asta şi nu tentaţia psihologică inerentă de a vorbi despre sine, tentaţie altfel umană şi meritorie când e prelucrată literar la nivelul unui Cosaşu. Mărturia lui Gary are alte ape, bate în legat moral. Parcă-l auzi citându-i simultan pe Mircea Vulcănescu şi pe Karl Marx (exploziv ca personaj implicit de roman!): Despărţiţi-vă de trecut râzând şi, mai ales, nu ne răzbunaţi.
Câteva precizări tehnice: Textul ediţiei pe care editura LiterNet.ro v-o propune este versiunea primei ediţii, Cartea Românească, 1992. Este prima ediţie electronică a romanului şi totodată prima reeditare după ce TVR1 a difuzat, în ultima parte a anului 2003, o versiune filmică semnată şi regizată de Tudor Mărăscu, rolurile titulare aparţinând lui Mircea Diaconu şi Dana Dogaru.
Înainte de a vă invita la o lectură care vă va prinde şi vă va surprinde, să mai notăm doar că odată cu "Adio, Europa!", echipa LiterNet.ro vă propune, alături de integrala Blandiana, în viitorul mediu, o colecţie de cărţi ale lui Ion Dezideriu Sîrbu.
Adio, Europa! - 2 vol - ISBN: 973-8475-59-7
Vol I - ISBN: 973-8475-60-0
Vol II - ISBN: 973-8475-61-9
